Pretenţii. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 08/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 12555/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică din 08.10.2014

Completul compus din:

Președinte: M. R.

Grefier: M. D.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect pretenții acțiune formulată de reclamanta M. M. domiciliată în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâta M. L. domiciliată în C., Al.Mălinului nr.3, ., parter, .> Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din data de 01.10.2014 și au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, cand instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 08.10.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2013 sub nr._ reclamanta M. M. a chemat in judecata pe parata M. L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligata parata la plat sumei de 2000 lei cu titlu de daune morale .

In motivarea acțiunii reclamanta a arătat ca in data de 15 martie, a fost citata de către Judecătoria Constanta, in calitate de parata in dosarul civil nr._, reclamanta in dosarul menționat fiind M. LAVIN1A( fosta L.), pentru a se prezenta la termenul de judecata din 2.04.2013, deoarece împotriva sa a fost introdusa o cerere de obținere a unui ordin de protecție.

In susținerea cererii, parata din prezenta cerere de chemare in judecata, a prezentat in fata instanței, aspecte neadevarate, care au adus atingere demnității si onoarei reclamantei, drepturi respectate si protejate de prevederile noului cod civil, de Constituția României, de Uniunea Europeana si de Organizația Națiunilor Unite.

Astfel parata a susținut in cererea pentru obținerea unui ordin de protecție,:

-" parata nu are loc de munca si unica ei ocupație este de a ma teroriza psihic pe mine si pe părinții mei"

-" zilnic parata ma hartuieste, in sensul ca: ma urmărește cu mașina prin oras, vine la domiciliul meu unde lovește violent usa pentru a-i deschide, tipa, urla, injura si ma amenința...devine extrem de violenta verbal si fizic, ma amenința ca ma va omori, ma injura, proliferează la adresa mea cuvinte jignitoare si injurii..."

-"...parata este o persoana corpolenta, având peste 100 de kg, inalta si puternica fizic, astfel incat i-ar fi extrem de ușor sa ma rănească sau sa ma omoare"

- " parata este bolnava psihic si cardiaca, fiind sub tratament medicamentos puternic, insa cu toate ca ia medicamente si calmante, conduce nestingherita mașina, oricând putând accidenta grav o persoana.

Arata reclamanta ca aceste afirmații grave nu au fost susținute cu niciun mijloc de proba, mai mult decât atat, ea s-a prezentat la termenul de judecata, a fost nevoita sa-si angajeze un apărător, desi are o onorabila vârsta de 62 de ani si este mama lui M. N. C., soțul paratei.

Afirmațiile făcute de către parata M. L. ( fosta L. ), chiar si in fata Judecătoriei Constanta, menționate mai sus, i-au adus atingere demnității, onoarei si vietii private. Astfel e profund afectata si sufera enorm cand realizeaza ca a ajuns la o vârsta respectabila de 62 de ani, dupa o viata in care a muncit, a respectat oamenii din jurul sau, a trait conform principiilor morale si sociale acceptate si cu o puternica credința religioasa si cel mai important lucru, s-a dedicat trup si suflet ca mama, pentru a-si creste si educa copiii si cu toate acestea, parata, isi poate permite prin afirmații mincinoase sa-i aducă atingere onoarei si demnitarii sale de om.

In momentul in care a luat la cunoștința de cele susținute de parata, cum ca nu ar fi in toate facultățile psihice si ar putea oricând accidenta grav o persoana, deoarece ar fi sub tratament medicamentos puternic, insa cu toate ca ar lua medicamente si calmante, conduce nestingherita mașina, s-a simțit obligata fata de ea insasi in primul rând si apoi fata de cei din jur, sa-si facă un control neurologic la un medic specialist.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 72 din n.c.civ:; art. 30 din Constituția României; legislația UE.

S-au depus la dosar de către reclamanta in dovedirea acțiunii înscrisuri.

Parata legal citata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata.

Se arata in conținutul intampinarii ca afirmațiile pe care le-a făcut in conținutul cererii de chemare in judecata ce a făcut obiectul dosarului nr._ nu pot constitui motive temeinice pentru formularea unei cereri de chemare in judecata întemeiate pe dispozițiile prevăzute de art. 72 cod civil, întrucât prezentarea motivelor de fapt se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art. 75 cod civil.

Mai arata parata ca in speța, conținutul unei cereri de chemare in judecata reprezintă doar o conturare a unei situații de fapt ce are ca scop sesizarea unei instanțe judecătorești, situație de fapt ce trebuie dovedita prin administrarea de probe,neavând nicidecum scopul de a aduce atingere demnitatii sau onoarei unei persoane.

In drept au fost invocate dispoziții art. 205 C., art. 75 Cod civil.

S-au depus de către parata in apărare înscrisuri.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.

La termenul din data de 26.03.2014 instanța a încuviințat pentru ambele parți proba cu înscrisuri si proba cu interogatoriul, fiind luat interogatoriul fiecărei parți ale căror răspunsuri au fost consemnate si atașate la dosar si a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Constanta.

Analizând cauza in raport cu probele administrate instanța retine următoarele:

Deși dreptul la petiționare este garantat de Constituția României, alături de celelalte drepturi fundamentale, exercitarea acestuia este supusa unor limitări impuse de următoarele dispoziții legale:

-art 57 din Constituția României prevede ca „Cetățenii romani, cetățenii străini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertățile constituționale cu buna- credința,fara sa încalce drepturile si libertățile altora”.

-art. 72 din Codul Civil prevede ca :Dreptul la demnitate:

(1)Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale.

(2)Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

-art. 75 din Codul Civil prevede: Limite:

(1)Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

(2)Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.

Instanța retine ca parata si-a exercitat dreptul la acțiune cu buna-credința,fara a-l deturna de la scopul in vederea căruia a fost recunoscut de lege.

Astfel afirmațiile făcute de către parata in cadrul acțiunii având ca obiect ordin de protecție in contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauza: " parata nu are loc de munca si unica ei ocupație este de a ma teroriza psihic pe mine si pe părinții mei"," zilnic parata ma hartuieste, in sensul ca: ma urmărește cu mașina prin oras, vine la domiciliul meu unde lovește violent usa pentru a-i deschide, tipa, urla, injura si ma amenința...devine extrem de violenta verbal si fizic, ma amenința ca ma va omori, ma injura, proliferează la adresa mea cuvinte jignitoare si injurii...","...parata este o persoana corpolenta, având peste 100 de kg, inalta si puternica fizic, astfel incat i-ar fi extrem de ușor sa ma rănească sau sa ma omoare"," parata este si cardiaca, fiind sub tratament medicamentos puternic, insa cu toate ca ia medicamente, conduce nestingherita mașina, oricând putând accidenta grav o persoana” sunt afirmații făcute in limita dreptului la apărare, scopul urmărit de către parte fiind acela de a o împiedica pe reclamanta din cauza de a se manifesta de maniera pretins violenta sau injurioasa.

Singura afirmație care ar putea ridica semne de întrebare este cea care vizează starea psihica a reclamantei:” parata este bolnava psihic”.

Insa nu se poate retine ca aceasta afirmație a avut un impact asupra altor persoane care fi auzit si care sa isi pună serioase semne de întrebare cu privire la starea psihica a reclamantei in condițiile in care acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ a fost respinsa fara ca instanța sa mai cerceteze cauza in fond întrucât s-a reținut ca partile nu sunt membru de familie in considerarea dispozițiilor legii 217/2003, neadministrându-se niciun mijloc de proba, nefiind discutat in condiții de contradictorialitate vreun aspect care sa vizeze temeinicia cererii, respectiv starea psihica a paratei din acea cauza, reclamanta in cauza de fata.

Astfel instanța retine ca acțiunea a fost promovata de către parata cu buna credința, fiind respectate dispozițiile art. 75 din codul civil.

Dealtfel buna credința a paratei rezulta si din coroborarea răspunsurilor date de către parți la interogatoriu din care rezulta ca intre parți este o stare conflictuala mai veche, aspect confirmat si de ordonanța de scoatere de sub urmărire penala si aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din dosarul nr._/P/2012 al Parchetului de pe langa Judecătoria Constanta din care reiese fara putința de tăgada starea conflictuala veche a parților, exercitarea de cuvinte amenințătoare de către reclamanta la adresa paratei(fila 49).

Prin urmare se retine ca parata nu i-a cauzat reclamantei o stare de neliniște, neplăcere si incertitudine, nu i-a incalcat onoarea ,demnitatea si dreptul la imagine astfel incat sa se impună repararea unui prejudiciu moral pe cale pecuniara.

F. de considerentele de fapt si de drept expuse instanța va respinge acțiunea ca nefondata si pe temeiul culpei procesuale va fi obligata reclamanta la plata sumei de 500 lei către parata cu titlu de cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondata acțiunea formulată de reclamanta M. M. domiciliată în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâta M. L. domiciliată în C., Al.Mălinului nr.3, ., parter, .> Obliga reclamanta la plata sumei de 500 lei către parata reprezentând cheltuieli de judecata.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica azi 08.10.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. R. M. D.

Red.Jud. M.R

Tehnored. M.D

4 ex/ 22.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria CONSTANŢA