Pretenţii. Sentința nr. 04/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 10066/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 04.12.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. D. - G.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .>, cu sediul în C., . – 24, județul C., și pe pârâtul A. IAȘAR, cu domiciliul în Năvodari, ., județul C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic D. R. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Reprezentantul reclamantei depune la dosar delegație de reprezentare, precum și modalitatea de calcul al penalităților, pentru pârâtul A. Iașar, și arată că nu mai are alte înscrisuri de depus.
Instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei, conform art. 392 C.pr.civ.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
În conformitate cu disp. art 394 C.pr.civ., instanța, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de valoare redusă de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ din 04.04.2014, reclamanta S.C. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A. IAȘAR, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 768,10 lei reprezentând contravaloare apă/canal facturată în perioada august 2013- noiembrie 2013, penalități de întârziere în sumă de 8,67 pentru facturi achitate anterior cu întârziere, penalități de întârziere calculate până la data introducerii acțiunii și în continuare în cuantumul stabilit potrivit clauzelor contractuale, până la achitarea integrală a debitului, fără a depăși valoarea debitului principal, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr.4269 din 01.02.2012, pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei. A mai învederat reclamanta că, pentru serviciile prestate, s-au emis facturi, astfel că în prezent pârâtul figurează în evidențele reclamantei cu un debit de 768,10 lei reprezentând contravaloare apă/canal facturată în perioada august 2013- noiembrie 2013.
Pârâtul fost notificat cu privire la debitul restant prin notificarea nr. 2410/05.03.2014, notificare transmisă prin intermediul executorului judecătoresc.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1025-1032 Cod de procedură civilă, art. 1350, 1270, 1272, 1516, 1523 din Noul cod civil și Legea nr.241/2006.
În probațiune, reclamanta a atașat cererii de chemare în judecată un set de înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
În temeiul dispozițiilor art. 1029 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța a procedat la comunicarea către pârât a formularului de răspuns, însoțit de copie a formularului de cerere și de copiii de pe înscrisurile depuse de reclamantă. Pârâtul nu a răspuns în termen de 30 de zile de la primirea acestora.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
La solicitarea instanței s-a precizat cuantumul penalităților până la data introducerii cererii în cuantum de 53,00 lei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În temeiul contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr.4269 din 01.02.2012, pârâtul a beneficiat de serviciile reclamantei, având obligația corelativă de plată a contravalorii acestora.
Pârâtul fost notificat cu privire la debitul restant prin notificarea nr. 2410 din 05.03.2014, notificare transmisă prin intermediul executorului judecătoresc, dar nu l-a achitat până în prezent.
Întinderea serviciilor prestate de către reclamantă și neachitate este determinată prin facturile fiscale emise pe numele pârâtului pentru perioada august 2013- noiembrie 2013, contravaloarea acestora fiind în sumă de 53 lei.
Instanța reține că pârâtul, deși i s-a comunicat formularul de cerere împreună cu înscrisurile anexate, nu a probat apărările și nu a făcut, astfel, dovada achitării facturilor invocate de către reclamantă.
Pârâtul legal citat nu s-a prezentat la nici un termen în instanță, instanța apreciind aceste împrejurări ca un început de dovadă în folosul reclamantei.
Potrivit art. 1350 alin.1 Cod civil, „Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.”, iar conform alineatului 2 al aceluiași articol, „Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.”
Față de faptul că reclamanta a probat raporturile juridice existente între aceasta și pârâtă, precum și faptul că este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtului, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.
Conform art. 31 alin. 6 și 7 din Legea nr.241/2006, coroborat cu art. 13 alin.3 din contractul menționat mai sus, neachitarea facturilor în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, calculate la nivelul dobânzii legale datorate pentru neplata obligațiilor bugetare, acestea fiind calculate de reclamantă potrivit Codului de procedură fiscală, astfel că se vor acorda penalități de întârziere în sumă de 8,67 lei pentru facturi anterioare achitate cu întârziere, penalități de întârziere în sumă de 53 lei calculate la debitul principal până la data introducerii cererii și în continuare în cuantumul prevăzut pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, până la achitarea integrală a debitului, fără a depăși valoarea debitului principal.
Astfel, potrivit art. 1031 alin 1 Cod procedură civilă, „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată.”, iar conform alin. 2 al aceluiași articol, „[…] instanța nu va acorda părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare […].”
Conform dispozițiilor legale mai sus amintite și față de faptul că pârâtul a căzut în pretenții, instanța va dispune obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor necesare determinate de proces și dovedite, respectiv la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Având în vedere cele expuse mai sus instanța, apreciind cererea reclamantei ca fiind întemeiată o va admite, va obliga pârâtul A. I. la plata către reclamantă a sumei de 768,10 lei reprezentând contravaloare apă/canal facturată în perioada august 2013- noiembrie 2013, penalități de întârziere în sumă de 8,67 lei pentru facturi anterioare achitate cu întârziere, penalități de întârziere în sumă de 53 lei calculate la debitul principal până la data introducerii cererii și în continuare în cuantumul prevăzut pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, până la achitarea integrală a debitului, fără a depăși valoarea debitului principal precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulaă de reclamanta .>, cu sediul în C., . – 24, județul C., în contradictoriu cu pârâtul A. IAȘAR, cu domiciliul în Năvodari, ., județul C..
Obligă pârâtul A. I. la plata către reclamantă a următoarelor sume:
- 768,10 lei reprezentând contravaloare apă/canal aferentă perioadei august 2013-noembrie 2013;
- penalități de întârziere în sumă de 8,67 lei pentru facturi achitate anterior cu întârziere;
- penalități de întârziere în cuantum de 53 lei calculate până la data introducerii acțiunii și în continuare în cuantumul stabilit potrivit clauzelor contractuale, până la achitarea integrală a debitului, fără a depăși valoarea debitului principal;
- cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2014.
P. GREFIER
I. D. - G. L. A.
Red. Jud.I.D.G. / 18.12.2014;
Tehnored. Grf. A.L. / 18.12.2014 / 4 exp.
Comunicat 2 exp. / 19.12.2014
| ← Validare poprire. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Cereri. Sentința nr. 1094/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








