Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Hotărâre din 24-03-2014, Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 2272/212/2014
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17 martie 2014
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. E. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, acțiune formulată de creditoarea . cu sediulprocesual ales la av. D. I. în C., ., ., J. C., în contradictoriu cu debitoarea I. A. cu domiciliul în CONSTANTA, ., nr. 61, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul creditoarei, avocat D. I. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind debitoarea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei expus oral de către grefierul de ședință .care învederează următoarele:
Instanța constată competența generală, materială și teritorială în favoarea Judecătoriei C. în baza art. 1015 coroborat cu art. 94 al. 1 pct.1 lit. j coroborat cu art. 107 C.pr.civ.
Constata nedepusă întâmpinare de către debitoare.
Acordă cuvantul pe probe:
Reprezentantul creditoarei solicita încuviințarea probei cu inscriurile depuse la dosar.
În baza art. 265 și urm. C.pr.civ. instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar .
Nemaifiind probe de administrat, cereri de formulat, constatand cauza în stare de judecata, instanța acorda cuvantul pe fond.
Reprezentantul creditoarei solicita instantei admiterea cererii astfel cum a fost formulata, în sensul emiterii unei ordonante de plata prin care debitoarea sa fie obligată la plata debitului principal, a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecata, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat; mentioneaza ca debitoarea cunoaște debitul și nu l-a contestat, la dosar fiind depuse inscrisuri doveditoare, respectiv factura și procesul verbal de predare, precum și dovada somației la plată.
Instanța, în temeiul disp. art. 150394 al.1 C.pr.civ. constată închise dezbaterile și amână pronunțarea la data de 24 martie 2014.
Conform art. 396 al.2 C.pr.civ. pronunțarea se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2014.
P., GREFIER,
D. E. A. C. M.
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 1627/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Uzucapiune. Hotărâre din 24-03-2014, Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








