Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 1346/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1346/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 32240/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1346
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. Parleteanu
Grefier Selma Z.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u. acțiune formulată de reclamanta . cu sediul în C., ., cam.3, jud.C. în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în C.,.,..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Prezenta acțiune este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
În baza art.131C.proc.civ.instanța verificându-și din oficiu competența se declară competentă din punct de vedere general,material și teritorial a soluționa prezenta cauză.
În baza art.255-258C.proc.civ.instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Instanța constată că s-a solicitat și judecarea în lipsă cf.art.411 alin.1 pct.2C.proc.civ.
În baza art.394C.proc.civ.instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria C., reclamanta .-a chemat în judecată pe pârâta . solicitând instanței ca prin hotărârea ce va fi pronunțată și în baza probelor ce se vor administra și conform procedurii specifice, să dispună:
- evacuarea imediată a locatarului ., pentru lipsă de titlu, din spațiul închiriat în mun. C., . (vis-a-vis de oficiul poștal nr. 7), jud. C.;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 01.06.2012 a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 07/01.11.2010 cu privire la imobilul indicat în petitul acțiunii, fiind prelungit prin actul adițional nr. 01/30.11.2011, respectiv până la data de 29.10.2013.
Începând cu luna august 2012, pârâta debitoare nu și-a mai îndeplinit obligația de plată ce îi revenea potrivit contractului de închiriere, astfel că a fost nevoită reclamanta să apeleze la executorul judecătoresc Menaef C. în vederea emiterii unei notificări către pârâtă pentru respectarea obligațiilor contractuale, sens în care i s-a solicitat să procedeze în termen de 15 zile lucrătoare de la recepționarea notificării, la onorarea obligației de plată a chiriei pentru spațiul închiriat în sumă de 32.000 lei, reprezentând chiria aferentă perioadei iunie 2012-septembrie 2013, conform facturii fiscale ., nr._/2013.
A arătat în continuare reclamanta că i-a pus în vedere pârâtei ca în eventualitatea nerespectării obligației de plată a chiriei restante în termen de 15 zile lucrătoare de la recepționarea notificării, contractul de închiriere nr. 01/2012 încetează ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractuale prevăzute la art. 6, lit.d) din contract, fără a mai fi necesară nici o altă formalitate sau notificare prealabilă, această notificare având valoare de declarație de reziliere și cu consecința evacuării imobilului în termen de 30 de zile.
S-a menționat că în temeiul dispozițiilor art. 1040 cod procedură civilă, locatarul și-a pierdut dreptul de a folosi imobilul, iar în temeiul dispozițiilor art. 1037 cod procedură civilă, pârâta a fost notificată în scris prin intermediul executorului judecătoresc, punându-i –se în vedere să evacueze imobilul în termen de cel mult 30 de zile de la data expirării termenului contractual privind plata chiriei, însă pârâta în continuare ocupă în mod abuziv acest imobil.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1034-1037 alin.1 și alin. 4, art. 1040-1041 și art. 194 cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, au fost depuse la dosar înscrisuri.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 411 cod procedură civilă.
Pârâta, legal citată, nu și-a desemnat nici un reprezentant în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare sau alte cereri scrise.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea stare de fapt:
Prin contractul de închiriere nr. 01/01.06.2012, încheiat între cele două părți, reclamanta a dat în chirie pârâtei spațiul comercial în suprafață de 45 mp. situat în mun. C., . (vis-a-vis de oficiul poștal nr. 7), jud. C..
În temeiul clauzelor contractuale, pârâtei îi revenea obligația principală de plată a chiriei, respectiv conform dispozițiilor art. 5 din contract, în cuantum de câte 2000 lei /lună.
Prin diligența reclamantei s-au comunicat către pârâtă o somație și o notificare ce vizează denunțarea unilaterală a contractului de închiriere pe considerentul neachitării chiriei restante în sumă totală de 32.000 lei și care reprezintă contravaloarea chiriei aferente spațiului închiriat pentru intervalul temporal iunie 2012-septembrie 2013.
Concomitent s-a evidențiat faptul că nu operează tacita relocațiune a contractului de închiriere, astfel încât în ipoteza în care nu se prelungește valabilitatea acestui contract prin acordul părților, implicit se va recurge la evacuarea din spațiul închiriat..
Termenul de închiriere potrivit clauzelor contractuale vizează intervalul temporal cuprins între data de 01.06._15, cu posibilitatea de prelungire a valabilității acestui contract în baza unui act adițional care să conțină acordul de voință al ambelor părți contractante.
În aceste circumstanțe, se atenționa pârâta chiriașă cu privire la faptul că la expirarea duratei de 15 zile lucrătoare după notificarea de către proprietarul locator, se consideră contractul desființat de drept fără punere în întârziere, fără altă formalitate prealabilă în condițiile art. 6 lit.d din contract, pârâta fiind considerată de drept în întârziere cu privire la neplata chiriei restante și la evacuarea imobilului în termen de 30 de zile.
Raportat la refuzul pârâtei de a achita chiria restantă precum și de a părăsi imobilul închiriat, reclamanta a promovat această cerere pentru evacuarea pârâtei, recurgând la procedura specifică reglementată de dispozițiile art. 1033 și urm. Cod procedură civilă și implicit prin uzanța prealabilă de cerința prevederilor art. 1038, art. 1039 alin. 1 Cod procedură civilă ce vizează notificarea în scris comunicată locatarului - pârât .
În speță, condițiile principale pentru admisibilitatea unei atari cereri sunt îndeplinite, raportat la împrejurările ce rezidă din ocuparea fără drept a imobilului de către locatar, în speță pârâta . de evacuare voluntară, părăsire benevolă imobil, comunicarea notificării și cu respectarea cerințelor de informare și termen de eliberare, absența invocării de către pârâtă a unor apărări de fond și care să vizeze (ne)temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantei.
Verificând probele administrate și raportat la modalitatea de soluționare a cererii de urgență, cu dezbateri sumare, în ipoteza citării părților, s-a apreciat de către instanță că aceste condiții specifice se regăsesc în speță și aceste elemente permit reținerea temeiniciei acțiunii promovate de reclamantă, sens în care va admite ca întemeiată prezenta cerere, conform dispozitivului.
În temeiul dispozițiilor art.. 453 Cod procedură civilă instanța va obliga pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând din taxa judiciară de timbru justificată, conform chitanței atașate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . cu sediul în C., ., cam.3, jud.C. în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în C., ., ., ., jud.C., și în consecință:
Dispune evacuarea pârâtei din spațiul închiriat, situat în municipiul C., .. (vis-a-vis de Oficiul Poștal nr. 7), jud. C..
Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei.
Executorie.
Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. R. Parleteanu Selma Z.
Red.jud.PAR/14.03.2014/4 ex.
Tehnoredact.S.Z./17.03.2014/4 ex.
Emis 2 comunicări azi,17.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5824/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1350/2014.... → |
|---|








