Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3077/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3077/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 11300/212/2011/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR.3077

Ședința publică din data de 20.03.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A.-G. J.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta M. L., cu domiciliul procesual ales la C..Av.S. A. din C., ..92, jud.C. în contradictoriu cu pârâții T. I. M. și T. L. M., cu sediul în C., ., ., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial - disjungere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, conform disp.art.85 și urm.C.proc.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța invocă excepția de insuficientă timbrare a cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că reclamanta a fost citată pentru termenul de azi, cu mențiunea de a achita diferența de taxă judiciară de timbru și rămâne în pronunțare asupra excepției:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de intervenție în interes propriu înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.05.2013 în dosarul nr._ 11, reclamanta M. L. a solicitat în contradictoriu pârâții T. I.-M. și T. L.-M., să se dispună partajarea bunului imobil aflat în coproprietatea pârâților persoane fizice.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.61, 62 C.proc.civ.

Prin încheierea din data de_/29.08.2013 s-a dispus disjungerea cererii de intervenție și înregistrarea sa separată, fiind format astfel dosarul cu nr._, iar cu privire la cererea principală instanța a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta ..

În probațiune a fost încuviințată proba cu înscrisuri, inetrogatoriul pârâților și expertiza zehnică imobiliară.

În raport de valoarea imobilului, rezultată din lucrarea de specialitate efectuată în cauz, instanța a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita o diferență de taxă judiciară de timbru în valoare de 7307,76 lei.

La termenul de judecată fixat pentru achitarea taxei de timbru, reclamanta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, iar ulterior respingerii acesteia, reclamanta a fost citată încă odată cu mențiunea de a achita diferența de timbraj.

În ședința publică din data de 20.03.2014, instanța a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări a acțiunii.

Analizând cu prioritate excepțiile de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, în temeiul dispozițiilor art.137 C.proc.civ., instanța constată că excepția este întemeiată și urmează a fi admisă pentru considerentele ce succed:

Reclamanta creditoare a formulat o cerere având ca obiect partaj judiciar.

Potrivit art.3 lit.c din Legea 146/1997, pentru prezenta cerere taxa judiciară de timbru aferentă este în cuantum de 3% din valoarea masei partajabile.

La termenul de judecată stabilit aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală de a suplimenta taxa de timbru aferentă cererii introductive de instanță, conform dispozițiilor legale, deși i s-a pus în vedere prin citație.

Potrivit art. 20 din Legea 146/1997 (a) „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (2) Dacă taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii (…) instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată (…) (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii”.

In speță, instanța constată că reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței de a achita taxa judiciară de timbru în cuantumul și la termenul stabilit în acest sens, motiv pentru care va admite excepția și va anula cererea pentru insuficientă timbrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția insuficientei timbrări.

Anulează ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamanta M. L., cu domiciliul procesual ales la C..Av.S. A. din C., ..92, jud.C. în contradictoriu cu pârâții T. I.-M. și T. L.-M., cu sediul în C., ., ., ., jud.C., având ca obiect partaj.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-G. J. D. Ș.

Red.jud.A.G.J/21.03.2014

Tehnoredact.D.Ș./5 ex./24.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3077/2014. Judecătoria CONSTANŢA