Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 7718/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

SENTINȚA CIVILĂ NR._/03.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: V. A. I.

GREFIER: Ș. D.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C T. T. CORPORATION S.R.L., înregistrată în Registrul Comerțului cu nr.J_, având CUI_, cu sediul în loc.O., ., jud.C., și cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat O. A., din C., ., . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., având CUI_, cu sediul în C., ., jud.C., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 26.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.10.2014 când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei cu care a fost învestită, în conformitate cu disp. art. 395 alin. 1 C.p.c., constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 02.03.2014 cu nr._, petenta S.C. T. T. CORPORATION S.R.L. a chemat în judecată pe intimatul I. T. DE MUNCĂ C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în principal anularea Procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2014, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că în data de 25.02.2014 a fost controlată de către inspectorii ITM C., sens în care la data de 28.02.2014 a fost încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, prin care a fost sancționată contravențional cu suma de 10.000 lei din cauza faptului că, la data controlului, pentru persoana M. M., care se afla la punctul de lucru din Piața Griviței, nr. 3, nu exista întocmit contract individual de muncă.

Petenta a arătat că data efectivă a controlului a fost în 25.02.2014 și nu în data de 28.02.2014, astfel cum în mod greșit s-a consemnat în cuprinsul procesului verbal.

De asemenea, a mai precizat că în 25.02.2014, în cadrul activității de vânzare a produselor de panificație ce le comercializa la punctul de lucru controlat, în calitate de vânzător se afla o altă salariată care era încadrată cu contract individual de muncă.

În mod eronat inspectorii ITM, care au efectuat controlul au consemnat în cadrul procesului verbal că ar fi identificat pe numita M. M. desfășurând activitate în cadrul patiseriei în data de 25.02.2014.

În realitate, prezența numitei M. M. la data de 25.02.2014 în cadrul punctului de lucru controlat s-a datorat împrejurării că aceasta a fost programată de către administratorul petentei în vederea susținerii unui interviu în prezența directorului economic.

Interviul nu a mai avut loc, din cauza faptului că în data de 25.02.2014 directorul economic Bălțaru C. M. se afla în delegație în județul Iași.

Petenta a solicitat în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, motivând că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca, în toate cazurile de contravenții, să se aplice sancțiunea amenzii.

S-a susținut că societatea este înființată din 1996 și deține un total de 53 de salariați angajați în condiții legale cu contract individual de muncă, motiv pentru care nu a avut intenția de a accepta prestarea vreunei munci din partea unei persoane fără a fi angajată cu forme legale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 și 32 din O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, petenta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu martorii Bălțaru C. M. și M. M. și a anexat cererii, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, urm[toarele înscrisuri: procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2014 (f. 12), proces verbal de control (f. 13), anexă constatare (f. 14), ordin de deplasare (f. 15), acte de identitate (f. 16).

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, dovada achitării fiind atașată la dosarul cauzei, la filele 10-11.

Prin întâmpinarea depusă în data de 18.06.2014, intimatul I. T. de Muncă C. a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt, intimatul a arătat că în data de 25.02.2014, în urma controlului efectuat la punctul de lucru din Piața Griviței, nr. 3, a fost identificată numita M. M. care a declarat pe propria răspundere că presta activitate pentru S.C. T. T. S.R.L. în funcția de vânzător începând cu data de 25.02.2014, care a precizat că nu a semnat contract de muncă.

Intimatul a menționat că petenta nu și-a îndeplinit obligația cu privire la încheierea în formă scrisă, înregistrarea și transmiterea în format electronic a contractului individual de muncă cu data începerii activității de la data prestării efective a muncii.

Angajatorul avea obligația de a încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă în limba română, înainte de începerea raporturilor de muncă.

A mai menționat intimatul că procesul verbal de control nu a fost contestat în condițiile și termenele legii contenciosului administrativ, iar din punct de vedere al legalității formei și oportunității a fost încheiat cu respectarea normelor sistemului legislației muncii.

Intimatul a apreciat că fapta angajatorului de a primi la muncă o persoană fără a încheia în prealabil contract individual de muncă în formă scrisă anterior începerii activității îndeplinește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii.

În drept, au fost invocate dispozițiile 0.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ale Legii nr. 108/1999, ale H.G. nr. 1377/2009, ale Legii nr. 53/2003, iar în temeiul art. 583 C.p.c. a fost solicitată judecarea cauzei și în lipsa p[rților legal citate.

În probațiune, intimatul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a anexat întâmpinării, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: fișă de identificare (f. 27), extras REVISAL (f. 28), transcrierea mecanică a procesului verbal contestat (f. 29-31), extras REVISAL (f. 32), furnizare informații ONRC (f. 37-40), ordine de deplasare (f. 41), înștiințare (f. 42), proces verbal de control (f. 43), anexă de constatare (f. 44-45), proces verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2014 (f. 46-47).

La termenul de judecată din data de 18.06.2014, instanța a constatat tardivitatea întâmpinării și decăderea intimatului din dreptul de a mai propune probe. Instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisuri și proba cu martorii Bălțaru C. M. și M. M., și din oficiu a dispus administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar de către intimat, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

La termenul de judecată din 30 iulie 2014, în temeiul art. 96 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, raportat la art. 3 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 15/22.07.2014, cauza a fost repartizată ciclic completului C36.

Martorii au fost audiați la termenul din 26 septembrie 2014, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Analizând plângerea contravențională prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.02.2014 (f. 12) întocmit de către agenții constatatori I. D. și T. M., inspectori de muncă, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 și sancționată de art. 260 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003.

În fapt, s-a reținut că în data de 25.02.2014, în urma controlului efectuat la punctul de lucru din C., Piața Griviței, nr. 3, parter și subsol, a fost identificată numita M. M., care desfășura activitate în cadrul patiseriei aparținând petentei și care a declarat că presta activitate pentru S.C. T. T. CORPORATION S.R.L., în funcția de vânzător, din data de 25.02.2014, fără a fi semnat anterior un contract individual de muncă .

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit de către agenții constatatori competenți, inspectorii de muncă I. D. și T. M., potrivit art. 260 alin. 2 din Codul muncii, fiind îndeplinite toate cerințele impuse de art. 17 raportat la art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal atacat conține mențiuni cu privire la denumirea și sediul petentei, cuprinde o descriere suficientă a faptei săvârșite, semnătura agenților constatatori, precum și data și locul comiterii acesteia.

Procesul verbal a fost însușit de către petentă prin semnarea acestuia de către administratorul M. G..

Referitor la critica de nelegalitate adusă de către petentă în sensul că data efectivă a controlului a fost 25.02.2014 și nu 28.02.2014, instanța reține că în speță controlul efectuat de inspectorii de muncă a avut loc în data de 25.02.2014, procesul verbal de contravenție fiind întocmit ulterior, în data de 28.02.2014. Acest aspect este menționat în procesul verbal de contravenție contestat, fapta fiind constatată în mod nemijlocit de către agenții constatatori în data de 25.02.2014, odată cu întocmirea procesului verbal de control. Împrejurarea că sancționarea petentei a avut loc ulterior nu poate avea ca efect anularea actului din moment ce nu a produs o vătămare petentei ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod.

Potrivit art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Cum în cauză procesul verbal de contravenție a fost întocmit la 3 zile de la data săvârșirii faptei, 25.02.2014, instanța constată că agenții constatatori au procedat în mod legal, apărarea petentei fiind astfel neîntemeiată.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța apreciază că motivele invocate de petentă sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.02.2014 (f. 12), petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei pentru că în data de 25.02.2014, la punctul de lucru din C., Piața Griviței, nr. 3, parter și subsol, a fost identificată numita M. M. care desfășura activitate în cadrul patiseriei aparținând petentei și care a declarat că presta activitate pentru S.C. T. T. CORPORATION S.R.L., în funcția de vânzător din data de 25.02.2014 fără a avea încheiat contract individual de muncă.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.

Potrivit art. 260 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1).

Din materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de constatare a contravenției, procesul verbal de control încheiat în data de 28.02.2014 (f.43 – 45), precum și din extrasele REVISAL de la filele 28 și 32, instanța constată că fapta pentru care a fost sancționată petenta întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e) din Codul muncii.

Astfel, din extrasele REVISAL de la filele 28 și 32 din dosar, instanța constată că transmiterea contractului individual de muncă încheiat între petenta S.C. T. TRANCE CORPORATION S.R.L. și numita M. M. a avut în 04.03.2014, deci ulterior datei de 25.02.2014, când M. M. a fost surprinsă în timp ce desfășura activitate pentru petentă.

Din fișa de identificare aflată la fila 27 din dosar, semnată de către numita M. M., instanța constată că aceasta a declarat că la data de 25.02.2014 presta activitate pentru petentă în funcția de vânzător din data de 25.02.2014, fără a fi încheiat anterior un contract individual de muncă.

Instanța nu poate da efect declarațiilor date de martorii M. M. și Bălțaru C., deoarece acestea sunt contrazise de întregul material probator administrat. În plus, calitatea acestora de angajați ai petentei ridică suspiciuni cu privire la adevărul reflectat în cele relatate.

Declarațiile martorei M. M. sunt contradictorii, aceasta declarând în fața inspectorilor ITM că lucrează pentru petentă, iar în fața instanței a declarat că în ziua respectivă se afla la un interviu pentru angajare, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Instanța nu poate să ignore înștiințarea de la fila 42 din dosarul cauzei, care a fost semnată pentru petentă tocmai de martora M. M., în calitate de vânzător.

Așadar, apărările formulate de petentă prin plângerea contravențională și în ședința publică din 26 septembrie 2014 în sensul că martora M. M. era la interviu de angajare în ziua de 25.02.2014, apar ca neîntemeiate, cu atât mai mult cu cât procesul verbal contestat a fost însușit de către numitul M. G. care, potrivit furnizării de informații ONRC (f. 37 – 40), are calitatea de administrator al S.C. T. T. CORPORATION S.R.L.

În plus, prin semnarea procesului verbal contestat, administratorul petentei a recunoscut fapta săvârșită, și a precizat la rubrica mențiuni că amenda va fi achitată eșalonat din lipsă de lichidități.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, amenda contravențională în cuantum de 10.000 lei, instanța constată că aceasta este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, fiind în cuantumul minim prevăzut de art. 260 alin. 1 lit. e) din Codul muncii.

Gravitatea faptei săvârșite de către petentă este dată de importanța prevenirii muncii fără a fi respectate dispozițiile legale, care decurge tocmai din lipsa de protecție socială a angajatului, pentru care nu poate curge nici măcar vechimea în muncă.

Împrejurarea indicată de petentă în sensul că societatea este înființată încă din 1996 și are un număr de 56 de angajați cu contracte individuale de muncă nu poate duce la înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, cât timp primirea la muncă a unei persoane fără îndeplinirea formelor legale este o contravenție un pericol social ridicat, pentru care petenta a fost deja sancționată cu minimul prevăzut de lege, deși marja de apreciere era una largă, de la 10.000 la 20.000 lei.

Instanța constată că, fiind întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, de către agenții constatatori competenți, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/28.02.2014 generează o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.

Potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001, dispozițiile sale se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă. Astfel, în conformitate cu art. 249 C.p.c., petentul avea sarcina de a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

În conformitate cu jurisprudența constată a Curții Europene de Justiție a Drepturilor Omului, contravențiile sunt incluse în noțiunea de „acuzație în materie penală”, contravenienții beneficiind de toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în materie penală, inclusiv prezumția de nevinovăție.

Cu toate acestea, Curtea a stabilit recent, în Hotărârea din 6 aprilie 2012 în cauza N. G. împotriva României, că în orice sistem de drept există prezumții de fapt și de drept. În principiu, Convenția nu se opune acestora, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească un anumit prag și să încadreze prezumțiile între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptei și protejând dreptul la apărare.

În ceea ce privește respectarea prezumției de nevinovăție, aceasta a fost deplin asigurată în cauză petentei. Cu toate acestea, intimatul a reușit, prin materialul probator administrat, să răstoarne această prezumție și să demonstreze vinovăția petentei în săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e) din Codul muncii.

În consecință, pentru motivele arătate, plângerea petentei apare ca fiind neîntemeiată și, în baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 va fi respinsă cu consecința menținerii Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.02.2014 întocmit de către I. T. de Muncă C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. T. T. CORPORATION S.R.L., înregistrată în Registrul Comerțului cu nr.J_, având CUI_, cu sediul în loc.O., ., jud.C., și cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat O. A., din C., ., . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., având CUI_, cu sediul în C., ., jud.C., ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de contravenție . nr._/28.02.2014 ca legal și temeinic întocmit.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. A. I. Ș. D.

Red.jud.V.A.I/03.10.2014

Tehnoredact.D.Ș./4 ex./03.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria CONSTANŢA