Validare poprire. Sentința nr. 8592/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8592/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-08-2014 în dosarul nr. 25026/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8592

Ședința camerei de consiliu din data de 20.08.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ

GREFIER: F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. B. I., creditor P. B. ROMANIA SA, SEDIUL ALES LA AV. OVANESIAN F. și pe debitor C. S. B., terț poprit G. S. OPERATIONS SRL, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședință se constata lipsa partilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că petentul a depus la dosar cerere de renunțare la judecata prezentei cauzei, după care, constatând dosarul în stare de judecată, instanța a rămas în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

I N S T A N T A

La acest termen de judecata petentul a depus la dosarul cauzei, cerere de renuntare la judecata.

Renuntarea la judecata reprezinta un act de dispozitie aflat la indemana reclamantului si reglementat de art. 406 C.p.civila, potrivit caruia „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.

Fiind intrunite cerintele legale, instanta va lua act de renuntarea petentului la judecata, conf. art.406 C.p.civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul B. B. I., cu sediul in CONSTANTA, ., ., . P. B. ROMANIA S.A., cu sediul ales in CONSTANTA, .-84, în contradictoriu cu debitorul C. Ș.-B., cu domiciliul in CONSTANTA, ., ., . poprit G. S. OPERATIONS S.R.L., cu sediul in CONSTANTA, .. 75, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.08.2014.

P. GREFIER

M. TIMOAȘCĂ F. S.

Red jud. MT

Tehnored gref SF

Data redactării: 2014/6 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 8592/2014. Judecătoria CONSTANŢA