Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 20562/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința din publică din data de 12.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-I. S.
GREFIER: C. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditorul S.C. L. B. S.R.L., cu sediul în C., ., jud.C., având J_ și CUI RO_, în contradictoriu cu debitorul S.C. I. S.A., având sediul în C., ., jud.C., având J_ și CUI RO_.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 31.10.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat consecutiv pronunțarea la data de 05.11.2014 și 12.11.2014, hotărând următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 01.07.2014, sub nr._, creditorul S.C. L. B. S.R.L. a chemat în judecată pe debitorul S.C. I. S.A. solicitând instanței ca, prin emiterea unei ordonanțe de plată, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 23.479,64 lei reprezentând diferență de plată din contravaloarea articolelor de mobilier livrate cu facturile LGB 1650/11.12.2012, respectiv LGB 1660/15.01.2013, la plata penalităților de întârziere de 0,15% la suma rămasă neachitată începând cu data de 01.02.2014 și până la data achitării efective a debitului în conformitate cu angajamentul asumat prin procesul-verbal de conciliere din 09.12.2014, la plata dobânzii legale aferente acestei sume pentru perioada de timp cuprinsă între data de 15.02.2013 și până la data efectivă a plății; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditorul a arătat în perioada noiembrie 2012 – ianuarie 2013 între cele două părți au existat relații comerciale în virtutea cărora au fost livrate către debitor mai multe articole de mobilier, fiind emise facturile fiscale nr. LGB 1650 în valoare de_,28 lei, respectiv nr. LGB 1660 în valoare de 1998,36 lei. Se mai arată de către creditor că, deși obligațiile instituite în sarcina sa au fost executate, debitorul nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată, astfel că debitorului, la data de 27.06.2013, respectiv 16.07.2013 i s-a pus în vedere, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, să achite în termen de 15 zile suma datorată. Susține creditorul că, urmare acestor demersuri, debitorul a achitat prin transfer bancar efectuat la data de 08.07.2013, respectiv la 02.08.2013 o parte din debit: suma de 20.000 lei, respectiv 15.000 lei.
Creditorul a mai arătat că, deși a mai emis o somație către debitor, demersul a rămas fără rezultat, astfel că a adresat debitorului o cerere pentru conciliere directă. Se mai susține că la data de 09.12.2013, între reprezentanții celor două societăți a avut loc concilierea directă prin care s-a agreat ca diferența rămasă de plată în sumă de 23.479,64 lei să fie achitat în trei tranșe lunare. Arată creditorul că în cuprinsul procesului-verbal de conciliere directă s-a mai convenit ca, în caz de nerespectare a termenelor, debitorul urmează să plătească o penalizare de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 01.02.2014.
Se mai menționează în cuprinsul cererii introductive de instanță că debitorul nu a înțeles să achite diferența de plată, deși a mai fost somat de către creditor în acest sens și la data de 24.04.2014.
A învederat creditorul că este titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile.
În drept, creditorul a invocat dispozițiile art. 1013, art. 1014, art. 1015, art.1016,art.1017 alin. 2 lit. i, art. 451 C. proc. civ.
În probațiune, creditorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (fila 3), conform dispozițiilor art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Debitorul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondate. În motivare, debitorul a precizat, referitor la debitul în valoare de 23.479,64 lei, că documentele depuse de către creditor nu sunt semnate și acceptate de reprezentantul societății debitoare, sens în care apreciază că se impune efectuarea unei expertize. În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere, debitorul a arătat că acestea nu au fost consemnate în nici un document justificativ, respectiv într-o factură fiscală care să fie acceptată la plată de către debitor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1020 C. proc. civ.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, se constată că între părți s-au derulat relații comerciale în forma simplificată a comenzii urmate de executare, în temeiul cărora creditorul a livrat către debitor articole de mobilier. Îndeplinirea obligațiilor de către creditor este dovedită de emiterea facturilor fiscale nr. LGB1650/11.12.2012 în cuantum de 38.498,28 lei, respectiv nr. LGB1660/15.01.2013 în cuantum de 19.981,36 lei, (filele 9-10) care au fost acceptate la plată de către debitor prin semnare de către un prepus, factura nr. LGB1660 purtând și ștampila societății debitoare, care avea obligația corelativă de a achita contravaloarea celor două facturi.
Instanța reține și faptul că societatea creditoare a încercat în repetate rânduri soluționarea pe cale amiabilă a litigiului. Astfel, creditorul a notificat debitorul la data de 27.06.2013 cu privire la obligația de a achita debitul datorat, în sumă totală de 58.479,64 lei (fila 11), iar urmare acestui demers debitorul a achitat la data de 08.07.2013, prin transfer bancar, suma de 20.000 lei (fila 12). De asemenea, creditorul a notificat din nou debitorul la data de 16.07.2013 cu privire la obligația de a achita diferența rămasă în sumă de 38.479,64 lei (fila 13), debitorul achitând în termenul învederat, prin transfer bancar, suma de 15.000 lei (fila 14).
Tot în vederea soluționării amiabile a litigiului, creditorul a adresat debitorului o invitație la conciliere directă care s-a materializat prin încheierea procesului-verbal din 09.12.2013 (filele 18 - 19) din al cărui conținut reiese că părțile au convenit ca diferența rămasă la plată să fie achitată în trei tranșe.
Întrucât debitorul nu a respectat termenele de efectuare a plății, creditorul, la data de 24.04.2014, a somat din nou debitorul cu privire la achitarea debitului restant, demers care a rămas fără rezultat.
Conform art. 1013 din Codul de procedură civilă, prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege .
Din analiza acestei dispoziții legale se desprind condițiile speciale de admisibilitate a acțiunii pe calea ordonanței de plată, ce trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: creanța să constea în plata unei sume de bani, caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia, precum și condiția existenței unui înscris constatator al creanței, respectiv contract, statut, regulament sau orice alt înscris însușit de părți prin semnătură sau în orice alt mod admis de lege.
În primul rând, creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, condiție care în speță este îndeplinită având în vedere că debitorul datorează creditorului suma de 23.479,64 lei, contravaloare articole de mobilă livrate, aferente facturilor fiscale nr. LGB 1650/11.12.2012, respectiv LGB1660/15.01.2013.
De asemenea, este îndeplinită și o altă condiție de admisibilitate a ordonanței de plată, și anume condiția existenței unui înscris constatator al creanței, respectiv contract, statut, regulament sau orice alt înscris însușit de părți prin semnătură sau în orice alt mod admis de lege. În cauză se constată că această creanță reprezintă o obligație patrimonială de plată a unei sume de bani ce rezultă din facturile fiscale acceptate la plată prin semnare de către un prepus al debitorului.
Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței se determină în conformitate cu prevederile art. 662 C. proc. civ., conform căruia creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În speță, creanța creditorului are caracter cert, existența ei fiind neîndoielnică în ceea ce privește plata debitului principal deoarece acesta rezultă din facturile emise și acceptate la plată.
Creanța este și lichidă, în sensul prevederilor art. 662 alin. 3 C.proc.civ., cuantumul acesteia fiind determinat prin înscrisurile ce o constată. Condiția caracterului exigibil al creanței este, de asemenea, îndeplinită întrucât facturile fiscale au ajuns la scadență.
Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a face, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, căruia îi revenea sarcina de a dovedi prin ordine de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.
Apărările debitorului constând în aceea că documentele doveditoare depuse de către debitor nu sunt semnate și acceptate la plată nu pot fi luate în considerare. Astfel, instanța reține că cele două facturi emise de către societatea creditoare au fost semnate de către un prepus al debitorului. De asemenea, în urma notificărilor emise la 27.06.2013, respectiv 16.07.2013 către debitor, acesta a achitat către L. B. S.R.L. o parte din debit în considerarea facturii nr. 1650, după cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 12, respectiv 14 reprezentând transferuri bancare. Mai mult, din conținutul procesului-verbal de conciliere directă, semnat de către un reprezentant al societății debitoare și ștampilat cu ștampila debitorului, reiese că debitul restant în sumă de 23.479,64 lei nu a fost contestat, ci, dimpotrivă, asumat prin solicitarea de către debitor de a-l achita în 3 tranșe.
În ceea ce privește capătul accesoriu al cererii – obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere de 0,15% la suma rămasă neachitată începând cu data de 01.02.2014 și până la data achitării efective a debitului în conformitate cu angajamentul asumat prin procesul-verbal de conciliere din 09.12.2014, instanța reține că dobânda penalizatoare în cuantumul solicitat de creditor nu a fost asumată de debitor, întrucât reprezentantul societății debitoare a precizat că nu a fost mandatat de conducerea societății pentru a negocia o astfel de clauză.
În ceea ce privește plata dobânzii legale aferentă debitului principal, având în vedere că debitorul nu a achitat la termen contravaloarea facturilor fiscale nr. LGB 1650/11.12.2012, respectiv LGB1660/15.01.2013, iar părțile nu au stabilit nivelul dobânzii, instanța reține că în cauză se aplică prevederile art.1017 C.proc.civ. Astfel, dobânda legală penalizatoare aferentă debitului restant va fi calculată începând cu data de 15.02.2013 și până la data plății efective.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 1021 C. proc. Civ., instanța va admite în parte cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditorul S.C. L. B. S.R.L. în contradictoriu cu debitorul S.C. I. S.A. și va obliga debitorul să plătească creditorului în termen de 10 de zile de la comunicarea ordonanței suma de 23.479,64 lei reprezentând contravaloare articole de mobilier, aferentă facturilor fiscale nr. LGB 1650/11.12.2012, respectiv LGB1660/15.01.2013, precum și dobândă legală penalizatoare, calculată potrivit art. 1017 C.proc.civ., începând cu data de 15.02.2013 și până la data plății efective.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., va obliga debitorul la plata către creditor a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditorul S.C. L. B. S.R.L., cu sediul în C., ., jud.C., având J_ și CUI RO_, în contradictoriu cu debitorul S.C. I. S.A., având sediul în C., ., jud.C., având J_ și CUI RO_.
Ordonă debitorului să plătească creditorului în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe suma de 23.479,64 lei, reprezentând contravaloare articole de mobilier, aferentă facturilor fiscale LGB nr. 1650/11.12.2012, respectiv LGB nr. 1660/15.01.2013, precum și dobândă legală penalizatoare aferentă acestei sume, calculată potrivit art. 1017 C.proc.civ., începând cu data de 15.02.2013 și până la data plății efective.
Obligă debitorul la plata către creditor a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de cerere în anulare atât pentru creditor, cât și pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-I. S. C. A.
Red.thred. Jud. M.I.S../17.12.2014
Tehnored. Gref.C.A./ 4ex/17.11.2014
Comunicări./2 ex/17.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6565/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2203/2014.... → |
|---|
