Accesiune. Sentința nr. 3174/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3174/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 9752/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3174

Ședința Publică de la 20.03.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. M.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. G., domiciliat în Siminoc, -Murfatlar, ., jud. C., în contradictoriu cu pârât O. MURFATLAR PRIN PRIMAR, cu sediul în Murfatlar, jud. C., pârât C. L. AL ORASULUI MURFATLAR, cu sediul în Murfatlar, jud. C., având ca obiect uzucapiune.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 13.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20.03.2015, când,

I N S T A N T A,

Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2014, reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâții ORAȘUL MURFATLAR PRIN PRIMAR și C. L. AL ORAȘULUI MURFATLAR, a solicitat constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 2308 mp situat în . localitatea Siminoc oraș Murfatlar județ C. și prin accesiune, dreptul de proprietate asupra construcțiilor în suprafață de 239 mp edificate pe terenul precizat anterior.

În motivare, reclamantul a arătat că imobilul a fost posedat inițial de către părinții reclamantului, C. M. și C. N., iar după decesul acestora, de către reclamant, extinzând și modernizând construcția edificată pe teren.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1837, art. 1846, art. 1847, art. 1859, art. 1860 și art. 1890 din Codul civil.

În probațiune, reclamantul a depus în copie înscrisuri.

Anexat cererii de chemare în judecată a formulat și cerere de ajutor public judiciar, cerere soluționată prin Încheierea din 25.04.2014, a admis în parte cererea formulată de către petentul C. G., a dispus eșalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 785,29 lei reprezentând diferență taxă de timbru raportată la valoarea imobilului astfel cum a fost evaluat provizoriu de reclamant la suma de 29.343,3 lei, taxă de timbru aferentă Dosarului civil nr._ având ca obiect uzucapiune/accesiune, în rate lunare de 10 de luni, în cuantum de 78,529 lei fiecare rată, având termen scadent la data de 15 a fiecărei luni calendaristice, începând cu 15.05.2014 și a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind reducerea cuantumului taxei de timbru.

Deși legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială cu audierea martorilor G. N. și B. V., precum și proba cu expertiză tehnică imobiliară având ca obiective identificarea și evaluarea imobilelor teren și construcții situate în . localitatea Siminoc oraș Murfatlar județ C..

La data de 12.12.2014 a fost depus Raportul de expertiză judiciară tehnico imobiliară întocmit de expert B. N. (fila 59), raport împotriva căruia reclamantul a formulat obiecțiuni soluționate, asupra cărora reclamantul a revenit la termenul din 06.02.2015.

La termenul din 13.03.2015, reclamantul a depus suplimentul de taxă de timbru în cuantum de 568,71 raportat la valoarea imobilelor stabilită de către expert.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art.1890 Cod civil, pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire al proprietății trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, și anume 30 de ani și posesia sa să fie utilă, în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității și echivocului.

Conform art. 1860 din Codul civil „orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.”

Referitor la prima dintre condițiile enunțate anterior, instanța reține, din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu adresa nr. 1025/26.02.2014 (fila 8) emisă de Primăria Orașului Murfatlar că din anul 1971 autorii reclamanților, C. N. și C. M., iar după decesul acestora, reclamantul au stăpânit o suprafață de teren de 2308mp nefiind tulburați în exercitarea posesiei.

În consecință, fiind astfel dovedit în cauză elementul material al posesiei, instanța constată că, drept urmare a aplicării prezumției instituite de art. 1854 Cod civil, care face din elementul material al posesiei dovada elementului intențional, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamanții au probat posesia exercitată de ei începând cu anul 1960 și până în prezent.

Cu referire la cea de-a doua condiție a uzucapiunii de 30 de ani, instanța constată că posesia exercitată de autorii reclamanților și, ulterior de către reclamant este utilă, fiind exercitată în mod continuu și în mod public, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, precum și din adresa emisă de Primăria Orașului Murfatlar, precum și în mod pașnic, nefiind administrate în cauză probe din care să rezulte că posesia a fost dobândită sau conservată prin acte de violență. De asemenea, instanța constată că posesia reclamanților a fost exercitată și fără echivoc, aceștia îngrădind imobilul pentru utilizarea lor exclusivă.

În consecință, constatând că sunt îndeplinite în cauză cele două cerințe prevăzute de art. 1890 Cod civil, coroborate cu dispozițiile art. 1860 din Codul civil, instanța apreciază drept întemeiată cererea formulată de către reclamant, în privința constatării dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2308 mp situat în . localitatea Siminoc oraș Murfatlar județ C., identificat în Raportul de expertiză judiciară tehnico imobiliară întocmit de expert B. N. (fila 59).

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța reține că potrivit prevederilor art. 492 cod civil „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala lui și că sunt ale lui până ce se dovedește din contră”. Acest text de lege instituie o prezumție legală relativă, susceptibilă de a fi răsturnată prin dovada contrară, potrivit căreia o construcție edificată pe un teren se consideră a fi fost ridicată de către proprietarul terenului respectiv, în nume propriu și pe cheltuiala sa.

Se constată din materialul probator indicat că referitor la construcțiile edificate pe teren de reclamanți, devin incidente dispozițiile art. 492 Cod civil și, având în vedere că prezumția de proprietate asupra construcțiilor respective în favoarea reclamantului nu a fost răsturnată în cauză prin dovada contrară, instanța reține că reclamantul a dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare, și dreptul de proprietate asupra construcțiilor respectiv casă de locuit cu suprafața de 163 mp și anexe, situate în . localitatea Siminoc oraș Murfatlar județ C., identificate prin raportul de expertiză tehnică imobiliară menționat anterior.

Constată că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamant, C. G., CNP-_, domiciliat în Siminoc, -Murfatlar, ., jud. C., în contradictoriu cu pârât O. MURFATLAR PRIN PRIMAR, cu sediul în Murfatlar, jud. C., pârât C. L. AL ORASULUI MURFATLAR, cu sediul în Murfatlar, jud. C..

Omologhează Raportul de expertiză judiciară tehnico imobiliară întocmit de expert B. N. (fila 59).

Constată că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2308 mp situat în . localitatea Siminoc oraș Murfatlar județ C., astfel cum a fost identificat în Raportul de expertiză judiciară tehnico imobiliară întocmit de expert B. N..

Constată că reclamantul a dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra construcțiilor respectiv casă de locuit cu suprafața de 163 mp și anexe, situate în . localitatea Siminoc oraș Murfatlar județ C., astfel cum au fost identificate în Raportul de expertiză judiciară tehnico imobiliară întocmit de expert B. N..

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2015.

P., GREFIER,

L. M. D. S.

Red.jud.L.M./23.03.2015

tehnored. D.S./24.03.2015

Emis 3 comunicări, la data de 24.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Accesiune. Sentința nr. 3174/2015. Judecătoria CONSTANŢA