Pretenţii. Sentința nr. 3/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 20529/212/2013

Dosar nr. 20._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Sentința Civilă nr. 3.827

Ședința publică din data de 04.04.2014

Instanța constituită din:

Președinte: Minaev I.

Grefier: S. M. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile cauzei având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta . SRL, la sediul lichidatorului judiciar BFJ CONSULTING GROUP SRL, cu sediul în sector 3, București, ., ., . cu pârâta ., cu sediul în CONSTANTA, ..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 04.04.2014, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 31.07.2013 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul 20._, reclamanta . SRL, prin lichidator judiciar BFJ CONSULTING GROUP SRL, a solicitat obligarea pârâtei . la plata sumei de 6.545,29 de lei, cu titlu de contravaloare marfă livrată și neachitată, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorate pentru neplată la scadență a acestei sume de bani, până la data plății efective.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat că între părți au avut loc raporturi contractuale în formă simplificată, aceasta livrându-i pârâtei marfă, în baza comenzilor acesteia, pentru încasarea contravalorii căreia au fost emise facturile fiscale nr._/31.10.2011 și nr._/31.10.2011, în valoare totală de 6.545,29 de lei, scadente la data de 31.10.2011, pe care pârâta nu le-a achitat, deși a primit marfa menționată în cuprinsul acestora, asumându-și, totodată, obligația corelativă de plată a prețului acesteia.

Întrucât pârâta nu a plătit la scadență sumele de bani datorate în temeiul facturilor fiscale, reclamanta a menționat că aceasta datorează și dobânda legală pentru aceste sume, începând cu data scadenței obligațiilor de plată a sumelor de bani menționate în cuprinsul facturilor fiscale depuse în probațiune, până la data plății efective a acestor sume de bani.

În drept, au fost invocate prevederile art. 25 lit. g și art. 77 din Legea nr. 85/2006, art. 148-152 și art. 194 și următoarele Cod procedură civilă.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens, alăturat cererii de chemare în judecată: facturile fiscale nr._/31.10.2011 și nr._/31.10.2011, fișa de cont a pârâtei, convocarea la conciliere directă și Sentința Civilă nr. 1207/27.01.2012, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011.

De asemenea, aceasta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare și în absența reprezentantului său.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 29 alin. 1 lit. l din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, în referire la art. 50 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.

Dosar nr. 20._

Legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare în termenul stabilit de lege și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și face apărări.

La data de 26.03.2014, reclamanta, prin lichidator judiciar, a depus la dosar cerere de renunțare la judecata cauzei, motivând că pârâta și-a achitat debitul restant, depunând și extrase de cont pentru dovedirea achitării de către pârâta a sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă la data de 26.03.2014, instanța urmează a se pronunța asupra acesteia.

Asupra cererii de renunțare la judecată formulate de reclamantă, reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Conform alin. 2, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială

Având în vedere că cererea de renunțare la judecată formulată la data de 26.03.2014 respectă condițiile de formă și de fond prevăzute de art. 406 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă, fiind făcută în scris, de reprezentantul legal al reclamantei – lichidatorul judiciar, persoană care, prin raportare la prevederile art. 25 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, angajează, în mod valabil din punct de vedere juridic, reclamanta, instanța urmează să ia act de această manifestare de voință a reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecata cererii formulate de reclamanta . SRL, cu sediul în sector 3, București, ., ., . cu pârâta ., cu sediul în CONSTANTA, ., având CUI –_.

Cu drept la cerere de recurs, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 04.04.2014.

Președinte, Grefier,

Minaev I. S. M. E.

Red jud. M.I. 22.04.2014 2 exemplare 2 comunicari, azi, ./2014

Tehnored gref S.M.E. 23.04.2014

Dosar nr. 20._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3/2014. Judecătoria CONSTANŢA