Actiune in regres. Sentința nr. 1627/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1627/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 29533/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr. 1627
Ședința publică de la 18 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. Parleteanu
Grefier Selma Z.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect actiune in regres acțiune formulată
reclamanta F. DE P. A VICTIMELOR STRAZII cu sediul în București, sector 2, ..40-40 bis în contradictoriu cu pârâtul R. I. N. domiciliat în M. K., ., jud.C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Prezenta cauza este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constată că reclamanta a renunțat la judecată cu privire la cererea promovată,și pe considerentul că pârâtul ar fi decedat,neexistând la dosar nici o dovada în acest sens,respectiv certificat de deces,cu toate acestea, s-a citat pârâtul cu mențiunea de a –și fi exprimat punctul de vedere cu privire la renunțare a eventualilor moștenitori ai acestuia în cazul în care acesta ar fi întradevăr decedat.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare.
INSTANȚA
Constată că:
Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, reclamanta F. de Protecție a Victimelor Străzii a chemat în judecată pe pârâtul R. I. N., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 14.195,11 lei cu titlu despăgubiri
La data de 23.12.2013, reclamanta a comunicat la dosar cerere scrisă prin care a declarat că înțelege să renunțe la judecată cu solicitarea restituirii taxei de timbru achitată cu ocazia promovării acțiunii la instanță.
Renunțarea la judecată reprezintă un act de dispoziție aflat la indemna reclamantului si reglementat de art. 406 C.p.civilă, potrivit căruia „reclamantul poate sa renunțe oricând la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in ședința de judecată, fie prin cerere scrisa”.
Fiind întrunite cerințele legale, instanța va lua act de renunțarea reclamantului la judecata, conf. art. 406 C.p.civila.
Cu privire la solicitarea reclamantei de restituire a taxei judiciare de timbru, instanța o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform art. 45 din OUG nr. 80/2013,”(1)Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: d) când acțiunea corect timbrată a fost anulată în condițiile art. 200 alin. (3) din codul de procedură civilă sau când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât.
Cum reclamanta a făcut dovada achitării integrale a timbrajului cererii de chemare în judecată în sumă de 814,76 lei, conform Ordinului de Plată nr. 1211/15.10.2013, emis de UniCredit Ț. Bank SA, atașat la dosar și a înțeles să renunțe la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța va dispune restituirea către reclamantă a taxei judiciare de timbru în cuantum de 814,76 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 C.p.civ., ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanta F. de Protecție a Victimelor Străzii cu sediul în București, sector 2, ..40-40 bis în contradictoriu cu pârâtul R. I. N. domiciliat în M. K., ., jud.C..
Dispune restituirea către reclamantă a taxei judiciare de timbru în sumă de 814,76 lei.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. R. Parleteanu Selma Z.
Red.jud.PAR/14.03.2014/4 ex.
Tehnoredact.S.Z./14.03.2014/4 ex.
Emis 2 comunicări azi,14.03.2014
| Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








