Contestaţie la executare. Sentința nr. 5645/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5645/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 14593/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5645/2014

Ședința publică de la 22 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. F.

GREFIER: E. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator U. C. cu domiciliul procesual ales în C., ., nr.45, jud. C. și pe intimat . SA cu sediul în București, sector 2, ..3, . obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 08.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.05.2014 și apoi la 22.05.2014, când:

INSTANȚA

Prin cererea formulată la data de 03.06.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. cu nr._, contestatorul Udă C. a solicitat, în contradictoriu cu . SA, anularea „înștiințării precum și a tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. 3/2013 din data de 19.04.2013, deschis de B.E.J . R. C..

În fapt, prin înștiințarea de poprire din 19.04.2013 arată că i s-a adus la cunoștință că i s-au poprit conturile până la concurența sumei totale de_,09 lei, în baza cererii intimatei și a titlului executoriu constând în Contractul de leasing financiar nr._/23.07.2007, încheiat între ., al cărei asociat a fost până în anul 06.04.2011. Mai arată că este urmărit în calitatea sa de fidejusor.

Cu privire la autoturismele ce au făcut obiectul acestui contract, arată că stația de betoane fixă Aristotelis, achiziționată prin Contractul de leasing financiar nr._E/04/17.07.2007 a fost predată finanțatorului . SA de către utilizatorul ., așa cum rezultă din Procesul verbal de predare primire nr. 9492/07.04.2011. De asemenea, autoutilitarele betoniere marca IVECO Magirus cu nr. de înmatriculare_ ,_ și_ au fost furate din curtea punctului de lucru al .. Astfel, atât timp cât nu a fost transferat dreptul de proprietate asupra bunurilor, nu poate opera nici transferul riscurilor (res perit domino).

De asemenea, contestatorul a invocat caracterul abuziv al art. 8 alin. 2 care stabilește plata celorlalte rate de leasing rămase de achitat și valoarea reziduală în momentul în care contractul a încetat și se renegociază scadențarul.

În temeiul art. 403 C. proc. civ., contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite.

În drept, au fost invocate prevederile art. 111 și art. 399 și urm. C. proc. civ.

În dovedirea cererii sale, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 194 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Intimata . SA a formulat întâmpinare invocând excepția tardivității formulării contestației la executare iar pe fond solicitând respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată și, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la clauza abuzivă, ca inadmisibil.

În susținerea netemeiniciei cererii, intimata a arătat că reclamantul a înțeles să renunțe la beneficiul de diviziune și dicuțiune, acesta asumându-și executarea contractelor de leasing ce constituie titlurile executoriu atât în calitate de asociat al ., cât și ca fidejusor. Totodată, a arătat că bunurile ce fac obiectul acestor contracte se află în continuare în posesia debitorului Udă C..

În ceea ce privește debitul pentru care s-a început executarea silită, aceasta este o sumă certă, lichidă și exigibilă, efectuându-se controlul de legalitate a acestei sume cu ocazia încuviințării executării silite.

În dovedire, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 05.09.2013, contestatorul a formulat precizări cu privire la cererea sa, arătând că se solicită constatarea caracterului abuziv al art. 6.6. și 7.2. din Contract. (f. 35)

Excepția tardivității formulării contestației a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din data de 05.09.2013 (f. 44).

În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și cu expertiza contabilă, apreciate de către instanță ca fiind concludente, pertinente și utile soluționării cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Împotriva contestatorului, în calitate de fidejusor, s-a început executarea silită în temeiul Contractelor de leasing financiar nr._ și_/23.07.2007, în vederea recuperării debitului de_,22 lei, datorat de ., în calitate de utilizator.

Potrivit somației emise către contestator la data de 19.04.2013, acesta a fost notificat să predea autoturismul marca Mercedes Benz S550, . WDDNG86X07A150270 cu nr._, precum și autovehiculul special N3, marca M. TGA_/SERMAC . cu nr. de înmatriculare_ .

De asemenea, potrivit înștiințării de plată din aceeași zi, contestatorul a fost încunoștințat cu privire la emiterea adresei de înființare a popririi asupra conturilor sale, până la recuperarea debitului restant datorat de_,09 lei, sumă care se compune din_,22 lei debit total urmărit și_,87 lei cheltuieli de executare.

a) Asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate:

Potrivit art. 6.6. din Contractul de leasing nr._ și nr._/23.07.2007, „în cazul distrugerii totale sau al furtului, Utilizatorul rămâne responsabil pentru plata valorii totale rămase de plată până la terminarea contractului, inclusiv valoarea reziduală (…). Finanțatorul va scădea din această datorie suma primită de la asigurator. Eventualele evenimente neacoperite de polița de asigurare, precum și eventualele sume rămase neacoperite după încasarea despăgubirilor de la asigurator vor fi tot în sarcina Utilizatorului.

Potrivit art. 8.1., în cazul producerii vreunuia dintre cazurile de neîndeplinire a obligațiilor contractuale, Finanțatorul are dreptul să considere contractele reziliate de drept iar utilizatorul are în acest caz obligația să restituie Finanțatorului Bunul în termen de 3 zile lucrătoare de la notificarea rezilierii Contractului. Totodată, Utilizatorul are obligația de a achita Finanțatorului toate ratele de leasing scadente și neachitate până la acel moment, inclusiv penalitățile aferente, și o indemnizație de reziliere care devine scadentă imediat, compusă din costurile reposesiei, costurile aducerii bunurilor în stare normală de funcționare și daune interese de 25% din valoarea de intrare a Bunului. La aceste sume, se vor adăuga și TVA-ul, taxele vamale și sumele datorate conform art. 9.2 și 11.1

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive „(1)Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. […] (3)Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Iar potrivit art. 2 din aceeași lege „(1)Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”.

Prin urmare, persoanele juridice nu pot invoca dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, deoarece legiuitorul le-a exclus din categoria persoanelor care pot beneficia de prevederile acestei legi. Într-o primă etapă, instanța constată că titlurile executorii reprezentate de Contractele de leasing nr._ și_/23.07.2007 au fost încheiate între intimată, în calitate de Finanțator, și utilizatorul ., reprezentată de contestatorul Udă C.. Astfel, contestatorul nu poate invoca calitatea sa de consumator, chiar și în condițiile în care apare menționat în contract ca și fidejusor, câtă vreme acesta a încheiat contractele de leasing într-un scop profesional, acesta fiind un criteriu fundamental care conduce la distincția de baza intre consumator, persoana fizica, si persoanele juridice.

Pe de altă parte, chiar și dacă ar avea calitatea să invoce caracterul abuziv al unor clauze din contractele invocate, această susținere este neîntemeiată în opinia instanței. Astfel, potrivit art. 15 din O.G. nr. 51/1997 republicată „ Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie lucrul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing”.

Prin Decizia nr. 1003 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2010, Curtea Constituțională a reținut ca dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 nu fac altceva decât să prevadă consecințele pe care le atrage nerespectarea obligațiilor ce decurg din contractul de leasing de către locatar/utilizator. În aceste condiții, faptul că locatorul/ finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul /utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing, nu are semnificația creării unei situații privilegiate pentru locator/finanțator, ci a restabilirii unei situații legale, acceptate de către părți la încheierea contractului.

Referitor la daunele interese constând în toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care contractul ar fi fost executat în totalitate, instanța constată că această clauză nu este abuzivă. Această dispoziție are natura unei clauze penale. Încheierea contractelor este guvernată de principiul autonomiei de voință și principiul obligativității efectelor contractului consacrat de art. 969 alin.1 din Codul civil conform căruia: „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.” Clauza penală reprezintă convenția accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației. Daunele interese constând în achitarea restului ratelor de leasing sunt proporționale cu prejudiciul suferit de finanțator care la momentul încheierii contractului a finanțat integral valoarea de nou a autoturismului, iar la momentul rezilierii contractului preia un autoturism uzat, astfel încât nu se poate susține că prin preluarea autoturismului care poate fi într-o stare avansată de uzură este acoperit integral prejudiciul suferit de finanțator ca urmare a rezilierii contractului. Totodată, este posibil ca finanțatorul să nu poată valorifica autoturismul restituit de utilizator, fiind astfel îndreptățit să primească daunele interese constând în restul ratelor de leasing. Pentru aceste motive instanța apreciază că articolele din contract invocate nu au un caracter abuziv, susținerea contestatorului fiind neîntemeiată.

b) În ceea ce privește cuantumul sumei executate:

Potrivit cererii de continuare a executării silite, suma de_,22 lei pentru care a început executarea silită împotriva contestatorului se compune din_,07 lei reprezentând obligații de plată restante la data rezilierii contractelor de leasing și_, 15 daune interese conform art. 8.2 din contracte.

De asemenea, potrivit înscrisului aflat la f. 21 din dosarul de executare silită, intimata a declarat rezilierea anticipată a contractelor la data de 01.06.2012.

Deși din adresele aflate la f. 9 și urm. din dosar rezultă că bunul care face obiectul contractului de leasing nr._ (pompa de betoane – f. 25 dosar de executare) a fost reclamat ca fiind furat (neexistând nicio dovadă cu privire la modul de soluționare al dosarului), instanța constată că acest aspect nu este de natură să îl exonereze pe contestator de la plata sumelor care sunt datorate potrivit contractului cu privire la acest bun, întrucât s-a convenit astfel prin clauza cuprinsă în art. 6.6. din Contract, care produce efecte depline între părțile contractante, regula „res perit domino” invocată de contestator fiind una de ordine privată, de la care părțile pot deroga prin convenții, cum este și cazul din speță.

În urma efectuării expertizei contabile în cauză de către expertul P. N., expertiză depusă la data de 20.03.2014 (f. 81 și urm) și cu privire la care părțile nu au formulat obiecțiuni, suma datorată de către contestator potrivit celor două contracte de leasing, la momentul rezilierii acestora, era de_,22 lei (din care_,82 lei pentru Contractul de leasing nr._/23.07.2007 și_,40 lei pentru Contractul de leasing nr._/23.07.2007). Or, aceasta este și suma pentru care a fost începută executarea silită împotriva contestatorului, motiv pentru care instanța va respinge contestația la executare formulată de acesta, ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea de suspendare a executării, față de aspectul că aceasta suspendarea durează până la soluționarea în primă instanță a contestației la executare, urmează a fi respinsă, la acest moment, ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul U. C. cu domiciliul procesual ales în C., ., nr.45, jud. C. în contradictoriu cu intimata . SA cu sediul în București, sector 2, ..3, ..

Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.05.2014.

P. GREFIER

L. F. E. G.

Red.jud.L.F./ 22.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5645/2014. Judecătoria CONSTANŢA