Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 21310/212/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2014

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: C. D.

Grefier: S. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul P. M. C. în contradictoriu cu intimatul C. A. având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale – înlocuire amendă contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat pentru petentă dl. av. Coconi Tasy, pentru intimat dna. av. R. M. C., desemnat curator special.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dna. av. R. M. C. desemnată curator special pentru intimat depune la dosar întâmpinare, precizând că a comunicat și reprezentantului petentului un exemplar.

Dl. av. Coconi Tasy pentru petent, având cuvântul, precizează că nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.

Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, apreciază că este competentă cu soluționarea prezentei cauze general, material și teritorial conform dispozițiilor art. 39 din OG nr.2/2001.

Nefiind cereri de formulat sau excepții prealabile de ridicat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Dl. av. Coconi Tasy pentru petent, având cuvântul pe probe, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Dna. av. R. M. C. desemnată curator special pentru intimat, având cuvântul, solicită, de asemenea, încuviințarea probei cu înscrisuri.

În temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează ca fiind utilă cauzei pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar, constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul pentru dezbateri în fond.

Dl. av. Coconi Tasy pentru petent, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea cereri așa cum a fost formulată întrucât, urmare aplicării sancțiunii contravenționale, intimatul nu a achitat amenda, nu deține bunuri, astfel încât solicită să se facă aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. 5 din OG nr.2/2001.

Față de apărarea formulată prin întâmpinare, solicită respingerea.

Cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și onorariu curator.

Dna. av. R. M. C. desemnată curator special pentru intimat, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii pentru motivele exprimate în cuprinsul întâmpinării. În opinia sa, dispozițiile OG nr. 2/2001 se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, astfel, potrivit art. 632 raportat la art. 633 Cod procedură civilă, procesul-verbal trebuie învestit cu formulă executorie pentru a deveni titlu executoriu, sens în care solicită respingerea acțiunii.

Instanța declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare.

INSTANȚA

Analizând cererea dedusă judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., petentul P. M. C. a solicitat instanței de judecată ca, în temeiul art. 9 pct. 3 și urm. din O.G. nr. 2/2001, să se dispună înlocuirea amenzii aplicate intimatului C. A. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a arătat că, prin procesul verbal de contravenție având . numărul_/20.02.2014, intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 200 lei, însă acasta nu și-a achitat amenzile și nu există nici posibilitatea executării silite, întrucât contravenienta nu figurează cu bunuri urmăribile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 pct. 3 din OG 2/2001.

În susținerea cererii au fost anexate acesteia o . înscrisuri constând în copii de pe procesul verbal menționat, dovezi privind imposibilitatea de executare silită.

Intimatul a fost citat prin curator special, conform dispozițiilor art. 167 alin.3 C.proc.civ.

Analizând cererea formulată, prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție având . numărul_/20.02.2014 (fila 13), intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 200 lei, în temeiul căruia s-a început executarea silită împotriva acestuia, la Primăria comunei Ilisești, jud. Suceava, care a menționat, prin adresa trimisă Primăriei C. și înregistrată de aceasta sub nr._/10.06.2014, că nu are venituri agricole impozabile, că nu beneficiază de ajutor social, respectiv că este asociat al S.C. INTERNATIONAL NSK, societatea care figurează cu un imobil pe raza comunei Ilișești, respectiv că figurează cu multe amenzi de circulație pentru care nu poate fi executat silit, deoarece nu i-au fost identificate venituri. .

Față de aceste înscrisuri, instanța constată că nu există posibilitatea urmăririi și executării silite a intimatei.

Potrivit art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001: „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.

De asemenea, potrivit art. 391 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001: „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”

Având în vedere faptul că intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acesteia și nici nu există posibilitatea executării silite a acesteia, față de dispozițiile normative citate, instanța urmează să admită cererea și să înlocuiască sancțiunea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 35 de ore.

La stabilirea numărului de ore în care trebuie prestată activitatea în folosul comunității, instanța a avut în vedere salariul minim brut lunar raportat la numărul de ore de muncă ale unui salariat într-o lună și maximul de ore care poate fi stabilit conform dispozițiilor legale citate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul P. M. C., cu sediul în C., ., județul C. în contradictoriu cu intimatul C. A., cu domiciliul în ., ., CNP_ având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale – înlocuire amendă contravențională.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 200 lei, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 35 de ore.

Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (300 lei – onorariu avocat, 200 lei – onorariu curator)

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. D. S. P.

Red. și tehnored. Jud. CD

Ex. 4/ 09.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 7/2014. Judecătoria CONSTANŢA