Plângere contravenţională. Sentința nr. 6565/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6565/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 3522/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6565

Ședința publică de la 10 Iunie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. M. S.

GREFIER E. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională CP_, acțiune formulată de petent T. L., CNP_, cu domiciliul în M., .. 10, ., ., județul C., în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., ., județul C..

Dezbaterile asupra excepției perimării au avut loc în ședința publică din data de 05.06 2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 10.06.2014.

INSTANȚA

Asupra excepției perimării, invocată din oficiu:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.02.2013, sub nr._, petentul T. L. a formulat, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN C. – SERVICIUL RUTIER, plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.01.2013.

Prin încheierea de ședință datată 19.03.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C., întrucât niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata în lipsă.

Din referatul întocmit de către arhiva Judecătoriei C. rezultă că, de la data de 19.03.2013, când instanța s-a pronunțat pe cererea de suspendare a cauzei și până în prezent, nu s-a mai întocmit niciun act de procedură în dosar.

În drept, conform art. 248 din NCPC, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an în materie civilă.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, act care nu a mai fost urmat – din vina părții – de actele care trebuiau să-i succeadă în mod firesc, cauza rămânând astfel în nelucrare.

Rezultă că, perimarea reprezintă o sancțiune care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele procedurale, consecința fiind stingerea procesului împreună cu actele de procedură efectuate până în acel moment, cu repunerea părților în situația anterioară.

În speță, se constată că, a trecut mai mult de un an de la data efectuării ultimului act de procedură, împrejurare datorată culpei părților.

Instanța mai observă că, la data de 26.03.2013, ulterior suspendării cauzei, intimata a înregistrat la dosar întâmpinare, dar atâta vreme cât aceasta nu a fost însoțită de o cerere de redeschidere a judecății, în condițiile art. 245 din C., cauza a rămas în continuare în nelucrare și după data de 26.03.2013.

Față de aceste considerente, fiind îndeplinite dispozițiile legale invocate, instanța va admite excepția perimării și va constata perimată cererea de chemare în judecată, cu consecința stingerii procesului în faza în care se afla la data de 19.03.2013, părțile fiind repuse în situația anterioară înregistrării cererii introductive.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare in judecată formulată de către petentul T. L., CNP_, cu domiciliul în M., .. 10, ., ., județul C., în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., ., județul C..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2014.

P., GREFIER,

O. M. S. E. M.

Red. Jud. O.M.S. 10 Iunie 2014;

Tehnored. Grf. E.M. 12 Iunie 2014/ 4 exp.

Comunicat . exp. / .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6565/2014. Judecătoria CONSTANŢA