Plângere contravenţională. Sentința nr. 6469/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6469/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 279/254/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6469
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 06.06.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: D. B. A.
GREFIER: POSTOLICI I.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul I. L. cu domiciliul în București, . – 30, sector 1 împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._ din data de 24.01.2013 încheiat de intimatul I.P.J. C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., județ C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța constată că este competentă teritorial, material și general să judeca cauza. De asemenea, apreciază proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de petent și intimat, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit disp. art. 255 Cod de procedură civilă și o încuviințează potrivit disp. art. 258 Cod de procedură civilă. Totodată, consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, astfel că în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă închide dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința n. 255/17.02.2014 a Judecătoriei M. a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2014 sub nr._ plangerea petentului I. L., domiciliat în .-30, sector 1 București, prin care solicita instanței, în contradictoriu cu intimatul I. C., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 24.01.2013 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale cu care a fost sancționat.
În fapt, petentul reclamă actul administrativ unilateral este ilegal fără însă a motiva în fapt și in drept această susținere.
În drept, petentul și-a întemeiat cerere pe dispozițiile OG 2/2001.
La termenul de judecată din 23.05.2014 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator instanța constată următoarele:
La data de 24.01.2013, numitul I. L. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de contestat, întrucât în timp ce se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a efectuat o manevra de depășire într-un loc interzis neavând totodată asupra sa permisul de conducere..
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal invocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate și din oficiu, și pe cale de consecință constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. 17 din OG nr. 2/2001, astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel instanța constată că, referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunile aplicate se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator.
În continuare instanța consideră că, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, contravențiile sunt încadrate în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 Convenție. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în hotărârile sale (Cauza Maszini c. României – hotararea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general urmărind un scop preventiv și represiv, aceste criterii fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește reglementarea în cadrul legislației interne ca procedură administrativă aceea a plângerii împotriva procesului verbal de contravenție, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. (A. împotriva României)
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficiază de toate garanțiile prevăzute de aceasta inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petentul trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
În ceea ce privește constatarea în mod direct a faptei de către agentul constatator, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în cauza A. c. României faptul că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu interzice, în principiu, astfel de prezumții, dar acestea trebuie să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul. Astfel prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei, motiv pentru care instanța trebuie să găsească un echilibru între scopul urmărit de autorități, acela de a nu lăsa nepedepsite astfel de fapte, cât și cel al principiului aflării adevărului, ce are la bază respectarea dreptului la apărare a celui sancționat.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă în condițiile în care persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.
Astfel procesele verbale încheiate de pe baza constatărilor personale ale agentului constatator se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, o interpretare contrară fiind de natură să face excesiv de oneroasă obligația statului de proba veridicitatea celor reținute în sarcina contravenientului.
Cu privire la procesul verbal încheiat de către organele de poliție la data de 24.01.2013, instanța reține că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, respectiv de un lucrător al poliției rutiere pe baza unor constatări personale, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt dând efect unei prezumții relative în ceea ce privește legalitatea și temeinicia celor sancționate.
În același timp conform hotărârii A. contra României, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul a fost greșit înțeleasă de acesta în sensul în care, răsturnarea sarcinii probei în dreptul organului constatator, nu înseamnă că este suficient ca cel sancționat să conteste legalitatea sau temeinicia unui proces verbal pentru ca acțiunea să îi fie admisă, ci acesta trebuie să propună probe prin care să conteste în mod pertinent situația de fapt reținută instanța având obligația de a-i asigura în mod real mijloacele procesuale pentru a face acest lucru.
Conform Curții Europene, așa cum a stabilit în hotărârea N. G. c. României, prezumția de nevinovăție a celui acuzat de săvârșirea unei contravenții nu este absolută, fiind obligatoriu însă ca părțile dintr-un proces să beneficieze de mijloace legale, eficiente și concrete pentru a avea posibilitatea efectivă să își demonstreze nevinovăția, instanța oferindu-i petentului din prezentul litigiu toate garanțiile privitoare la apărare și la un proces echitabil acesta mulțumindu-se însă să depună pe tot parcursul procesului doar cererea de chemare în judecată, fără a invoca nici un motiv în susținerea împrejurării conform căreia actul administrativ unilateral ar fi nul, asumându-și astfel riscul ca plângerea lui să fie respinsă.
Totodată una din garanțiile Convenției Europene a Drepturilor Omului o reprezintă proporționalitatea dintre faptele comise și sancțiunea aplicată, respectiv aplicarea unei amenzi contravenționale și cea a suspendării dreptului de a conducere, în analizarea căreia instanța va avea în vedere circumstanțele personale ale petentului cât și cele reale ale modului în care a fost comisă contravenția. Astfel instanța reține că sancțiunea aplicată contravenientului este una legală și proporțională cu scopul urmărit, având în vedere că, în conformitate cu actele de la dosar, numitul L. I. a mai fost sancționat și în trecut.
Astfel instanța observă că petentul nu a putut demonstra prin probe pertinente concludente și utile o altă stare de fapt decât cea reținută prin procesul verbal de constatare a contravenției, iar pentru aceste motive va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată și va menține procesul verbal drept legal și temeinic.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge plângerea formulată de petentul I. L. cu domiciliul în București, . – 30, sector 1 în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., județ C., ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.06.2014.
Președinte,Grefier,
D. B. A. Postolici I.
Red. Jud. D. B. A. / 10.06.2014/4ex
Tehored. Gr. I. P. / 10.06.2014
emis 2 ..2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8342/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3036/2014.... → |
|---|
