Curatelă. Sentința nr. 6352/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6352/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 14385/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.6352

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.06.2014

INSTANTA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: C. I. B.

GREFIER: M. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect curatelă -PERIMARE, acțiune formulata de reclamanta D. E. cu domiciliul in Techirghiol, ., J. C. in contradictoriu cu pârâtul G. G. cu domiciliul în oraș Techirghiol, ., J. C. si in Techirghiol, .. 46, J. C..

Dezbaterile asupra exceptiei de perimare au avut loc în ședința publică din data de 29.05.2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.06.2014, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 416 alin.1 C.pr.civ. „Orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni.”

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine primarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancțiunea procedurală-de aplicație generală-care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței-vreme îndelungată-în judecată.

Or, în speță, din verificarea actelor din dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.09.2013, când s-a respins ca nefundat recursul declarat de recurenta reclamanta D. E. impotriva incheierii de sedință din data de 13.06.2013 prin care s-a dispus suspendarea judecății conform art. 242 al.1 C.pr.civ.

Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de 6 luni iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă reclamantului și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare(în sensul art. 417-419 C.pr.civ.) instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 416 C.pr.civ.

Pe cale de consecință, având în vedere și art. 420 alin.1 teza I C.pr.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite sesizarea.

Constată perimată cauza având ca obiect curatelă -PERIMARE, acțiune formulata de reclamanta D. E. cu domiciliul in Techirghiol, ., J. C. in contradictoriu cu pârâtul G. G. cu domiciliul în oraș Techirghiol, ., J. C. si in Techirghiol, .. 46, J. C..

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in ședință publică, azi, 5 iunie 2014

Președinte Grefier

C. I. BOJINMARGARETA C.

Red/ jud CIB:03.07.2014,

Tehnored.g. MC:03.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 6352/2014. Judecătoria CONSTANŢA