Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 8084/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._/15.12.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: V. A. I.
GREFIER: Ș. D.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe petenta P. M. ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ, având CUI_, cu sediul în oraș Năvodari, ., jud.C. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 05.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.12.2014 când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei cu care a fost învestită, în conformitate cu disp. art. 395 alin. 1 C.p.c., constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 14.03.2014 cu nr._, petenta P. M. ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ a chemat în judecată pe intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/07.03.2014.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că are o firmă familială AFL P. M.. În data de 7 martie a fost un control, iar băiatul său P. G. nu a știut ce acte să arate la control.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, petenta a anexat cererii, în fotocopii, următoarele înscrisuri: procesul verbal . nr._/07.03.2014 (f. 4), factură (f. 5). Notă de constatare (f. 6), certificat de înregistrare (f. 7), chitanță (f. 8), act de identitate (f. 9), rapoarte generale (f. 10).
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, dovada achitării fiind atașată la dosarul cauzei, la fila 15.
Prin întâmpinarea depusă în data de 16.05.2014, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat repunerea în termenul de a depune întâmpinarea, a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal întocmit.
În motivarea în fapt, intimata a arătat că în în data de 07.03.2014, echipa operativă DRAF 2 C. a efectuat un control inopinat la locul unde reclamanta își desfășura activitatea de comerț cu amănuntul al florilor, respectiv toneta cu flori din Năvodari, . Centru. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că reclamanta nu era dotată cu aparat de marcat electronic fiscal, încălcând astfel prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999.
Intimata a menționat că în nota explicativă dată de domnul P. G., vânzător, acesta a declarat că nu are aparat de marcat electronic fiscal, deoarece îl aveau la celălalt magazin.
A mai arătat intimata că utilizarea casei de marcat înseamnă înregistrarea veniturilor, astfel încât impozitele datorate bugetului de stat sunt direct proporționale cu utilizare acestuia.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării activității, intimata a arătat că această sancțiune este una complementară aplicându-se ope legis, nefiind lăsată la latitudinea agentului constatator de a le aplica sau nu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.p.c.
În probațiune, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a anexat întâmpinării, în fotocopie, următoarele înscrisuri: Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/07.03.2014 (f. 24-25), nota explicativă (f. 26-27).
La termenul de judecată din 25 iulie 2014, în temeiul art. 96 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, raportat la art. 3 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 15/22.07.2014, cauza a fost repartizată ciclic completului C36.
La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2014, instanța a admis cererea de repunere în termenul de a depune întâmpinarea formulată de către intimată și a constatat că aceasta a formulat întâmpinare cu respectarea termenului legal. De asemenea, instanța a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de către intimată, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 10 octombrie 2014, instanța a respins excepția lipsei calității procesual active, invocată de către intimată, ca neîntemeiată. Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru petentă și proba cu martora C. V., apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
La termenul de judecată din 5 decembrie 2014, instanța a decăzut-o pe petentă din dreptul de a-I fi administrată proba cu martori, având în vedere faptul că nu a indicat adresa martorei C. V..
Analizând plângerea contravențională prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.03.2014 (f. 4) întocmit de către inspectorii antifraudă, petenta a fost sancționată în temeiul art. 11 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999 cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. b ) din O.U.G. nr. 28/1999.
Prin procesul verbal a fost stabilită sancțiunea complementară prevăzută de art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr.28/1999, respectiv suspendarea activității tonetei până la înlăturarea cauzei care a generat aceasta.
În fapt, în urma controlului operativ inopinat desfășurat în data de 07.03.2014, s-a constatat faptul că toneta cu flori ce aparținea societății, situată în Năvodari, . Centru, nu era dotată cu casă de marcat, încălcându-se prin aceasta prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, asupra vânzătorului găsindu-se suma de 50 lei.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată, în primul rând, că nu au fost formulate critici de nelegalitate, iar în al doilea rând, că acesta a fost întocmit de către agenții constatatori competenți, inspectori antifraudă, potrivit art. 12 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, fiind îndeplinite toate cerințele impuse de art. 17 raportat la art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal atacat conține mențiuni cu privire la denumirea petentei, sediul acesteia, cuprinde o descriere suficientă a faptei săvârșite, semnăturile agenților constatatori, precum și data și locul comiterii acesteia.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că criticile de netemeinicie formulate de către petentă sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.03.2014 (f. 4), petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 lei, pentru că toneta cu flori ce aparținea societății, situată în Năvodari, . Centru nu era dotată cu casă de marcat, încălcându-se prin aceasta prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, asupra vânzătorului găsindu-se suma de 50 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, agenții economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. Agenții economici prevăzuți la alin. (1), denumiți utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților.
Petenta, Întreprindere Familială P. M., nu face parte din categoria utilizatorilor exceptați de la obligația emiterii de bonuri fiscale, prevăzuți la art. 2 din O.U.G. nr. 28/1999.
Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 28/1999, obligația operatorilor economici prevăzuți la art. 1 de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale ia naștere de la data începerii activităților comerciale desfășurate în fiecare locație.
Potrivit art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, constituie contravenție neîndeplinirea obligației agenților economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4).
Conform art. 11 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, faptele prevăzute la art. 10 lit. b) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei.
Potrivit art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, neîndeplinirea obligației agenților economici prevăzuți la art. 1 de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale la termenele prevăzute la art. 6 atrage și suspendarea activității unității până la momentul înlăturării cauzelor care au generat aceasta.
Prin procesul verbal a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 8.000 lei și a fost suspendată activitatea tonetei până la înlăturarea cauzei care a generat aceasta.
În primul rând, instanța constată că, atât prin plângerea contravențională, cât și prin susținerile din ședințele de judecată la care a participat, petenta nu a contestat săvârșirea faptei, respectiv nu a susținut în vreun moment că la data controlului toneta cu flori era dotată cu casă de marcat.
Petenta a învederat însă faptul că, la momentul controlului, la toneta cu flori era prezent fiul său, care nu avea asupra sa documentația solicitată. Instanța apreciază că acest motiv nu este de natură a duce la anularea procesului verbal, cât timp indiferent cine era prezent, petenta avea obligația de a se dota și de a utiliza casa de marcat.
Mai mult, procesul verbal atacat a fost semnat de către numitul P. G. care avea calitatea de vânzător, fără formula obiecțiuni și fără a menționa că petenta ar fi fost dotată cu casă de marcat.
În al doilea rând, din nota explicativă de la fila 26, instanța constată că vânzătorul P. G. a recunoscut că toneta nu era dotată cu aparat de marcat electronic fiscal, precizând că aparatul era la celălalt magazin.
Punând în balanță materialul probator existent în cauză, instanța constată că intimata a dovedit existența contravenției săvârșite de către petentă, răsturnând astfel prezumția de nevinovăție de care aceasta se bucură.
Instanța apreciază că bonurile nefiscale depuse la dosarul cauzei, la fila 10 nu pot dovedi faptul că toneta cu flori situată în Năvodari, . Centru era dotată cu casă de marcat, cât timp acestea nu cuprind locul de unde au fost emise și nici nu se coroborează cu materialul probator administrat.
Or, potrivit art. 4 alin. 3 din O.U.G nr. 28/1999, raportul fiscal de închidere zilnică este documentul care conține: denumirea și codul fiscal ale agentului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul și . ale aparatului; numărul de ordine numerotat progresiv; data și ora emiterii; numărul bonurilor emise în ziua respectivă; valoarea totală a operațiunilor efectuate și totalul taxei pe valoarea adăugată, cu precizarea nivelului cotei, valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum și valoarea taxelor care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.
La aprecierea sancțiunii aplicate, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.
Instanța apreciază că sancțiunea principală aplicată, amenda de 8.000 lei, a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, fiind astfel proporțională cu fapta săvârșită și cu împrejurările de fapt.
Instanța reține că întreaga legislație privind aparatele de marcat electronic fiscale urmărește realizarea unui scop extrem de important în contextul economic și social actual, respectiv reducerea evaziunii fiscale prin înregistrarea tuturor tranzacțiilor comerciale. Fapte precum cea a petentei aduce atingere acestui obiectiv și afectează prin ricoșeu pe ceilalți contibuabili, fiind o faptă gravă.
Pe de altă parte, instanța nu poate pune pe primul plan prejudiciul pe care l-ar putea suferi societatea și să ignore prejudiciul pe care l-a suferit bugetul de stat prin fapta petentei. De asemenea, ceilalți contribuabili care respectă legislația în domeniu ar fi în mod clar defavorizați din moment ce pentru o faptă precum cea a petentei o sancțiune de 8.000 de lei ar fi înlocuită cu avertisment în condițiile în care petenta nu era dotată cu aparat de marcat electronic fiscal. Înlocuirea amenzii cu avertisment nu ar face decât să o încurajeze pe petentă să comită în continuare astfel de fapte.
De asemenea, sancțiunea complementară a suspendării activității tonetei până la înlăturarea cauzei care a generat aceasta, a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, având în vedere funcțiile de prevenție și represiune a sancțiunii.
În consecință, pentru motivele arătate, plângerea petentei apare ca fiind neîntemeiată și, în baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 va fi respinsă cu consecința menținerii Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.03.2014 întocmit de către A.N.A.F. Direcția Generală Antifraudă Fiscală Direcția Regională Antifraudă 2 C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta P. M. ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ, având CUI_, cu sediul în oraș Năvodari, ., jud.C. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiată.
Menține procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.03.2014, ca legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. A. I. Ș. D.
Red.jud.V.A.I/15.12.2014
Tehnoredact.D.Ș.
4 ex./19.12.2014
| ← Reexaminare amendă judiciară. Sentința nr. 5838/2014.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








