Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2864/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2864/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 344/212/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2864
Ședința publică din data de 17 martie 2014
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul I. – DIRECȚIA DE POLIȚIE TRANSPORTURI – POST POLIȚIE TF – TN AGIGEA în contradictoriu cu intimata B. I., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale – înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, apreciază că este competentă cu soluționarea prezentei cauze, general, material și teritorial conform art. 39 indice 1 din OG nr. 2/2001.
Instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, apreciind că este utilă cauzei, și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Analizând cererea dedusă judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., petentul I. – DIRECȚIA DE POLIȚIE TRANSPORTURI – POST POLIȚIE TF – TN AGIGEA a solicitat instanței de judecată ca, în temeiul art. 9 pct. 3 și urm. din O.G. nr. 2/2001, să se dispună înlocuirea amenzii aplicate intimatei B. I. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin procesul verbal de contravenție având . și numărul_, intimata a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 500 lei, însă aceasta nu și-a achitat amenzile și nu există nici posibilitatea executării silite, întrucât contravenienta nu figurează cu bunuri urmăribile.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 9 pct. 3 din OG 2/2001.
În susținerea cererii au fost anexate acesteia o . înscrisuri constând în copii de pe procesul verbal menționat, dovezi privind imposibilitatea de executare silită.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea formulată, prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție având . și numărul_/05.07.2011 (fila 15), intimata a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum total de 500 lei.
Conform adresei nr. 8330/25.03.2013, Casa Județeană de pensii Tulcea a comunicat că intimata nu beneficiază de venituri și nu se află în evidența respectivei instituții (fila 6).
Prin adresa nr. 2219/27.03.2013, Administrația Finanțelor Publice a orașului Babadag a declarat că intimata nu a realizat venituri pe anul 2012 (fila 8).
Prin adresa nr. 2632/10.04.2013, ITM Tulcea arată că intimata nu este înregistrată în baza sa de date cu contract individual de muncă (fila 10).
Conform adeverinței nr. 3277/07.05.2013 emisă de Primăria comunei Sarichioi, intimata nu figurează înregistrată cu bunuri mobile sau imobile (fila 12).
Față de aceste înscrisuri, instanța constată că nu există posibilitatea urmăririi și executării silite a intimatei.
Potrivit art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001: „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
De asemenea, potrivit art. 391 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001: „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
Având în vedere faptul că intimata nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acesteia și nici nu există posibilitatea executării silite a acesteia, față de dispozițiile normative citate, instanța urmează să admită cererea și să înlocuiască sancțiunea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 15 de ore.
La stabilirea numărului de ore în care trebuie prestată activitatea în folosul comunității, instanța a avut în vedere salariul minim brut lunar raportat la numărul de ore de muncă ale unui salariat într-o lună și maximul de ore care poate fi stabilit conform dispozițiilor legale citate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul I. – DIRECȚIA DE POLIȚIE TRANSPORTURI – POST POLIȚIE TF – TN AGIGEA, cu sediul în Agigea, ., județul C., în contradictoriu cu intimata B. I., cu domiciliul în ., CNP_, având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale – înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum total de 500 lei, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 15 de ore.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. S. P.
Red. și tehnored. Jud. CD
Ex. 4/ 27.03.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 397/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3807/2014.... → |
|---|








