Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 12556/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința din data de 10.11.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE : A. A.
GREFIER: S. G.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINNAȚELOR PUBLICE –DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în C., ., nr. 18, jud. C. în contradictoriu cu intimații B. O. S. cu sediul în C., ., ., ., C. I. cu domiciliul ales în C., ..1B, jud. C., F. M. cu domiciliul ales în C., ..1B, jud, C., I. A. cu domiciliul în C., ..1B, jud. C., C. Ș. cu domiciliul ales în C., .. 1B, jud. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.11.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată sub nr. 2602/21/_ pe rolul Judecătoriei C., contestatorul S. Român în contradictoriu cu intimații C. I., F. M., I. A. și C. Ș. a formulat contestație la executare împotriva Somațiilor din data de 15.01.2013 si a Procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în Dosarul de executare silita nr. 583/2012 al B. O. S., în temeiul art. 399 și urm. C.proc.civ..
În motivarea în fapt a cererii, contestatorul arată că, prin Decizia nr. 296/21.12.2010, Curtea de Apel Constanta a obligat S. roman să acorde reclamanților despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru loturile de teren ce nu pot fi restituite in natură și a obligat Municipiul Constanta sa înainteze propunerea de despăgubire către Comisia Centrală.
Mai arata că, prin Somația din data de 15.01.2013, a fost notificat să achite suma de 5454,45 lei cheltuieli de executare în Dosarul de executare nr. 583/2012 și, prin altă Somație, a fost notificat să acorde creditorilor despăgubiri în natură.
Contestatorul susține că B. O. S. nu a ținut seama de dispozițiile art. 2 din OG nr.22/2002 și că a utilizat nivelul maxim al cheltuielilor de executare prevăzut de Legea nr.188/2000, care nu reflectă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 55 alin.3 din Ordinul MJ nr. 210/2001.
La data de 23.04.2013 contestatorul a depus cerere completatoare-fila 23, prin care contestă și noile acte de executare, respectiv înștiințarea de poprire din data de 01.04.2013, invocând totodată că nu este debitorul obligației de restituire stabilite prin titlul executoriu.
S-a susținut că S. Român nu poate fi debitorul obligației de restituire. Potrivit titlului executoriu, calitatea de debitor aparține Municipiului C. prin Primar care a fost obligat să înainteze propunerea de despăgubire însoțită de documentația aferentă către Comisia Centrală conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Așa cum este menționat și în Decizia civilă nr. 2067/22.03.2012 a ICCJ, instanța de apel nu a obligat pârâtul S. român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata acestor despăgubiri, ci a obligat S. român să acorde despăgubiri în condițiile Legii nr.247/2005. Prin urmare, pârâtul în cauză, S. Român, nu poate fi obligat la plata unor cheltuieli de executare care se datorează interpretării eronate a dispozițiilor legale de către persoana învestită de către creditori în vederea punerii în executare a titlului.
Ca dovadă a faptului că S. Român prin Ministerul de Finanțe nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de executare, s-a invocat și Încheierea nr.1484 din 01.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. la cererea creditorilor, prin care s-a dispus respingerea cererii privind aplicarea unei amenzi civile Statului, stabilindu-se că aceasta este o obligație subsecventă celei ce revine debitorului principal, Municipiul C..
În aceste împrejurări, contestatorul susține că, atâta vreme cât obligația care îl privește nu este exigibilă, în mod greșit în sarcina sa s-au stabilit cheltuieli de executare.
Prin Sentința civilă nr. 9511 din 26 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului B. O. S. și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât. Totodată, instanța a respins ca nefondată contestația la executare promovată de contestatorul S. român în contradictoriu cu pârâții C. I., F. M., I. A. și C. Ș. privind anularea anularea actelor de executare efectuate în Dosarul de executare silita nr. 583/2012.
A motivat instanța de fond că B. O. S. nu justifică calitatea procesuală pasivă, neexistând identitate intre subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății. Din toate actele Dosarului de executare silita nr. 583/2012 rezulta ca S. roman este debitorul obligației stabilită prin titlul executoriu, cererea de executare silită a fost depusă la 04.12.2012, după 9 luni de când hotărârea ce constituie titlul executoriu a rămas irevocabilă, timp în care debitorii nu au executat-o de buna voie. Nu există niciun impediment legal ca un executor judecătoresc să își evalueze lucrările sale într-un dosar de executare silită daca se încadrează în limitele legale maximale. Cu privire la art. 2 din OG. nr. 2/2002, instanța a constatat ca executorul nu are de unde să știe dacă pentru un creditor care depune cerere de executare silită, debitorul, instituție publică, ar avea sau nu ar avea buget pentru executarea obligației. Mai mult, termenul de 6 luni curge de la data la care debitorul a primit somația, prin urmare executorul în mod legal a emis somația, data de la care curge termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG nr. 22/2002 În care instituita debitoare este obligată sa facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs contestatorul S. român care a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Prin Decizia civilă nr. 382 din 03.04.2014, Tribunalul C. Secția I civilă a admis recursul declarat de recurentul contestator, a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. În motivarea, Deciziei, instanța de recurs a reținut că instanța de fond nu a analizat în mod temeinic problemele esențiale deduse judecății prin prisma apărărilor invocate de contestator și, prin urmare, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil de care se bucură reclamantul. În fapt, din considerentele reținute în cuprinsul deciziei de casare, rezultă că instanța de fond a statuat numai asupra motivelor referitoare la legalitatea somației, fără a face nici cea mai vagă referire la motivele de contestație referitoare la cheltuielile de executare și calitatea de debitor a contestatorului, acest din urmă aspect fiind reiterat și în cadrul motivelor de recurs.
În cadrul rejudecării după casare, în Dosarul reînregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, prin Precizările depuse la data de 12.05.2014, contestatorul reiterează apărările invocate în cadrul Dosarului nr._, în sensul că acesta nu poate fi debitorul obligației de restituire. În acest sens, contestatorul arată că subiectele raportului juridic în cadrul procedurii de executare silită sunt creditorul și debitorul urmărit, care a fost obligat la plata creanței ori, potrivit titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă din data de 11.06.2010 a Tribunalului C. rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 296/21.12.2010 a Curții de Apel C. și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2067/23.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, calitatea de debitor aparține Municipiului C. prin Primar care a fost obligat să înainteze propunerea de despăgubire însoțită de documentația aferentă către Comisia Centrală, conform Titlului VII din Legea nr. VII din Legea nr. 247/2005, S. român fiind obligat la plata despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În sprijinul acestor susțineri, contestatorul a făcut referire la Încheierea nr._/01.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._ prin care pârâtul Municipiul C. prin Primar a fost obligat, în temeiul dispozițiilor art. 5803 C.proc.civ. la plata unei amenzi în cuantum de 50 de lei/zi de întârziere până la executarea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, fiind respinsă cererea intimaților de obligare a Statului român la plata unei amenzi civile, ca neîntemeiată.
Intimații au formulat și depus întâmpinare prin care au invocat excepția litispendenței cu Dosarul nr._, excepția tardivității formulării contestației la executare, precum și excepția rămânerii fără obiect a cererii, având în vedere achitarea, de către debitor, a cheltuielilor de executare contestate, precum și distribuirea acestora, potrivit legii.
Instanța a dispus din oficiu atașarea Dosarului de executare nr. 583/2013 al B. O. S..
Prin Încheierea din data de 06.10.2014, instanța a disjuns contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentant de Sentința civilă din data de 11.06.2010 a Tribunalului C. rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 296/21.12.2010 a Curții de Apel C. și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2067/23.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv capătul 4 de cerere, dezvoltat ulterior în cuprinsul Răspunsului la întâmpinare din Dosarul de fond, dar și prin precizările depuse în cursul rejudecării după casare și a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. în soluționarea acesteia, pentru considerentele expuse în cuprinsul respectivei Încheieri.
În cadrul ședinței din data de 01.09.2014, instanța a luat act de renunțarea intimaților la excepția litispendenței prezentului dosar cu Dosarul nr._, constatând că este vorba despre dosarul de fond care, din motive tehnice, a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub un nou număr, respectiv_ .
În cadrul ședinței de judecată din data de 06.10.2014, instanța a respins excepția tardivității formulării contestației la executare și a excepției rămânerii fără obiect a contestației împotriva cheltuielilor de judecată, pentru considerentele acolo expuse.
Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă din data de 11.06.2010 a Tribunalului C. rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 296/21.12.2010 a Curții de Apel C. și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2067/23.03.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâți Municipiul C. prin Primar și Consiliul Local C. au fost obligați să lase reclamanților în deplină posesie lotul nr. 36 situat în C., ., județ C., a fost obligat pârâtul S. român prin Ministerul Finanțelor la acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenurile ce nu pot fi restituite în natură, respectiv loturile 12, 13, 37, 44, 46 și 51, iar pârâtul Municipiul C. prin Primar a fost obligat să înainteze propunerea de despăgubire însoțită de documentația aferentă către Comisia Centrală conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin cererea înregistrată pe rolul B. O. S. la data de 04.12.2012, creditorii-intimați au solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu, iar prin Încheierea nr._ din 17.12.2012 a Judecătoriei C. pronunțată în Dosarul nr._/212/2012, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorilor Municipiul C., Consiliul Local C., Municipiul C. prin Primar, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza titlului executoriu.
Prin Somația din data de 15.01.2013, comunicată la data de 21.01.2013, potrivit dovezii de comunicare-fila 46 din Dosarul de executare, debitorul - contestator S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost notificat ca, în termen de 10 zile, să acorde creditorilor-intimați despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru loturile de teren ce nu pot fi restituite în natură, respectiv loturile nr. 12, 13, 37, 44, 46 și 51. La această Somație, a fost atașat și Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare de la aceeași dată, prin care B. O. S. a procedat la stabilirea sumelor ce urmează a fi plătite de către debitori cu titlu de cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite, în cuantum de 5454,45 lei, din care 2480 lei reprezentând onorariu de avocat.
Prin cererea completatoare depusă în cadrul Dosarului de fond, contestatorul a învederat instanței că înțelege să conteste și noile acte de executare emise în Dosarul de executare nr. 583/2012, respectiv înștiințarea din 01.04.2013 înregistrată la DGFP C. sub nr._/08.04.2013 prin care s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice deschise la Direcția Generală a Finanțelor Publice C. pentru suma de 5454,45 lei, pentru aceleași motive, astfel cum au fost precizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Potrivit dovezilor de la filele 66-67 - Dosarul din rejudecare, au fost achitate atât cheltuielile de executare în cuantum de 620 lei, cât și onorariul de avocat în cuantum de 2480 lei, stabilite în Dosarul de executare nr. 583/2012 al B. O. S..
Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește incidența în prezenta cauză a dispozițiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și completată, potrivit art. 2, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, potrivit art. 3, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Susține contestatorul că B. O. S. nu a respectat aceste dispoziții legale atunci când a emis Somațiile din data de 15.01.2013 prin care a pus în vedere debitorului să facă plata în termen de 1 zi de la emiterea acesteia, respectiv în termen de 10 zile, astfel încât solicită anularea acestor acte de executare ca nelegale.
Prin aplicarea dispozițiilor legale la cazul de față, instanța reține că OG nr. 22/2002 a instituit un caz de suspendare a executării silite pe o perioadă de 6 luni, termen care curge de la data comunicării către debitor a somației de plată, la cererea creditorului. După expirarea acestui termen, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În acest sens, instanța reține că termenul de 6 luni acordat prin dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002 reprezintă, astfel cum s-a reținut în practica judecătorească, un veritabil termen de grație însă, numai în măsura în care executarea nu poate începe sau nu poate continua din cauza lipsei de fonduri. Această dispoziție cu caracter excepțional trebuie interpretată restrictiv, astfel încât, în ipoteza în care executarea nu începe din ale cauze, creditorul este îndreptățit să treacă, de îndată, la executarea titlului executoriu împotriva debitoarei instituție publică.
În consecință, simpla împrejurare că debitoarea este o instituție publică nu este în măsură a atrage incidența de drept a dispozițiilor OG nr. 22/2002, ci este necesar ca începerea sau continuarea executării să nu poată fi realizată din cauza lipsei de fonduri. Pentru a se ajunge la această constatare, se impune ca executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului, în deplină conformitate cu prevederile legale în materie, să emită către debitor o somație de plată prin care să i se pună în vedere obligația de achitare a debitului stabilit prin titlul executoriu.
În consecință, față de dispozițiile titlului executoriu, în considerarea exigențelor autorității de lucru judecat care impune ca ordinea juridică stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă să fie respectată de părțile litigante, iar aspectele asupra cărora instanța a statuat în mod irevocabil să nu fie puse în discuție din nou, ori chiar combătute, procedura prevăzută de OG nr. 22/2002 nu se poate constitui într-o cale extraordinară de atac prin care să se infirme realitatea juridică irevocabilă consacrată prin titluri executorii.
În acest sens, instanța reține și dispozițiile art. 3711 C.proc.civ., potrivit căruia obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Față de aceste considerente, instanța constată legalitatea Somației din data de 15.01.2013 emisă în Dosarul de executare nr. 583/2012, prin care debitorul S. român a fost notificat să își execute obligațiile prevăzute în titlul executoriu, în termen de 1 zi de la primirea acesteia, precum și a actelor de executare ulterioare contestate pentru aceleași motive și urmează a respinge cererea de anulare a acestora, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește contestarea cuantumului cheltuielilor de executare cu referire la cuantumul onorariul executorului judecătoresc și al avocatului, instanța reține următoarele:
În cadrul Dosarului de executare silită, la data de 15.01.2013, în temeiul dispozițiilor. art. 3717 C.proc.civ., a fost întocmit Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în cuantum de 5454,45 lei, din care 2728 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc și 2480 lei onorariul de avocat, iar în temeiul dispozițiilor art. 387 și art. 411 C.proc.civ., a fost emisă Somația de plată către debitorii contestatori.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar în situația în care executarea silită se face în temeiul unui titlu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
În acest sens, criticile formulate de contestator privesc modalitatea de determinare a cheltuielilor de executare cu referire la cuantumul onorariului executorului judecătoresc, prin raportare la nivelul debitului urmărit și față de dispozițiile Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006.
Potrivit. art. 3717 alin (2) C.proc.civ. proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară, iar sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
Potrivit art. 37 din Legea nr.188/2000 a executorilor judecătorești, executorii judecătorești au dreptul la onorarii pentru serviciul prestat, stabilite în conformitate cu art. 33 lit. c).
Potrivit Anexei la OMJ nr.2550/2006 privind onorariile minimale și maximalepentru serviciile prestate de executorii judecătorești în cazul executărilor directe privind puneri în posesie, grănițuiri, servituți, predări de bunuri etc., onorariul minim este în cuantum de 60 lei iar maxim în cazul persoanelor fizice este de 2200 lei iar în cazul persoanelor juridice este de 5200 lei .
Față de aceste considerente, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit în limitele legale astfel încât urmează a respinge contestația la executare în ceea ce privește aceste cheltuieli de executare.
Cu referire la solicitarea contestatorilor de reducere a onorariului de avocat, față de faza de desfășurare a procesului civil, respectiv cea a executării silite, prin raportare inclusiv la cuantumul onorariului executorului judecătoresc, instanța apreciază că un onorariu avocațial în cuantum de 2480 prezintă un caracter vădit disproporționat.
Potrivit art. 274 alin.(3) C.proc..civ., instanța poate să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită. Măsura dispusă de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Finalitatea dispozițiilor citate este cea de a împiedica abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului, inclusiv în etapa executării silite.
Prin Decizia nr. 401/14.07.2005 Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid si exigibil.
În sensul celor arătate, este si jurisprudența CEDO care, învestită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Astfel, ținând seama de criteriile la care se referă art. 274 alin. (3) C.proc.civ., din analiza dosarului de executare, instanța reține că activitatea îndeplinită de avocat în cursul procedurii de executare silită a vizat, în principal, asistența cu privire la executarea silită a titlului executoriu și cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc, cerere care are o structură tip, executarea silită a avut o durată de aproximativ 4 luni, încetând urmare a executării obligației de către debitor, iar actele de executare efectuate în această perioadă, de către executorul judecătoresc, au fost somația și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 15.01.2013, și adresa de înființare a popririi. În consecință, apreciază instanța că obligarea părții adverse, potrivit art. 3717 alin (2) C.proc.civ., la plata unui onorariu de avocat la un nivel aproape egal cu cel al executorului judecătoresc prezintă un caracter vădit disproporționat.
Pentru aceste considerente instanța apreciază că suma de 1200 reprezintă un onorariu echitabil și rezonabil care reflectă activitatea desfășurată de avocat în cursul executării silite în cazul de față și, față de aceste considerente, instanța va admite în parte contestația la executare, va anula în parte executarea silită începută în Dosarul de executare nr. 583/2012 constituit de B. O. S., în ceea ce privește suma de 2480 lei, reprezentând onorariu avocat aferent executării silite și va respinge ca neîntemeiată contestația cu privire la celelalte aspecte invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINNAȚELOR PUBLICE –DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în C., ., nr. 18, jud. C. în contradictoriu cu intimații B. O. S. cu sediul în C., ., ., ., C. I. cu domiciliul ales în C., ..1B, jud. C., F. M. cu domiciliul ales în C., ..1B, jud, C., I. A. cu domiciliul în C., ..1B, jud. C., C. Ș. cu domiciliul ales în C., .. 1B, jud. C..
Anulează în parte Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat.
Stabilește un onorariu de avocat în cuantum de 1200 de lei.
Anulează actele de executare subsecvente în ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. A. S. G.
Red.Jud. A.A./18.11.2014
Tehnored.S.G./ 21.11.2014/8EX
| ← Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria... → |
|---|
