Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 8739/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8739/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-09-2014 în dosarul nr. 19203/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 8739
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 01 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. I. G.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală - pretenții, acțiune formulată de reclamantul C. N. (CNP_) cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele B. C. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat R. D. din C., . nr. 63, ., F. M. (CNP_) cu domiciliul în C., . nr. 25, ., . și L. V. la locul de muncă Curtea de Apel C. cu sediul în C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 18.08.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 01.09.2014, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 iulie 2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, și precizată la termenul de judecată din data de 18.08.2014 reclamantul Cheșpedin N. a chemat în judecată pe pârâtele B. (fostă R.) C., F. M. și L. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 400.000 lei reprezentând daune morale.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că pârâta B. (fostă R.) C., în calitate de președinte al completului de judecată care soluționa o cauză în care avea calitate de avocat al reclamantului, i-a aplicat o amendă judiciară de 100 lei și avut o atitudine de rea credință față de el și partea pe care a reprezentat-o în proces, atât în ceea ce privește probatoriile administrate în cauză, cât și atitudinea ulterioară a acesteia care a sesizat P. de pe lângă curtea de Apel C. pentru sfidarea organelor judiciare.
Susține petentul că prin fapta sa pârâta, în ședința publică, i-a adus atingere onoarei, iar din această cauză s-a îmbolnăvit și a avut 3 comoții cerebrale și care necesită tratament extrem de costisitor, însă nu solicită și plata acestui tratament.
În ceea ce o privește pe pârâta F. M., susține reclamantul că fapta acesteia constă în aceea că în calitate de procuror l-a amendat cu 1000 lei în baza unui text de lege care nu există.
În ceea ce o privește pe pârâta L. V., susține reclamantul că fapta acesteia constă în aceea că în calitate de președintă a unui complet de judecată a „hibernat” acordând termene de judecată, iar prin cererea precizatoare se susține că ultimele pârâte sunt culpabile de solidaritate în ignoranță și tot împreună trebuie să răspundă solidar.
Cererea nu a fost motivată în drept, însă prin precizările depuse la dosar la data de 26 septembrie 2013, reclamantul a arătat că prezenta acțiune este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de art.1357 alin.1 și 1359 Noul Cod Civil.
În susținerea reclamantul a atașat la cerere în copie certificată pentru conformitate cu originalul un set de înscrisuri: sentința civilă nr.4817/09.03.2011, ,dovada de comunicare a acesteia, încheierea din data de 29.09.2010 pronunțată în dosarul nr._, Ordonanța din data de 27.03.2012 dată în dosarul nr.719/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., încheierea din data de 12 iulie 2012 și sentința penală nr.117/P/22 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr.619/36/202 al Curții de Apel C..
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 100 lei conform art. 7 din OUG 80/2013.
La data de 10 martie 2014 în conformitate cu dispozițiile art.201 alin.1 NCPC pârâta B. C. a formulat în cauză întâmpinare (filele 30-31) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În susținere se arată în esență că acțiunea formulată de reclamant nu reprezintă decât o manifestare șicanatorie, pornind de la o situație generată de soluționarea unui dosar aflat pe rolul C16 al cărei titular este, în care reclamantul a avut calitatea de apărător ales al reclamantului, în legătură cu aspecte procedurale din cursul procedurii soluționării cauzei respective.
În drept au fost invocate disp.art.205 și urm. NCPC, iar în baza art.411 alin.2 NCPC s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 15 martie 2014 în conformitate cu dispozițiile art.201 alin.1 NCPC pârâta F. M. a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. În susținere se arată în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel pe de o parte, deși reclamantul a solicitat obligarea celor 3 pârâte, în solidar, această solidaritate nu poate funcționa deoarece cele 3 fapte sunt diferite, independente fără nicio legătură între ele, iar în ceea ce privește fapta culpabilă pe care ar fi săvârșit-o aceasta, se arată că pronunțarea unei soluții în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de procuror nu reprezintă un fapt ilicit, soluția prin ordonanța din 27.03.2012 fiind considerată definitiv legală conform deciziei penale nr.117/22.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul penal nr._ prin care s-a respins plângerea reclamantului.
De asemenea, nici celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite, întrucât în ceea ce privește prejudiciul produs reclamantul trebuia să indice minime elemente prin care a fost lezată onoarea, demnitatea sau reputația sa prin oricare din faptele imputate în mod concret.
Aceeași este situația și în cazul condiției legăturii de cauzalitate dintre prejudiciul pretins și fapta concretă pentru care i s-a aplicat amenda administrativă, de altfel, reclamantului fiindu-i „terfelită onoarea în plină ședință publică” adică la data de 29._, iar „prejudiciul” produs la acel moment nu putea fi provocat la data emiterii ordonanței -27.03.2012 – adică ulterior.
În drept au fost invocate disp.art. 1391 Cod civil, art.253 Cod civil, art.153 Cod civil. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta L. V., căreia i-au fost comunicare acțiunea introductivă de instanță și înscrisurile anexate și cu mențiunea de a depune întâmpinare, în conformitate cu disp.art.201 NCPC nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele de apărare, conform dispozițiilor art.205 NCPC.
Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare în condițiile art.201 alin.2 NCPC.
În baza art.254 rap.la art.256 NCPC instanța a încuviințat la cererea părților și au fost administrate proba cu înscrisuri
De asemenea, având în vedere că reclamantul a solicitat încuviințarea și administrarea probei testimoniale cu martorul M. G. – avocatul adversar din dosarul nr._, având ca teză probatorie dovedirea modului în care s-a comportat în fața instanței, instanța a respins încuviințarea acestei probe întrucât se urmărea stabilirea unei stări de fapt reținută în cuprinsul încheierii de ședință din data 29.09.2010 pronunțată în dosarul nr._, întrucât potrivit disp.art.147 Vechiul cod de procedură „Dezbaterile purtate în ședință se vor consemna în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și de grefieri”, astfel că împotriva mențiunilor din cuprinsul acelei încheieri nu este admisibilă administrarea altor probe.
Examinând ansamblul probator al cauzei, instanța apreciază că acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, astfel că va fi respinsă în raport de considerentele ce se vor arăta.
Pentru început instanța constată că potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite. Prin urmare, se deduce că, pentru fapta prejudiciabilă săvârșită ulterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009, răspunderea nu va putea fi angajată decât pe temeiul și în condițiile stipulate de Codul civil din 2009.
Cu privire la pârâta B. C., raportat la data de 29.09.2010 la care a avut loc termenul de judecată la care reclamantul a pretins săvârșirea faptei ilicite de către această pârâtă , dar și ținând cont de art. 103 din Legea nr. 71/2011, instanța apreciază că temeiul de drept al acțiunii se circumscrie Codului civil de la 1964, respectiv art.998-999 Cod civil.
Pentru aceleași considerente, având în vedere data emiterii de către pârâta F. M. a ordonanței din data de 27.03.2012 în dosarul nr.719/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Consta, precum și data pronunțării sentinței civile nr. 117/P/22.10.2012 de către pârâta L. V., instanța apreciază că temeiul de drept al acțiunii se circumscrie Codului civil din 2009, respectiv art.1349 rap. la art.1357 și urm.
Deși prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 400.000 lei cu titlu de daune morale, din dezvoltarea motivelor de fapt arătate și prin precizare, se reține că acesta impută pârâtelor fapte ilicite săvârșite la momente diferite, de către pârâta B. C., la data de 29.09.2010, de către pârâta F. M. la data de 27.03.2012, iar de către pârâta L. V. la data de 22.10.2012, astfel că instanța va analiza dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în raport de fiecare pârâtă în parte.
Cu privire la pârâta B. C., deși prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul nu a precizat în ce constă prejudiciul suferit, în cursul procedurii aceasta a precizat că prin acțiunea sa, pe de o parte pârâta i-a terfelit onoarea în plină ședință publică, precum și că i-ar fi provocat 3 comoții cerebrale.
În literatura de specialitate, se arată că sistemul actual de protecție a drepturilor personalității nu s-a detașat complet de principiile reparării prejudiciului care stau la baza dreptului comun al răspunderii civile delictuale.
Se reține incidența dispozițiilor art.998-999 cod civil vechi, în raport cu care trebuie întrunite condițiile clasice ale răspunderii civile delictuale, respectiv: o atingere ilicită, o vinovăție, un prejudiciu, o legătură de cauzalitate între ele.
Din probele administrate în cauză, însă, instanța reține că nu sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale pentru a fi angajată răspunderea civilă a pârâtei.
Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, care dă dreptul la repararea prejudiciului printr-o justa si echitabila despăgubire se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiții, respectiv:
a) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;
b) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;
c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;
d) existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
În ceea ce privește proba elementelor răspunderii civile delictuale s-a arătat că potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în fața justiției).
Din cuprinsul încheierii de ședință din data de 29.10.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. se reține că la termenul de judecată la care reclamantul afirmă că i-a fost terfelită onoarea, în calitate de avocat în cadrul baroului C., Cheșpedin N. – reclamantul din cauza de față a reprezentat la acea dată în ședința de judecată a completului C16, la Judecătoria C. interesele reclamantului C. A. iar în momentul în care președintele completului de judecată – judecător B. C. a pus în discuția părților administrarea probelor, contrar susținerilor acestuia din cuprinsul în acțiunii introductive de instanță nu s-a opus probei testimoniale cu un martor, ci a solicitat propunerea unui alt martor, datorită faptului că reclamanta și martorul nominalizat de către apărătorul pârâtului sunt în vrăjmășie, reclamând și faptul că martorul propus este de naționalitate turcă și nu poate depune jurământ.
Având în vedere dispozițiile procedurale legale, instanța a constatat că prevederile Codului de procedură civilă acoperă și situația martorului care nu este creștin, ori care este ateu, iar în ceea ce privește martorul propus de către pârât, instanța constată că acesta nu face parte din vreuna din categoriile prevăzute la art. 189 Cod.pr.civ., în privința cărora este stipulată o interdicție expresă de a fi audiate. S-a reținut că potrivit art. 192 art. 4 Cod.pr.civ., vrăjmășia dintre una din părți și martor trebuie adusă la cunoștința instanței înainte de audiere, și prin urmare instanța a încuviințat administrarea probei cu martorul propus inițial de către pârât.
Reține instanța că, apărătorul reclamantei,- reclamantul din cauza de față, nemulțumit de măsura dispusă și vădit enervat acesta a avut o atitudine ireverențioasă la adresa președintelui completului de judecată, în sensul că a recomandat magistratului R. (actual B.) C. să mai citească codul de procedură civilă, iar urmare a acestei atitudini ireverențioase ce a adus atingere solemnității ședinței de judecată instanța a solicitat apărătorului reclamantei, prezentarea actului de identitate însă acesta a refuzat, aplicându-i acestuia o amendă judiciară în cuantum de 100 lei. conform art. art. 108 ind.2 Cod pr.civ., și, în replică, a recuzat instanța.
În prezenta cauză, instanța nu va analiza dacă măsurile procesuale dispuse de judecătoarea R. C. au fost sau nu corecte, întrucât îndreptarea eventualelor greșeli în aplicarea legii procesuale civile trebuiau îndreptate pe căile legale, respectiv prin formularea unor căi de atac, însă acesta nu a înțeles să se prevaleze de aceste mijloace legale.
Împotriva încheieri de amendare reclamantul a formulat cerere de reexaminare prin care a solicitat instanței să revină asupra măsurii amenzii aplicate în data de 29.09.2010, iar în partea a II a a acestui înscris a formulat mai multe referiri insultătoare la adresa pârâtei B. C., sens în care a aceasta a sesizat P. de pe lângă Curtea de Apel C. cu un denunț împotriva acestuia, formându-se dosarul nr.719/P/2010.
Prin încheierea de ședință din data de 26.01.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C., la solicitarea instanței reclamantul din cauza de față a precizat că precizează ca nu mai insista în soluționarea cererii de reexaminare, formulată în cauză.
De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 06.10.2010 pronunțată în același dosar, instanța a anulat cererea de recuzare formulată de către reprezentantul reclamantului, av.C. N., respectiv reclamantului din prezenta cauză.
Din situația de fapt expusă mai sus, instanța reține că fapta ilicită imputată pârâtei B. C. nu există, reclamantul încercând să găsească o motivare pentru amendarea sa de către instanța de judecată, invocându-și propria culpă și atitudine ireverențioasă, mai mult chiar formulând și o cerere de recuzare în scop șicanator, folosirea de cuvinte insultătoare la dresa integrității fizice a magistratului R. C. fiind tocmai consecința directă a măsurilor dispuse de aceasta în exercițiul funcțiunii.
Instanța nu pune la îndoiala importanta imaginii, prestigiului, bunului renume, reputației unei persoane, însă ceea ce este de urmărit în speță este de a stabili dacă a fost săvârșită o faptă ilicită producătoare de prejudicii ce poate fi reținută în sarcina pârâtei B. C..
Reținând ca nu s-au făcut probe asupra existentei faptei ilicite producătoare de prejudicii, instanța constată că este de prisos de prisos să analizeze celelalte condiții prevăzute de art.998-999 Cod civil vechi.
Instanța constată ca reclamantul nu a dovedit existenta unei fapte ilicite deși avea aceasta obligație potrivit art.249 NCPC.
În ceea ce o privește pe pârâta F. M., care în calitate de Procuror la P. de pe lângă Curtea de Apel C. a instrumentat dosarul penal nr.719/P/2010 având ca obiect plângerea penală formulată de doamna Judecător C. B. împotriva domnului avocat (la acea dat în prezent pensionar) Cheșpedin N., reclamantul din cauza de față, pentru săvârșirea infracțiunii de sfidare, instanța constată mai întâi că deși reclamantul a precizat prin acțiunea formulată care ar fi presupusa faptă licită imputată acesteia, nu a precizat care a fost prejudiciul care i s-a produs.
Pentru a pretinde daune morale, simpla enunțare a unui text de lege, nu este suficientă, reclamantul având obligația de a face dovada faptelor de natură să aducă atingere onoarei și demnității sale. Prejudiciul moral este un prejudiciu nepatrimonial, fiind o componentă a prejudiciului civil.
Prejudiciul moral, cunoscut și sub denumirea de daună morală, constă într-o atingere adusă acelor valori individuale, umane, cum sunt: existența fizică, integritatea, sănătatea, sensibilitatea psihică și fizică, cinstea, demnitatea, onorarea, prestigiul profesional, precum și alte valori similare, prejudiciu ce nu poate fi cuantificat în bani.
Repararea prejudiciului moral se realizează în cadrul acțiunii civile întemeiată pe dispozițiile art.1349 și 1357 Noul Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală.
Condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art.1349 și 1357 Noul Cod civil sunt aceleași ca și cele din reglementarea anterioară, art.998-999 Cod civil vechi, descrise mai sus și asupra cărora instanța nu va mai reveni.
Astfel, a susținut reclamantul că fapta culpabilă a acestei pârâte constă în aceea că l-a amendat cu 1000 lei în baza unui text de lege care nu există.
Din cuprinsul ordonanței din 27.03.2012 dată în dosarul nr. 719/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., rezultă că față de învinuitul Cheșpedin N. au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 2721 teza a II a Cod penal.
Potrivit art. 2721 Cod penal –Sfidarea organelor judiciare – „Întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare la adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața instanței de judecată sau a organului de urmărire penală, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare în mod nemijlocit la adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, polițist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcției.”
S-a reținut în cuprinsul ordonanței don 27.03.2012 că datorită împrejurărilor în care a fost comisă fapta, atingerii minime adusă valorilor apărate de lege și consecințelor produse, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în cauză dispunându-se în temeiul art.249 și 2491 Cod proc.pen. și ale art.11 pct.1 lit.b CPP în ref.la art.10 lit.b1 CPP, art.18 și art.91 Cod penal scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2721 teza a II a Cod penal, fiindu-i aplicată învinuitului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 1000 lei.
Împotriva acestei ordonanțe, învinuitul Cheșpedin N. - reclamantul din cauza de față, a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., iar prin rezoluția nr.317/II/2/2012 din 27.04.2012, plângerea a fost respinsă ca nefondată.
Se reține astfel de instanță că reclamantul nu a făcut dovada existenței faptei ilicite ca element esențial al răspunderii civile delictuale, care se conturează prin trei elemente caracteristice: materialitatea ei, caracterul păgubitor al faptei și caracterul ilicit al faptei, ori soluția pe care un procuror o dă în exercitarea atribuțiilor sale profesionale, în baza unui text de lege în vigoare la data pronunțării soluției respective nu reprezintă un fapt ilicit,. Reclamntul având posibilitatea atacării acelei soluții mai întâi la procurorul ierarhic superior și ulterior în instanță, soluția dată de procurorul F. M. – pârâta în cauza de față fiind confirmată atât de procurorul ierarhic superior cât și de instanța competentă cu soluționarea plângerilor formulate împotriva ordonanțelor Parchetului, în speță Curtea de Apel C..
Reținând ca nu s-au făcut probe asupra existentei faptei ilicite producătoare de prejudicii, instanța constată că este de prisos de prisos să analizeze celelalte condiții prevăzute de art.1357 Cod civil vechi.
Instanța constată ca reclamantul nu a dovedit existenta unei fapte ilicite în sarcina acestei pârâte deși avea aceasta obligație potrivit art.249 NCPC.
În ceea ce o privește pe pârâta L. V., care în calitate de judecător la Curtea de Apel C. a soluționat dosarul nr._ al Curții de Apel C. având ca obiect plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată formulată de petentul Cheșpedin N. în contradictoriu cu intimata R. (actual B.) C., instanța constată mai întâi că deși reclamantul a precizat prin acțiunea formulată care ar fi presupusa faptă licită imputată acesteia, nu a precizat care a fost prejudiciul care i s-a produs.
Așa cum s-a reținu anterior și în privința acestei pârâte reține instanța că pentru a pretinde daune morale, simpla enunțare a unui text de lege, nu este suficientă, reclamantul având obligația de a face dovada faptelor de natură să aducă atingere onoarei și demnității sale. Prejudiciul moral este un prejudiciu nepatrimonial, fiind o componentă a prejudiciului civil.
Prejudiciul moral, cunoscut și sub denumirea de daună morală, constă într-o atingere adusă acelor valori individuale, umane, cum sunt: existența fizică, integritatea, sănătatea, sensibilitatea psihică și fizică, cinstea, demnitatea, onorarea, prestigiul profesional, precum și alte valori similare, prejudiciu ce nu poate fi cuantificat în bani.
Repararea prejudiciului moral se realizează în cadrul acțiunii civile întemeiată pe dispozițiile art.1349 și 1357 Noul Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală.
Condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art.1349 și 1357 Noul Cod civil sunt aceleași ca și cele din reglementarea anterioară, art.998-999 Cod civil vechi, descrise mai sus și asupra cărora instanța nu va mai reveni.
Astfel, a susținut reclamantul că fapta culpabilă a acestei pârâte constă în aceea că n loc să judece pricina ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Curții de Apel C., din cauza vârstei înaintate și a neînțelegerii pricinii, a hibernat acordând termene de judecată.
Din analiza informațiilor publicate pe pagina de internet a Curții de Apel C., referitoare la dosarul_ Curții de Apel C., instanța constată că pentru soluționarea plângerii formulate de petentul-făptuitor Cheșpedin N. în contradictoriu cu intimata R. (actual B.) C., instanța de judecată a acordat patru termene de judecată, respectiv pentru datele de 12.06.2012 când cauza a fost amânată pentru administrare probatoriilor, pentru data de 12.07.2012 când cauza a fost amânată chiar la solicitarea reclamantului din cauza de față (fila 12din dosar), pentru data de 18.09.2012 când cauza a fost amânată pentru lipsa de procedură, cauza fiind soluționată la termenul de judecată din data de 18.ș10.2012 cu părțile legal citate.
Se reține astfel de instanță că reclamantul nu a făcut dovada existenței faptei ilicite ca element esențial al răspunderii civile delictuale, care se conturează prin trei elemente caracteristice: materialitatea ei, caracterul păgubitor al faptei și caracterul ilicit al faptei, ori soluția pe care un judecător o dă în exercitarea atribuțiilor sale profesionale, nu reprezintă un fapt ilicit, susținerea reclamantului conform căreia au fost acordate mai multe termene de judecată în mod nejustificat neputând fi analizată de instanță în cadrul unei acțiuni întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, aceasta putând eventual să sesizeze organele competente cu încălcarea normelor procedurale.
Reținând ca nu s-au făcut probe asupra existentei faptei ilicite producătoare de prejudicii, instanța constată că este de prisos de prisos să analizeze celelalte condiții prevăzute de art.1357 Cod civil vechi.
Instanța constată ca reclamantul nu a dovedit existenta unei fapte ilicite în sarcina acestei pârâte deși avea aceasta obligație potrivit art.249 NCPC.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 C.proc. civ. care prevăd că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea pârâtei F. M. privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, reclamantul va fi obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat (chitanța la fila 44 din dosar).
În cea ce priește cheltuielile de judecată solicitate de pârâta B. C. instanța urmează să respingă cererea formulată de aceasta ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Înainte de închiderea dezbaterilor, instanța trebuie sa le pună părților în vedere ca au dreptul să ceară cheltuieli de judecata. Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existentei și întinderii lor până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, pentru a da posibilitatea adversarului sa le cunoască și să le combată, întrucât potrivit art. 394 alin.3 NCPC după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune nici un înscris la dosarul, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, ori pârâta B. C. prin apărător ales a depus dovada achitării onorariului avocațial după Închiderea dezbaterilor în termenul de amânare a pronunțării, acordat în conformitate cu art.396 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. N. (CNP_) cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele B. C. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat R. D. din C., . nr. 63, ., F. M. (CNP_) cu domiciliul în C., . nr. 25, ., ., jud. C. și L. V. la locul de muncă Curtea de Apel C. cu sediul în C., ., jud. C., ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârâta F. M. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei constând în onorariu avocat.
Respinge cererea formulată de pârâta B. C. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 01.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. I. G. E. A. P.
Red.thred. Jud.A.I.G./30.09.2014
Tehnored. Gref. E.A.P./6ex/13.10.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8270/2014.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1288/2014.... → |
|---|
