Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 9054/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9054/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 9756/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9054
ȘEDINȚA PUBLICĂDIN CAMERA DE CONSILIU DIN 11.09.2014
PREȘEDINTE: M. S.-S.B. C.S. B.M. R.A. C. M.C. M. G.A.-G. J.
GREFIER: E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. L..
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect decădere din drepturi părintești, cerere formulată de reclamanta T. A. (CNP_) cu domiciliul ales la Cabinet Avocat D. B. din Constanta, ., .. 3 în contradictoriu cu pârâtul J. N. (cetățean austriac, cod numeric personal_) cu domiciliul în Constanta, .. 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în substituire E. L. pentru reclamantă, conform delegației de substituire depusă la dosar și avocat E. B. pentru pârât, conform împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale active.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției și depune concluzii scrise.
Apărătorul pârâtului solicită admiterea excepției raportat la dispozițiile art. 508 Cod civil. Solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale active, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2.04.2014, reclamanta T. A. a solictat decăderea pârâtului J. N. din drepturile părintești față de minorul J. A.-N., născut la 11.02.2007, în C., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 508 Cod civil.
Din oficiu, în ședința publică din 14.08.2014, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale active.
Reclamanta a solicitat respingerea excepției precizând că reclamanta își justifică calitatea procesuală prin prisma faptului că este mama copilului față de care se solicită decăderea din drepturile părintești, învederând faptul că a formulat o sesizare la DGASPC C. pentru a solicita instanței de tutelă decăderea pârâtului din drepturile părintești.
Pârâtul și reprezentantul Ministerului Public au solicitat admiterea excepției raportat la dispozițiile art. 508 Cod civil.
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă „Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei”.
Analizând astfel, excepția lipsei calității procesuale active, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține că legiuitorul a înțeles a limita în mod expres persoanele ce pot solicita instanței de tutelă decăderea din exercițiul drepturilor părintești, și anume, autoritățile administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 508 cod civil „ (1) Instanța de tutelă, la cererea autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, poate pronunța decăderea din exercițiul drepturilor părintești dacă părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijența gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.
(2) Cererea se judecă de urgență, cu citarea părinților și pe baza raportului de anchetă psihosocială. Participarea procurorului este obligatorie.”.
Aplicând dispozițiile textului de lege sus menționat, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei T. A. și pe cale de consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamanta T. A. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
În baza art. 453 Cod procedură civilă, în raport cu soluția asupra cererii principale, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei T. A..
Respinge acțiunea formulată de reclamanta T. A. (CNP_) cu domiciliul ales la Cabinet Avocat D. B. din Constanta, ., .. 3 în contradictoriu cu pârâtul J. N. (cetățean austriac, cod numeric personal_) cu domiciliul în Constanta, .. 13, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 11.09.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A.-G. J. E. F.
red. jud. AGJ /18.09.2014
emis 2 comunicări la .
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 6504/2014. Judecătoria... → |
|---|








