Plângere contravenţională. Sentința nr. 3786/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3786/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 32857/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3786/2014
Ședința publică din data de 04.04.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: C. B.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de către reclamanta S.C. „C. M P.” S.R.L., cu sediul în municipiul C., . nr. 2, ., ., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CTA_/ 24.10.2013, emis de către intimata D.G.R.F.P. G. prin Administrați județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr. 18, jud. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S – a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței sale de soluționare a cauzei, constatând că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial – potrivit art. 32 alin. 2 O.G. nr. 2/ 2001.
Instanța, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă., estimează durata procesului până la 01.05.2014.
Instanța, în temeiul art. 258 rap. la art. 255, 250 și 265 din Codul de procedură civilă, încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța în temeiul art. 244 din Codul de procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța declară încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
JUDECĂTORIA
Deliberând, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.12.2013, sub număr dosar_/ 212/ 2013, reclamanta S.C. „C. M P.” S.R.L. a solicitat înlocuirea cu avertisment a sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CTA_/ 24.10.2013, emis de către A.N.A.F. - D.G.F.P. C. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
În motivarea plângerii, se arată că, prin procesul-verbal contestat, reclamanta a fost sancționată pentru nedepunerea declarației D100 aferentă lunii iunie 2013. Reclamanta recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, dar consideră că sancțiunea aplicată este prea aspră, dar fiind că societatea are activitatea suspendată din data de 01.08.2009, iar de la acea dată nu a realizat venituri.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/ 2001 și ale O.G. nr. 92/ 2003, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.
Plângerea a fost formulată în termen legal, fiind timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/ 2013.
Intimata a formulat întâmpinare potrivit art. 205 și urm. din Codul procedură civilă (f. 14-15), solicitând respingerea plângerii.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator al cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CTA_/ 24.10.2013 (f. 6), reclamanta S.C. „C. M P.” S.R.L. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei, în temeiul art. 219 alin. 2 lit. d) din O.G. nr. 92/ 2003, pentru încălcarea prevederilor art. 219 alin. 1 lit. b) din același cod, reținându-se în sarcina sa că nu a depus declarațiile D100 aferente lunii iunie 2013.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/ 2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar faptei reținute în sarcina reclamantei i s-a dat o corectă încadrare juridică și sancțiunea aplicată a fost stabilită în limitele prevăzute de lege.
În acest sens, art. 219 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/ 2003 califică drept contravenție fapta constând în „neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume ”, iar art. 219 alin. 2 lit. d) din același act normativ sancționează această faptă cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, în cazul persoanelor juridice.
Dispozițiile legale referitoare la declarațiile fiscale sunt prevăzute în Codul de procedură fiscală, după cum urmează:
• Art. 81: Obligația de a depune declarații fiscale – „(1) Declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta. (11) Declarațiile fiscale sunt documente care se referă la: a) impozitele, taxele și contribuțiile datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligația calculării impozitelor și taxelor revine plătitorului; b) impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligația de a calcula, de a reține și de a vărsa impozite și taxe; c) bunurile și veniturile impozabile, precum și alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora; d) orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora. (2) În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Economiei și Finanțelor va stabili termenul de depunere a declarației fiscale. (3) Obligația de a depune declarația fiscală se menține și în cazurile în care: a) a fost efectuată plata obligației fiscale; b) obligația fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale; d) pentru obligația fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligația declarativă, conform legii. (4) În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligațiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiții de depunere a declarațiilor fiscale, în funcție de necesitățile administrării obligațiilor fiscale. Asupra termenelor și condițiilor va decide organul fiscal potrivit competențelor aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.”
• prevederi din partea 30^1 (Norme Metodologice din 2004) la data 20-Jul-2004 pentru Art. 81 din titlul V
78.1. Declarațiile fiscale sunt documente prin care se declară:
a) impozitele, taxele și contribuțiile datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligația calculării impozitelor și taxelor revine plătitorului;
b) bunurile și veniturile impozabile, în cazul în care, potrivit legii, stabilirea impozitului și a taxei se face de organul fiscal;
c) impozitele colectate prin stopaj la sursă, în cazul în care plătitorul are obligația de a calcula, de a reține și de a vărsa impozite și taxe.
1. Decizia C.S.J, s.c.a. nr. 1248/2003, (Nedeclararea impozitului pe profit. Consecințe).
1.
Art. 81 se referă la declarațiile fiscale prevăzute de Codul fiscal, cu precizarea făcută de norme potrivit căreia acestea se referă la:
a. impozitele, taxele și contribuțiile datorate de către contribuabili, precum și cele colectate prin stopaj la sursă;
b. bunurile și veniturile impozabile, atunci când stabilirea impozitului se face de către organul fiscal (vezi impozitul pe clădiri sau pe vehicule);
c. orice informații în legătură cu impozitele, taxele și contribuțiile sau bunurile și veniturile impozabile (această prevedere a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012 și ar putea avea ca efect includerea declarațiilor informative în categoria declarațiilor fiscale).
2.
Declarația fiscală este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia. Obligația fiscală de a depune declarații subzistă și împrejurării că, în urma depunerii acesteia, rezultă sume de restituit (de exemplu, decont de TVA cu sume negative). În Anexa 5 este prezentată o listă a declarațiilor fiscale, în vigoare la 1 ianuarie 2012.
... citeste mai departe (1-3)
D. E., Codul de Procedura Fiscala din 10-iun-2012, Universul Juridic
Art. 82: Forma și conținutul declarației fiscale – „(1) Declarația fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal. (2) În declarația fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege. (3) Contribuabilul are obligația de a completa declarațiile fiscale înscriind corect, complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzătoare situației sale fiscale. Declarația fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit. (4) Obligația de semnare a declarației fiscale se consideră a fi îndeplinită și în următoarele situații: a) în cazul transmiterii declarațiilor fiscale prin sistemul electronic de plăți. Data depunerii declarației se consideră a fi data debitării contului plătitorului în baza acesteia; b) în cazul transmiterii declarațiilor fiscale prin sisteme electronice de transmitere la distanță în condițiile art. 83 alin. (1). (5) Declarația fiscală trebuie însoțită de documentația cerută de prevederile legale. (6) Pentru anumite categorii de obligații fiscale, stabilite prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, instrucțiunile de completare a acestora, alte informații utile, precum și plicurile preadresate. În acest caz, contravaloarea corespondenței se suportă de către organul fiscal.”
• prevederi din partea 31^1 (Norme Metodologice din 2004) la data 20-Jul-2004 pentru Art. 82 din titlul V
79.1. În costul corespondenței intră și costul transmiterii de către contribuabil a plicului preadresat.
1.
Formularele de declarații fiscale sunt codificate și, în prezent, se completează cu ajutorul unui program de asistență care se poate descărca de pe web site-ul ANAF. Exemple de codificare a declarațiilor fiscale:
- 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”;
- 101 „Declarație privind impozitul pe profit”; 102 „Declarație privind contribuțiile sociale”(Declarația 112);
- 120 „Decont privind accizele”;
- 130 „Decont privind impozitul la țițeiul și la gazele naturale din producția internă”;
- 200 „Declarație de venit”;
- 300 „Declarație privind taxa pe valoarea adăugată”;
- 301 „Decont special de TVA” etc.
A se vedea Anexa 5 pentru lista oficială a formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor.
1. OPANAF nr. 101/2008 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, publicat în M. Of. nr. 70 din 30 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare;
... citeste mai departe (1-1)
D. E., Codul de Procedura Fiscala din 10-iun-2012, Universul Juridic
Art. 83: Depunerea declarațiilor fiscale – „ (1) Declarația fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau se comunică prin poștă cu confirmare de primire. Declarația fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanță. În cazul impozitelor, taxelor și al contribuțiilor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, procedura privind transmiterea declarațiilor prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanță se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. (2) Declarațiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive independente de voința contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie. (3) Data depunerii declarației fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz. În situația în care declarația fiscală se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, data depunerii declarației este data înregistrării acesteia pe pagina de internet a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declarației. (31) Data depunerii declarației prin mijloace electronice de transmitere la distanță pe portalul e-România este data înregistrării acesteia pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacționare a informațiilor, cu condiția validării conținutului declarației. În cazul în care declarația nu este validată, data depunerii declarației este data validării astfel cum rezultă din mesajul electronic. (32) Prevederile alin. (31) se aplică corespunzător și declarațiilor privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, depuse la organul fiscal competent sau la oficiile acreditate de Ministerul Finanțelor Publice, în format hârtie, semnat și ștampilat, conform legii. (33) Prin excepție de la prevederile alin. (31), în situația în care declarația fiscală a fost depusă până la termenul legal, iar din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacționare a informațiilor rezultă că aceasta nu a fost validată ca urmare a detectării unor erori în completarea declarației, data depunerii declarației este data din mesajul transmis inițial în cazul în care contribuabilul depune o declarație validă până în ultima zi a lunii în care se împlinește termenul legal de depunere. (4) Nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale. În cazul contribuabililor care au obligația declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligației fiscale se face prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67, Pentru impozitele, taxele și contribuțiile administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, înștiințarea pentru nedepunerea declarațiilor și stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se face în cazul contribuabililor inactivi, atât timp cât se găsesc în această situație. (41) Contribuabilul poate depune declarația fiscală pentru obligațiile fiscale ce au format obiectul deciziei de impunere prin care au fost stabilite din oficiu obligațiile fiscale, în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei. Decizia de impunere se desființează de organul fiscal la data depunerii declarației fiscale.”
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrară.
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Codul Muncii se adresează tuturor angajatorilor și angajaților - persoane fizice sau juridice); sancțiunile contravenționale ce se pot aplica (amenda) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională, prin raportare la CEDO), dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina reclamantei este recunoscută de aceasta, prezumția de temeinicie a actului sancționator nefiind răsturnată.
Așa fiind, Judecătoria reține că procesul-verbal de contravenție emis de intimată este legal și temeinic, însă, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate reclamantei, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, apreciază, ținând seama de împrejurările în care au fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei, că amenda contravențională aplicată este disproporționată față de gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar avertismentul ar putea fi suficient pentru îndreptarea conduitei contravenientei, pe viitor.
Sub acest aspect, este avută în vedere situația faptică privind suspendarea activității societății încă din luna august 2009, lipsa vreunei dovezi privind abateri anterioare ale reclamantei în plan fiscal, precum și atitudinea părții, care a recunoscut fapta și a solicitat exclusiv înlocuirea amenzii, astfel că pericolul social concret al faptei este considerat de instanța ca fiind suficient de redus pentru a se putea dispune în sensul cerut prin plângere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de către reclamanta S.C. „C. M P.” S.R.L., cu sediul în municipiul C., . nr. 2, ., ., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J13/ 3722/ 1994, CUI_, în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. G. prin Administrați județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr. 18, jud. C..
Dispune înlocuirea cu avertisment a sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei, stabilită prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CTA_/ 24.10.2013, atrăgându-se atenția contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârșite și recomandându-se acesteia să respecte dispozițiile legale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. C. B.
Red. jud. G.M./12.03.2015;
Tehnored. grf. C.B./12.03.2015/ 4 ex.
Comunicat 2 ex./ .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3807/2014.... | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 6243/2014.... → |
|---|
