Plângere contravenţională. Sentința nr. 1350/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1350/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 17454/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1350
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. Parleteanu
Grefier Selma Z.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala acțiune formulată de petentul M. A. M. domiciliat în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimata I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - POLITIA ORAS NAVODARI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
În baza art.131 al.1C.proc.civ.instanța verificându-și din oficiu competența se declară competentă din punct de vedere general,material și teritorial.
În baza art.255-258C.proc.civ.instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri.
În baza art.392C.proc.civ.instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 03.07.2013 la Judecătoria C. sub nr._, petentul M. A. M. a solicitat anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.06.2013 emis de Poliția orașului Năvodari.
În fapt, petentul a arătat că în data de 03.06.2013 circulând în orașul Năvodari cu autoturismul marca BMW nr. HH-IM-1205 s-a intersectat venind de pe drum fără prioritate cu autoturismul Poliției Năvodari și a oprit pentru a acorda prioritate acestuia deoarece pe banda pe care circula acționa semnul ”Stop” care obliga oprirea. A arătat că după ce s-a asigurat că nu mai este nici un autovehicul, a continuat deplasarea iar după circa 2 minute a fost oprit de agenții de poliție comunicându-i că nu a oprit la semnul ”Stop”.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Petentul a anexat plângerii copia procesului – verbal de contravenție contestat și a cărții de identitate.
Intimatul IPJ C., legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale. În fapt, a arătat că petentul a fost sancționat contravențional pentru că în ziua de 23.06.2013 a condus autoturismul marca BMW nr. HH-IM- 1205 pe . Năvodari și la intersecția cu . această intersecție fără a respecta semnificația indicatorului ”Stop” fapta fiind prevăzută și sancționată de OUG nr. 195/2002.
A menționat că procesul verbal de contravenție respectă toate prevederile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2002 iar sub aspectul temeinicei acestuia, fiind un act administrativ, face prin el însuși proba situației de fapt reținute de agentul constatator, bucurându-se de prezumția de legalitate, valabilitate și temeinicie.
Intimatul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului sancționator.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._/23.06.2013 emis de Poliția orașului Năvodari petentul M. A. M. a fost sancționat contravențional pentru încălcarea art.101 alin.2 din OUG 195/2002, fiindu-i aplicată amendă în cuantum de 420 lei. S-a reținut în fapt în sarcina petentului că în data de 23.06.2013 a condus autoturismul marca BMW nr. HH-IM- 1205 pe . Năvodari și la intersecția cu . această intersecție fără a respecta semnificația indicatorului ”Stop”.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001 și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 alin. 1 din același act normativ.
Cu privire la temeinicia procesului – verbal, instanța reține că situația de fapt a fost consemnată corect de agentul constatator, astfel cum a putut fi constatată de acesta prin propriile sale simțuri, nefiind dovedită de către petent o stare de fapt contrară. Instanța reține că propriile constatări personale ale agentului constatator – polițist rutier se bucură de o prezumția relativă de temeinicie, atribut al autorității exercitate de reprezentanții statului.
Față de această stare de fapt instanța consideră că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, sancțiunile aplicate de agentul constatator fiind legale, amenda fiind aplicată la minimul legal.
În consecință, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. A. M. domiciliat în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., ca neîntemeiată.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/23.06.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. R. Parleteanu Selma Z.
RED.PAR/04.03.2014
Tehnoredact.S.Z./13.03.2014/4 ex.
Emis 2 comunicări azi,13.03.2014
| ← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 1346/2014.... | Fond funciar. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








