Contestaţie la executare. Sentința nr. 8097/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8097/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-07-2014 în dosarul nr. 8444/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil. _

Sentința civilă nr.8097

Ședința din data de 29.07.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jud. D. R.-V.

GREFIER: T. E.

Pe rol soluționarea cauzei civile Minori și familie, având ca obiect contestație la executare (dosar de executare 810/2011 B. Sarkis I.), acțiune formulată de contestator V. M. (CNP_), cu domiciliul în C., ., ., . și domiciliul ales la av.A. P. în C., Bvd.1 Decembrie 1918,, nr.31, ., . în contradictoriu cu intimații . Sucursala C., cu sediul în C., ., județ C. și sediul ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen în București, B. Business Park, Șoseaua București – Ploiești, nr.1A, ., sector 1, . SRL (J40/_/1994, C. RO_), cu sediul în București, Calea Victoriei, nr.15, sector 3, ., cu sediul ales la av.D. G. în C., Bvd.Tomis, nr.8, mansardă, județ C., SE C. S.A.R.L. prin mandatar KRUK ROMANIA SRL, cu sediul în București, Calea Moșilor, nr.51, ., sector 6.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 01.07.2014, 08.07.2014, 15.07.2014, 22.07.2014, 29.07.2014, dată la care a hotărât următoarele:

INSTANȚA

P. contestația la executare înregistrată pe rolul Judecatoriei C. cu numarul_ ,contestatorul V. M. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatii să dispună anularea adresei de mentinere a popririi emisa de B. Sarkis I. in Dosarul de executare nr.810/2011,anularea incheierii prin care s-a incuviintat executarea silita, lamurirea titlului executoriu si obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea în fapt a contestației,petentul a arătat,in esenta,că au fost incalcate regulile referitoare la executarea silita. În drept au fost invocate dispozitiile relevante ale Codului de procedura civila. În dovedirea contestatiei la executare,petentul a solicitat proba cu înscrisuri.

P. întâmpinare, intimatul . a invocat exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare. În motivarea exceptiei,intimatul a arătat,în esență,că instanta a fost sesizata dupa implinirea termenului prevazut de Codul de procedura civila.

In drept au fost invocate dispozitiile art.401 Cod pr.civ.

Analizând cu prioritate exceptia tardivitatii,potrivit art.137 C.pr.civ., instanta constata ca aceasta este intemeiata,urmand a o admite pentru urmatoarele considerente. Astfel, potrivit art.401 al.1 lit.a C.pr.civ. instanta trebuie sesizata cu contestatia la executare in termen de 15 zile de la data cand contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care il contesta.

Actul de executare contestat, respectiv adresa de mentinere a popririi a fost comunicata contestatoarei la data de 28.02.2014,astfel cum rezulta inclusiv din cuprinsul contestatiei la executare.

Instanta a fost sesizata la data de 19.03.2014.

P. urmare, se constanta ca termenul de 15 zile pentru sesizarea instantei a fost depasit.

Nu va fi luata in considerare data de 14.03.2015 care este stampilata pe fila nr.19,deoarece trebuia depus un plic apt sa transmita o corespondenta si nu doar o parte a acestuia.

In consecinta, instanta urmeaza a admite excepția tardivității și a respinge contestatia la executare ca fiind tardiv formulata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.

Respinge contestația la executare formulată de contestator V. M. (CNP_), cu domiciliul în C., ., ., . și domiciliul ales la av.A. P. în C., Bvd.1 Decembrie 1918,, nr.31, ., . în contradictoriu cu intimații . Sucursala C., cu sediul în C., ., județ C. și sediul ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen în București, B. Business Park, Șoseaua București – Ploiești, nr.1A, ., sector 1, . SRL (J40/_/1994, C. RO_), cu sediul în București, Calea Victoriei, nr.15, sector 3, ., cu sediul ales la av.D. G. în C., Bvd.Tomis, nr.8, mansardă, județ C., SE C. S.A.R.L. prin mandatar KRUK ROMANIA SRL, cu sediul în București, Calea Moșilor, nr.51, ., sector 6, ca tardiv formulată..

Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi,29.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud.D. R.-V. T. E.

Red.Jud.D R-V/24.04.2015/7 ex.

Dact.Gr.T.E/24.04.2015

emis.5 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8097/2014. Judecătoria CONSTANŢA