Plângere contravenţională. Sentința nr. 3513/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3513/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 32269/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3513

Ședința publică din data de 28.03.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE : C. A.-M.

GREFIER: D. M.

Pe rol pronunțarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul P. M., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - BIROUL RUTIER, cu sediul în C., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.03.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.03.2014 când, după ce a deliberat în secret, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 28.11.2013, petentul P. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/25.11.2013 în contradictoriu cu I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C. – BIROUL RUTIER.

Petentul a arătat că la data de 25.11.2013 a fost sancționat contravențional cu 320 lei amendă, 4 puncte penalizare și reținerea permisului de conducere pentru o lună, pentru contravenția prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. i din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. 195/2002, și anume pentru faptul că a depășit alt autovehicul pe linie continuă pe Bulevardul I. C. B.. Petentul a solicitat anularea procesului verbal și restituirea permisului de conducere.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Petentul a depus înscrisuri doveditoare în copie: dovada reținerii permisului de conducere, procesul verbal de contravenție, cartea de identitate. A solicitat administrarea probei cu martora P. M..

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. 80/2013.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată cu consecința menținerii procesului verbal ca legal și temeinic.

În drept intimata a invocat prev. O.G 2/2001 Cod proc civ., O.U.G. 195/2002 iar în probațiune a depus înscrisuri în copie: procesul verbal constestat, raportul agentului constatator din data de 21.01.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 20.02.2014, petentul și-a manifestat expres voința în sensul renunțării la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei C..

Astfel, sunt incidente prevederile art. 406 Cod proc. civilă, în conformitate cu care:

(1)Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2)Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3)Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4)Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5)Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6)Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

Examinând cererea de renunțare aflată la dosar, instanța constată că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art. 406 alin. 2 C.pr.civ., conținând semnătura petentului, astfel că se poate stabili fără dubiu proveniența cererii de renunțare la judecată. De asemenea, petentul a anexat acestei cereri declarația dată în fața notarului prin care arată că renunță la judecată, la drept și la orice cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, că petentul și-a exprimat în mod cert dorința de a renunța la soluționarea plângerii contravenționale și că cererea a fost depusă înainte de primul termen la care părțile au fost legal citate, astfel că nu este necesar acordul celeilalte părți în acest sens, instanța, în conformitate cu art. 406 Cod proc. civ., urmează să ia act de renunțarea la judecată formulată de petentul P. M. în contradictoriu cu I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C. – BIROUL RUTIER împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/25.11.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

.

Ia act de renunțarea petentului P. M., cu domiciliul în C., ., ., ., la judecata plângerii contravenționale în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C. – BIROUL RUTIER, cu sediul în C., jud. C., având ca obiect procesul verbal de contravenție . nr._/25.11.2013.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare la Judecătoria C..

Pronunțată în ședința publică, azi, 28.03.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A.-M. C. D. M.

red.jud. .C.A.M./

09.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3513/2014. Judecătoria CONSTANŢA