Plângere contravenţională. Sentința nr. 4998/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4998/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 4673/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 4998

Ședința publică din data de 06.05.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. C. B.

Grefier M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . P. LICHIDATOR CII CACIULA A. D. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională R11_/19.09.2011.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 29.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 06.05.2014 când, în aceeași compunere,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2014 sub nr._, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA anularea procesului-verbal . nr._/19.09.2011 din data de 19.09.2011.

În motivarea cererii petenta a arătat că a fost sancționată prin procesul-verbal anterior menționat pentru că ar fi circulat la data de 21.03.2011 pe DN1 în localitatea Romanești, județul Prahova fără a deține rovinietă. Aceasta învederează instanței faptul că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu a fost întocmit în termen de 30 de zile de la fata constatării contravenției astfel cum prevede L 144/2012.

În drept petentul a invocat dispozițiile OG 2/2001.

În dovedirea cererii petentul a solicitat proba cu înscrisuri.

Intimata legal citată, a depus la data de 21.03.2014 întâmpinare prin care a solicitat pe fondul cauzei respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției întrucât a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale respectiv OG2/2001, OG 15/2002, art. 7 din L455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.

În probațiune intimata a solicitat proba cu înscrisuri depunând fotografie, autorizație de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătură electronică.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/19.09.2011 (fila 7), petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din același act normativ. De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din același act normativ, contestatoarea are obligația să achite și contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 96 Euro.

În sarcina petentei a fost reținut faptul că, la data de 26.03.2011, ora 11:20, pe A 2 km12+450m, Glina, jud. Ilfov, vehiculul categoria B, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

De asemenea, instanța constată că proba care a stat la baza încheierii procesului-verbal o reprezintă înregistrarea efectuată cu sistemul SIEGMCR (fila 19).

Potrivit art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, utilizatorii români au obligația legală de a achita tariful de utilizare în lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, iar în conformitate cu art. 7 din același act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Nerespectarea acestei obligații legale, respectiv fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantumul stabilit de anexa nr. 2, așa cum prevede art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității, conform dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește prescripția răspunderii contravenționale, instanța reține că, prin derogare de la art. 13 din O.G. nr. 2/2001, art. 9 alin. 3 teza finală din O.G. nr. 15/2002 prevede că procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din același act normativ.

Astfel, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 se referă atât la întocmirea procesului-verbal, cât și la comunicarea acestuia, legiuitorul având intenția de a reglementa în mod distinct prescripția răspunderii contravenționale în ceea ce privește contravențiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la termenul de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001.

P. urmare, instanța apreciază că, în cazul contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, procesul-verbal trebuie întocmit în termen de 30 de zile de la data constatării faptei, și nu în termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001.

Totodată, instanța reține că art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, ulterior întocmirii procesului-verbal, dar anterior sesizării instanței. Astfel, având în vedere că actuala reglementare prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai mic decât cel prevăzut de O.G. nr. 2/2001, iar succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul soluționării plângerii, instanța urmează să dea eficiență principiului legii contravenționale mai favorabile și să aplice forma actuală a acestui text de lege la cauza dedusă judecății.

Analizând procesul-verbal contestat, instanța reține că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă a fost constatată la data de 26.03.2011, așa cum rezultă și pe baza planșei foto depuse de către intimată (fila 19). Astfel, având în vedere că fapta a fost constatată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei – S.I.E.G.M.C.R., deci constatarea a avut loc prin mijloace tehnice și nu în mod personal de către agentul constatator, termenul de 30 de zile începe să curgă de la constatarea efectivă a acesteia, și nu de la data interogării înregistrării.

Astfel, deși procesul-verbal a fost întocmit la data de 19.09.2011, în aceeași zi în care agentul constatator a constatat săvârșirea faptei (data interogării – fila 19), instanța apreciază că întocmirea procesului-verbal . nr._/19.09.2011 nu a fost efectuată cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 3 teza finală din O.G. nr. 15/2002, acesta fiind întocmit cu depășirea termenului de 30 de zile (26.03.2011 față de 19.09.2011).

În consecință, având în vedere toate aceste considerente, instanța reține că, în cauză, a fost împlinit termenul de prescripție a răspunderii contravenționale, motiv pentru care va anula procesul-verbal . nr._/19.09.2011, apreciind a fi de prisos cercetarea procesului-verbal sub aspectul temeiniciei, întrucât doar un proces-verbal de contravenție legal întocmit poate face dovada situației de fapt reținute în cuprinsul său.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea petentului U. SRL, cu sediul în C., .. 190, jud. C., CUI_, J_, prin lichidator CII CACIULA A. D., cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, cu sediul în București, bld. I. M. nr. 401A, sector 6, CUI_, J_ .

Anulează procesul-verbal . nr._ din 19.09.2011.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. C. B. M. D.

Red.jud. R.C.B/14.05.2014/4ex

Tehnored. M.D./14.05.2014

Emis 2 comunicări la data de .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4998/2014. Judecătoria CONSTANŢA