Pretenţii. Sentința nr. 8834/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8834/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 14438/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 8834
Ședința publică din data de 04.09.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. E.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta . SA, cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta L. C., cu domiciliul în C., ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat A. C. A. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea arată că prin serviciul registratură s-a depus raportul de expertiză efectuat de d-nul expert M. V., la data de 17.06.2014, în trei exemplare, care a fost comunicat părților la data de 18.06.2014, și nu s-au formulat obiecțiuni.
Reprezentantul reclamantei solicită să se ia act că nu înțelege să formuleze obiecțiuni formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel cum învederează și pârâta prin cererea depusă la dosar la data de 28.08.2014. De asemenea arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Instanța, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, conform raportului de expertiză, precum și a suplimentului de expertiză, să se cenzureze concluziile expertului în sensul de a se reține culpa pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
În conformitate cu disp. art 150 C.pr.civ., instanța, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. _ la data de 08.06.2012, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâtul L. C., pentru a fi obligat la plata sumei de 2.003 lei cu titlul de despăgubiri și a dobânzilor legale aferente calculate de la data de introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, arată reclamanta – societate de asigurare că la data de 29.07.2011 în apartamentul pârâtului s-a produs spargerea unei conducte de alimentare cu apă potabilă care a avut drept consecință inundarea apartamentului nr.42, situat la etajul inferior.
Apartamentul nr.42 aparținând numitului G. L., a fost inundat ca urmare a spargerii conductei de alimentare cu apă potabilă aparținând pârâtei L. Chirața, apartament care era asigurat la societatea reclamantă prin polița CT_7 din 27.06.2011 valabilă la data producerii incidentului. Reclamanta a procedat la despăgubiri cu suma de 2003,00 lei, fiind deschis dosarul de daună.
Prin plata acestei sume de bani cu titlu de despăgubiri, reclamanta s-a subrogat în drepturile asiguratului dezdăunat și, în temeiul art.22 alin.1 și art.54 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România cu modificările ulterioare, apreciază că este îndreptățită să o recupereze de la persoana vinovată de producerea daunei.
In drept, își întemeiază susținerile pe disp.art.22 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările din România cu modificările ulterioare, art. 998-999 și 1000 alin. 1 coroborat cu dispozițiile invocate.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: dosarul de daună.
Pârâtul legal citat, a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică.
Instanța, examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarea situație de fapt:
La data de 29.07.2011 în apartamentul pârâtei s-a produs spargerea unei conducte de alimentare cu apă potabilă care a avut drept consecință inundarea apartamentului nr.42, situat la etajul inferior aparținând numitului G. L.. Imobilul a fost afectat în sensul distrugerii zugrăvelii la tavane, pereți, și stricăciuni bunurilor din imobil.
Apartamentul nr.42 aparținând numitului G. L., inundat ca urmare a spargerii conductei de alimentare cu apă potabilă, era asigurat la societatea reclamantă prin polița CT_7 din 27.06.2011 valabilă la data producerii incidentului. Reclamanta a procedat la despăgubiri cu suma de 2003 lei. Daunele în cuantum de 2003,00 lei rezultă din procesul verbal de constatare a pagubei, actul de evaluare a pagubelor și stabilire a despăgubirilor.
Instanța față de înscrisurile depuse la dosar, apreciază că la dosar nu se regăsește dovada efectivă a plății făcute de asigurător asiguratului pentru evenimentul asigurat, or reclamantei îi revenea sarcina probei, în conformitate cu disp.art.1169 c.civ. Astfel că, reclamanta avea obligația de a face dovada în acest sens, efectiv a plății efectuate cu orice înscris, respectiv O.P., borderou, chitanță, etc., dovadă care nu se regăsește în dosar.
Numai prin plata acestei sume de bani cu titlu de despăgubiri, reclamanta s-ar fi subrogat în drepturile asiguratului dezdăunat și, în temeiul art.22 alin.1 și art.54 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România cu modificările ulterioare, ar fi fost îndreptățită să o recupereze de la persoana vinovată de producerea daunei.
În caz contrar aceasta nefiind subrogată în drepturile asiguratului nu este îndreptățită a formula acțiunea de față, astfel că instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea, formulată de reclamanta . SA, cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta L. C., cu domiciliul în C., ., .. C, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 04.09.2014.
P. GREFIER
S. EMILIALAZĂR A.
Red. Jud.S.E.. / .16.09.2014;
Tehnored. Grf. A.L. / 16.09.2014 / 4 exp.
Comunicat 2 exp. /17.09.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5029/2014.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 13-01-2014,... → |
|---|








