Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 6287/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 29.10.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Denissa-Tinonia BRESUG
GREFIER: L. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect exercitarea autorității părintești, formulată de reclamanta E. L., având CNP_ și domiciliul în Localitatea C., ., ., . forme legale în localitatea C., ..9, județ C. în contradictoriu cu pârâtul G. R., domiciliat în Localitatea C., ..25, județ C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta personal, lipsă pârâtul, martorul P. T. personal.
Prezenta cerere s-a timbrat cu taxă timbru în cuantum de 20 lei cf.chitanței nr._ din 27.02.2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită cf.art.155 și următoarele Cod procedură civilă iar termenul a fost acordat pentru administrarea probei testimoniale. Se constată depus la dosar la data de 24.09.2014 prin serviciul registratură referatul de anchetă psihosocială efectuat în cauză.
În temeiul art.321-323 Cod procedură civilă se audiază martorul P. T. cele declarate fiind consemnate în procesul verbal și depuse la dosar.
Reclamanta arată că nu are alte cereri și probe de formulat.
În temeiul art. art.392 Cod de procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii și exercitarea autorității părintești asupra minorei G. L.-V. să fie exclusiv de către mamă. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta E. L. în contradictoriu cu pârâtul G. R. a solicitat ca exercitarea autorității părintești cu privire la minora G. Leonina- V., născută la data de 13.03.2007 să fie exercitată exclusiv de către mamă .
În fapt, se arată că minora este născută din relația cu pârâtul dar le-a părăsit decând minora avea 2 luni, nu a contribuit cu ninic la creșterea și educarea acesteia .
În drept au fost invocate dispozițiile art. 398 C. civ.
Cererii i-au fost anexate în certificatul de naștere al minorei .
Paratul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a procedat la administrarea probei testimoniale, fiind audiată martora P. T. care declară că mama are o relație bună cu minora, tatăl este plecat de când minora avea 6 luni și de atunci nu a mai luat legătură cu minora, nu are o relație cu aceasta și nu a contribuit cu nimic la creșterea și educarea acesteia .
Potrivit art. 398 C. civ :”1. Daca exista motive întemeiate, având in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti . 2. Celalat parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia . „
In conformitate cu art. 506 c . civ: „ cu incuviintarea instantei de tutela, parintii se pot intelege cu privire la exercitarea autoritatii parintesti sau cu privire la luarea unei masuri de protectie a copilului, daca este respectat interesul superior al acestuia. „
Având în vedere interesul minorei, concluziile anchetei psihosociale efectuata la domiciliul reclamantei care atestă că reclamanta are condiții corespunzătoare atât din punct de material și moral, atitudinea pârâtului care nu a menținut nici o legătura cu minora născută din relația de concubinaj cu reclamanta, instanța apreciază că este în interesul minorei ca autoritatea părintească să fie exercitată de mama reținând că aceasta este atașată de mama ce s-a preocupat constant de asigurarea unui climat de liniște si siguranța necesara creșterii intru-un mediu sănătos si normal.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea, formulată de reclamanta E. L., având CNP_ și domiciliul în Localitatea C., ., ., . forme legale în localitatea C., ..9, județ C. în contradictoriu cu pârâtul G. R., domiciliat în Localitatea C., ..25, județ C..
Dispune ca autoritatea părintească asupra minorei G. L. - V., născută la data de 13.03.2007, să fie exercitată exclusiv de mamă E. L. .
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.10.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
Denissa-Tinonia BRESUG L. D.
Red.jud. D.T.B/9.12.2014
Dact.D.L./ex.5/10.12.2014
| ← Autorizarea accesului la informatiile autoritatiilor publice.... | Tutelă. Sentința nr. 117/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








