Legea 10/2001. Sentința nr. 348/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 348/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 5050/118/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința Civilă nr. 348
Ședința publică din 15.01.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. B.
Grefier S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. V. CU D. ALES în contradictoriu cu pârât . ., având ca obiect legea 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 08.01.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 15.01.2014 când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale invocate din oficiu de instanță și de către reclamant constată.
Prin cererea înregistrată la data de 16 05 2013 sub nr. indicat în antet pe rolul Tribunalului C. reclamantul Paloșeanu V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. M. SA și S.C. C. L. SRL constatarea nulității absolute parțiale ca contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1706/09.11.2007 la Biroul Notarului Public E. L. Ș., privind camerele 205, 206 situate la etajul 2 al construcției și a spațiului (camera) aflat la demisolul construcției, contract încheiat între pârâți cu încălcarea dispozițiilor art.21 din Legea nr.10/2001.
În considerentele cererii reclamantul arată că prin notificarea înregistrată sub nr.150/2001 transmisă către Primăria Municipiului C. prin Biroul Executorului Judecătoresc V. Șt., întemeiată pe dispozițiile cuprinse în Legea nr.10/2001, autorul acesteia, numitul Paloșeanu D. F. a solicitat restituirea în natură a unor părți din imobilul situat în Municipiul C., Stațiunea M., blocul Edilitatea (actual hotel Albatros).
Se susține că Primăria nu și-a respectat obligația de soluționare a acestei notificări, fapt care a determinat-o, în anul 2010, să promoveze o acțiune civilă în scopul obligării acesteia la soluționarea notificării.
Ulterior promovării acestei acțiuni civile, Primăria a emis adresa nr._/27.08.2010 care conține Dispoziția nr.5324/19.08.2010 a Primarului Municipiului C., prin care i s-a adus la cunoștință reclamantului că dosarul în care s-a înregistrat notificarea a fost înaintat către pârâtul S.C. M. SA, societate în al cărei patrimoniu erau individualizate imobilele solicitate prin notificare.
Reclamanta susține și că s-a adresat către Tribunalul C., solicitând ca în contradictoriu cu pârâta S.C. M. SA să dispună, pe fond, asupra soluționării înaintate către această pârâtă, cererea formând obiectul dosarului civil nr._/118/2010, aflat pe rolul Tribunalului C..
În cadrul acestui dosar s-a administrat proba cu expertiza tehnică imobiliară, având ca obiectiv identificarea imobilelor care formează obiectul notificării menționate anterior, iar la termenul de judecată din data de 25.02.2013 pârâtul S.C. M. SA a depus contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1706/09.11.2007 la Biroul Notarului Public E. L. Ș..
Arată reclamantul că acest contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu nesocotirea art.21 alin.5 din Legea nr.10/2001, deoarece existența cererii de retrocedare formulată de către autorul reclamantului a fost adusă la cunoștința acestui pârât de către Primăria Municipiului C., prin adresa nr._/24.08.2005, prin care se solicita să comunice care este modalitate a de deținere a Hotelului Albatros, solicitare care a primit răspunsul prin adresa nr.1535/02.09.2005 emisă de către S.C. M. SA care a confirmat faptul că acest hotel face parte din capitalul și patrimoniul său.
Astfel, susține reclamantul, că deși pârâtul S.C. M. SA cunoștea despre existența notificării formulate în temeiul dispozițiilor cuprinse în Legea nr.10/2001, a încheiat cu . contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1706/09.11.2007 la Biroul Notarului Public E. L. Ș..
În drept, întemeiază cererea pe dispozițiile legii 10/2001.
Pârâtul S.C. M. SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei obiectului acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare cu referire la garsoniera situată la demisolul hotelului, excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. în soluționarea cauzei, excepția prematurității acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. M. SA și S.C. C. L. SRL, excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fondul acțiunii civile a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
În ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. se arată că valoarea obiectului material a acțiunii civile este aceea determinată prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se cere, iar nu aceea stabilită prin raportul de expertiză.
Deoarece cererea de constatare a nulității absolute parțiale vizează numai două camere, respectiv camerele 205 și 206, valoarea obiectului material al acțiunii civile se stabilește prin raportare la valoarea acestor camere, determinată prin raportare la întregul preț al vânzării, de 764 602,59 lei.
Deoarece prețul de 764 602,59 lei reprezenta valoarea de tranzacționare a unui număr de 32 de camere, rezultă că prețul unei camere se ridică la suma de 23 896 lei.
Valoarea însumată a două camere nu depășește astfel 200 000 lei, fapt care determină competența de a statua în fond asupra cauzei deduse judecății în favoarea Judecătoriei C..
. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.
Totodată a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtului . să îi restituie prețul plătit pentru camerele care urmează a fi restituite precum și valoarea îmbunătățirilor aduse acestor camere cât și părților comune ale imobilului, iar în vederea garantării acestui drept de creanță, solicită a se dispune instituirea unui drept de retenție asupra camerelor care urmează a fi restituite, întrucât creanța vizează imobilul.
Tribunalul prin sentința civilă nr. 3836/09 01 2013 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. și a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19 11 2013, iar la primul termen instanța a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei. Excepția a fost apreciată de reclamant ca întemeiată prin notele scrise depuse la dosar.
Analizând excepția invocată instanța consideră că este întemeiată urmând a fi admisă pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Așa cum a reținut și Tribunalul, prin cererea dedusă judecății, instanța a fost investită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a unui contract de vânzare - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1706/09.11.2007 la Biroul Notarului Public E. L. Ș., privind camerele 205, 206 situate la etajul 2 al construcției și a spațiului (camera) aflat la demisolul construcției.
Cererea a fost introdusă după data de 15 02 2013, dată la care a intrat în vigoare noul cod de procedură civilă, prin urmare dispozițiile acestui act normativ sunt aplicabile speței de față.
Potrivit art.94 alin.1 lit. j din codul de procedură civilă judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la_ lei, inclusiv, indiferent de calitatea părților de profesioniști sau neprofesioniști.
Potrivit art. 95 din codul de procedură civilă:” Tribunalele judecă:
1.în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;
2.ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță;
3.ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege”.
Rezultă din dispozițiile citate că tribunalul devine instanța cu plenitudine de competență, iar celelalte instanțe vor judeca în primă instanță numai acele cauze ce sunt date în mod expres în competența lor prin codul de procedură civilă ori prin legi speciale.
În ce privește competența materială apreciată potrivit criteriului valorii obiectului cererii de chemare în judecată, tribunale au competență în toate cauzele evaluabile în bani a căror valoare depășește suma de 200 000 lei, sub această valoare competența revenind judecătoriei.
Așa cum a reținut și tribunalul valoarea cererii deduse judecății se stabilește conform art.101 din Codul de procedură civilă potrivit cu care: „în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.
(2)Aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept”.
Prin urmare, în acord cu cele reținute de tribunal în sentința pronunțată, în cauza de față având în vedere obiectul acesteia „în raport de art.101 alin.1 și 2 din Codul de procedură civilă, valoarea obiectului litigios este determinată de valoarea camerelor cu privire la care se solicită a se constata nulitatea absolută”.
Cu toate aceste valoarea obiectului cererii nu se poate stabili prin raportare clauzele contractului(încheiat de altfel între alte părți, reclamantul fiind terț), adică prin raportare la prețul stabilit mutual de vânzător și cumpărător în referire la camerele vândute și prin extrapolare la prețul acelor camere în legătură cu care s-a solicitat anularea contractului de vânzare.
Instanța consideră că nu aplicabile argumentele tribunalului relativ la modalitatea prin care s-a determinat valoarea obiectului cererii.
În opinia acestei instanțe punctul de vedere al reclamantului cu privire la evaluare nu trebuie înlăturat, aceasta fiind modalitatea adecvată de apreciere asupra valorii obiectului cererii, valoare ce atrage implicit și competența materială a tribunalului în primă instanță potrivit normelor de competență citate mai sus.
Astfel nu se poate avea în vedere prețul fixat de părțile contractului a cărui desființare parțială se solicită, aceasta fiind o determinare subiectivă potrivit voinței exprimate de aceasta în realizarea acordului de voință. Acest preț însă nu poate fi opus persoanei care solicită constatarea nulității, străină de contract întrucât acesta prin exercitarea acțiunii tinde la restabilirea situației anterioare – reîntoarcerea imobilului în patrimoniul vânzătorului, iar din această perspectivă prețul plătit de cumpărător nu are relevanță decât în raportul acestuia cu vânzătorul. Prețul fixat de părți, având în vedere numai premisele date prin acțiunea exercitată de reclamant nu pot avea înrâurire nici în ce privește determinarea unei eventuale taxe de timbru, nici în ce privește determinarea competenței materiale, întrucât părțile unui astfel de contract pot fixa prețul după bunul plac: excesiv de mare, derizoriu ori echilibrat, dar în oricare dintre variante poate fi chiar fictiv. Prețul fixat de părți, prin urmare poate să nu reflecte adevărata valoare a imobilului înstrăinat, oricum acest preț nu intră în sfera preocupării reclamantului căruia în cazul admiterii acțiunii sale, nu i s-ar putea opune o astfel de evaluare.
De asemenea, prin contractul menționat s-a produs o înstrăinare a unor bunuri imobile, fiind fără relevanță sub acest aspect că s-a părțile au ales varianta vânzării. Înstrăinarea se putea realiza la fel de bine și prin donație, schimb sau o altă modalitate de transmitere fără plata unui preț sau fără să implice un preț stabilit în bani. Or, aplicând ipoteza donației la argumentele relative la stabilirea valorii cu scopul determinării competenței materiale ar însemna că în cazul în care s-ar solicita anularea unui astfel de contract, acțiunea nu ar fi evaluabilă în bani, situație în care potrivit normelor citate mai sus ar implica competența tribunalului ca instanță cu plenitudine de competență.
De asemenea, ar mai rezulta că părțile prin simpla fixare a prețului pot determina anticipat o competență materială anume în cazul unei eventuale acțiunii în anulare, or stabilirea unor norme de competență materială în favoarea unor instanțe mai mari în grad nu poate avea drept scop decât analizarea cauzei de o astfel de instanță datorită importanței cauzei, importanță determinată potrivit unui criteriu valoric.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamant imobilele în legătură cu care solicită anularea parțială a contractului încheiat între pârâții au fost estimate de un expert judiciar prin raportul de expertiză tehnică depus în dosarul nr._/118/2010 al Tribunalului C. la valoarea de 264 000 lei.
Prin urmare având în vedere dispozițiile art. 94 lit.j, art. 95 precum cele ale art. 101 cod procedură civilă, instanța va reține că valoarea obiectul cererii trebuie interpretată relativ la obiectul derivat al contractului – bunurile înstrăinate și implicit valoarea reală a acestora așa cum a fost estimată de expertul tehnic în cadrul unei expertize tehnice judiciare în legătură cu care nu există aparent nici o suspiciune, iar cauza de față nu este de competența în primă instanță a judecătoriei.
Se va dispune declinarea în favoarea Tribunalului C. și, întrucât în fața acestei instanțe s-a ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 135 din codul de procedură civilă se va sesiza cu regulatorul de competență Curtea de Apel C., instanță imediat superioară și comună Judecătoriei C. și Tribunalului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..
Dispune declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului C. Secția I Civilă a cauzei privind pe reclamant P. V. CU D. ALES București, .. 32 B, ., sector 3 în contradictoriu cu pârât . sediul în C., Stațiunea M. Vila 26, jud. C., pârât . cu sediul în C., .. 24, jud. C..
Constată ivit conflictul negativ de competență.
Dispune sesizarea Curții de Apel C., instanță ierarhic superioară comună cu regulatorul de competență.
Definitivă.
Pronunțată azi 15 01 2014 prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE GREFIER
B. A. I. M. S. I.
Red.Jud.AIB/……….2014
Tehnored.S./17.01.2014
5ex.3com/…………..2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3158/2014.... → |
|---|
