Plângere contravenţională. Sentința nr. 1143/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1143/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 19359/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 1143

Ședința publică din data de 04.02.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. C. B.

Grefier M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . SA și pe intimat C. J. CONSTANTA, având ca obiect plângere contraventionala A_.

Dezbaterile s-au purtat în ședința publică din 28.01.2014, fiind consemnate prin încheierea de la acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea la data de azi când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.07.2013, sub nr._, petentul . SA a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/09.07.2013, încheiat la data de 09.07.2013 în Pecineaga-Amzacea, C..

Intimata, legal citată a invocat la termenul de judecată la care a fost legal citată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. întrucât, conform art. 32 pct. 2 din OG2/2001 plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, respectiv Judecătoria M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, în raport de excepția invocată, reține următoarele:

La data de 09.07.2013, petentul a fost sancționat contravențional, pentru că a circulat pe DJ 392 între localitățile Pecineaga și Amzacea fără a face dovada plății taxei de utilizare a drumului județean, astfel cum rezultă din procesul verbal de contravenție ., nr._/09.07.2013.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția.

În baza art. 129 alin.2 pct.3 C.p.c instanța constată că competența teritorială reglementată de art. 32 alin.1 din OG 2/2001 este de ordine publică.

În raport de locul săvârșirii faptei, instanța constată că, plângerea este de competența Judecătoriei M..

Pentru aceste motive, instanța, în conformitate cu art. 132 alin. 3 C.p.c, își va declina competența în favoarea Judecătoriei M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată de intimată.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petent . SA, cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 2, sector 3, J_, CUI_, și pe intimat C. J. CONSTANTA, având ca obiect plângere contraventionala A_, în favoarea Judecătoriei M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.02.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. C. B. M. D.

Red.jud. R.C.B./11.02.2014/4ex

Tehnored. D.M./11.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1143/2014. Judecătoria CONSTANŢA