Fond funciar. Sentința nr. 3593/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3593/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 23742/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
SENTIN ȚA CIVILĂ NR. 3593/27.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul D. V. și pe pârâtele C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C., având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 24.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.07.2014 sub nr._, reclamantul D. V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C., ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună repunerea reclamantului în termenul de depunere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 8 ha și 5000 m.p. situat în municipiul C..
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că părinții săi, D. N., decedat la data de 30.06.1988 și D. E., decedată la data de 07.12.1988, au deținut în anul 1948 un teren extravilan arabil în suprafață de 13,5 ha, cuprins în 5 parcele, în municipiul C..
Reclamantul a învederat că este unicul moștenitor al defuncților D. N. și D. E., iar până la momentul la care a primit adresa nr. 4283 BRP/24.09.2013 emisă de Arhivele Naționale, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, nu a avut cunoștință că părinții săi au deținut suprafața menționată. În baza Legii nr. 165/2013, a depus la Primăria Municipiului C. cererea nr._/23.10.2013 de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 13,5 ha, Primăria comunicându-i reclamantului că solicitarea sa a fost depusă în afara termenului prevăzut de lege. La data de 04.03.2014 a formulat contestație împotriva adresei nr._/24.02.2014, înregistrată la Primăria municipiului C. sub nr._/04.03.2014 însă nu a primit nici un răspuns până la data formulării cererii de chemare în judecată.
A mai precizat reclamantul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, în baza procesului-verbal emis la data de 16.09.1992 de C. L. pentru Stabilirea Dreptului de proprietate C. a fost pus în posesie cu suprafața de 5000 m.p. situată pe teritoriul municipiului C., iar în anul 2002 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 4,5 ha situat pe teritoriul comunei C., județul C..
De asemenea, reclamantul a mai menționat că s-a adresat cu memorii Administrației Prezidențiale și Cancelariei Primului Ministru prin care a solicitat soluționarea cererii sale cu privire la diferența de 8,5 ha de teren, primind din partea Instituției prefectului Județului C. adresa nr._ prin care se aducea la cunoștință că ultimul termen de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate a fost la data de 30.11.2005.
În motivarea cererii de chemare în judecată, s-a mai arătat că pârâtele C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C. nu au solicitat reclamantului precizări privind motivele legate de nedepunerea cererii în termenul legal, deși aveau această obligație și nu i-au comunicat reclamantului că are dreptul de a formula contestație împotriva hotărârii de respingere, în termenul de 10 zile de la afișare sau comunicare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 890/2005, fiindu-i astfel încălcat dreptul de a-i fi adusă cauza în fața unui organ cu activitate jurisdicțională. Mai mult decât atât, pârâtele nu au respectat dreptul reclamantului de a i se soluționa cererea în mod efectiv și nu i-au pus în vedere să depună alte acte pentru a-și dovedi calitatea de persoană îndreptățită, făcând aplicarea strictă a prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 și art. III din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.
În drept, au fost invocate prevederile art. 186 C.pr.civ., Legea nr. 18/1991, H.G. nr. 890/2005.
În probațiune, reclamantul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei înscrisuri în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea (f. 28-29) depusă la data de 05.08.2014, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C. a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În apărare, s-a menționat că termenul limită prevăzut de lege pentru depunerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor arabile este 30.11.2005, astfel că cererea reclamantului prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate înregistrată la Primăria municipiului C. cu nr._, la data de 23.10.2013, a fost formulată cu depășirea termenului legal.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11 din H.G. nr. 890/2005.
În dovedire, pârâta nu a solicitat încuviințarea de probe.
Prin răspunsul la întâmpinare (f. 33-35) depus la dosar la data de 12.09.2014, reclamantul a reiterat aspectele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Prin notele de ședință (f. 41-44) depuse de C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C., a fost invocată excepția inadmisibilității cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, având în vedere că nu a fost dată o hotărâre de către C. Județeană împotriva căreia să se poată formula plângere la instanța de judecată.
Totodată, pârâta a invocat și excepția inadmisibilității formulării cerererii de repunere în termenul de depunere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, față de împrejurarea că cererea a fost formulată direct în fața instanței, și nu în fața Comisiei Locale de Fond Funciar odată cu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
De asemenea, a solicitat respingerea cererii de repunere în termen ca neîntemeiată, arătând că termenul înăuntrul căruia trebuia depusă cererea de reconstituire nu este un termen de procedură astfel încât să fie incidente dispozițiile art. 186 C.pr.civ., și, chiar dacă ar fi considerat astfel, reclamantul trebuia să formuleze cererea de repunere în termen în 15 zile de la încetarea împiedicării și să facă dovada motivelor temeinice care l-au împiedicat să acționeze.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art53 din Legea nr. 18/1991, art. 186 alin. (1) C.pr.civ.
În dovedire, nu s-a solicitat încuviințarea de probe.
La termenele de judecată din data de 15.12.2014 și 24.03.2015, instanța a unit excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția inadmisibilității cererii de repunere în termenul de depunere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate cu fondul cauzei.
În ceea ce privește probatoriul, instanța a încuviințat pentru reclamant și pentru pârâta C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C. proba cu înscrisuri, respingând cererea de încuviințare a probei cu interogatoriu, formulată de reclamant, ca tardivă, ca efect al pronunțării decăderii din dreptul de a propune proba.
În fapt, analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul D. V. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului agricol în suprafața de 13,5 ha ce a aparținut autorilor D. N. și D. E. în anul 1948, solicitarea fiind înregistrată la primăria Municipiului C. sub nr._/23.10.2013 (f. 46).
Prin adresa nr._/24.02.2014 (f. 53), pârâta C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C. i-a comunicat reclamantului că solicitarea sa a fost depusă în afara termenului legal de depunere al cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate.
Împotriva răspunsului Comisiei Locale pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C., reclamantul a formulat, în termenul prevăzut de lege, contestația înregistrată sub nr._/04.03.2014 (f. 54). Astfel cum rezultă din susținerile părților, contestația a rămas nesoluționată, nefiind dată nicio hotărâre de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C..
În drept, deliberând cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C.pr.civ., asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C., instanța expune următoarele considerente:
Potrivit art. 51 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, comisia județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale.
Astfel cum dispune art. 27 alin. (6) și (7) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat din H.G. nr. 890/2005, comisia județeană va analiza propunerile primite de la comisiile comunale, orășenești sau municipale, privind modul de respectare a prevederilor legii în legătură cu stabilirea dreptului de proprietate, precum și contestațiile celor care s-au considerat nemulțumiți de modul de stabilire a dreptului de proprietate de către comisia comunală, orășenească sau municipală. După analizare, comisia județeană, prin hotărâre, va soluționa contestațiile, va valida sau va invalida propunerile, în termen de 30 zile de la primire, și le va transmite prin delegat, în termen de 3 zile, comisiilor locale, care le vor afișa imediat la sediul consiliului local și vor comunica sub semnătură persoanelor care au formulat contestații hotărârea comisiei județene.
În conformitate cu dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991, hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În lumina dispozițiilor legale precitate, se reține că cererile de reconstituire a dreptului de proprietate se soluționează de către comisiile locale, asupra modului de soluționare a acestora fiind competente să se pronunțe comisiile județene în cadrul contestațiilor formulate. În acest context, instanțele judecătorești pot interveni în procedura de stabilire a dreptului de proprietate privată, prin exercitarea controlului judecătoresc, numai după parcurgerea procedurii prevăzute de lege constând în sesizarea comisiilor locale și județene și emiterea unor hotărâri de către acestea.
Conform art. 6 par. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale (…) de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care să decidă (…) asupra contestațiilor privind drepturi și obligații cu caracter civil.
Instanța constată că dreptul de a obține reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 18/1991, îmbracă, incontestabil, un caracter civil în sensul paragrafului (1) al art. 6 din Convenție, astfel încât acest articol este aplicabil în cauza de față.
Fiind vorba despre decizii referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil, Convenția impune ca hotărârile luate de autoritățile administrative care nu sunt „instanțe” în sensul art. 6 par. (1) să fie supuse controlului ulterior al unui organ judiciar cu competență deplină care să îndeplinească cerințele de independență și imparțialitate (cauza C. împotriva României din 27.05.2003).
Comisiile locale de fond funciar sunt constituite prin ordin al prefectului și funcționează sub îndrumarea comisiilor județene, numite tot prin ordin al prefectului și conduse de acesta, conform art. 12 din Legea nr. 18/1991 și art. 2 din Regulamentul din 04.08.2005 aprobat prin H.G. nr. 890/2005. Așadar, C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C., care s-a pronunțat asupra cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de reclamant, nu respectă condiția de independență în raport cu executivul și nu poate, prin urmare, să constituie o „instanță” în sensul art. 6 par. (1) sus-menționat.
Rezultă că, pentru a fi îndeplinite cerințele art. 6 par. (1) din Convenție, e necesar ca persoana interesată să poată supune deciziile luate de autoritatea administrativă controlului ulterior al unui organ judiciar în sensul acestui articol (cauza G. împotriva României din 16.09.2003).
Conform dreptului intern anterior evocat, instanța se poate pronunța asupra legalității deciziilor administrative ale Comisiei locale numai în măsura în care s-a formulat contestație împotriva modului de soluționare a cererii, iar C. județeană a emis o hotărâre prin care a soluționat contestația respectivă.
Art. 6 par. (1) din Convenție garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să se pronunțe asupra oricărei contestații referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Articolul consfințește astfel „dreptul la o instanță”, cu privire la care dreptul de acces, și anume dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, nu constituie decât unul dintre componente.
Dreptul de acces la instanță nu este absolut, ci se pretează la limitări admise implicit deoarece, prin însăși natura sa, impune o reglementare de către stat. Statele contractante se bucură în această materie de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, restricțiile implementate nu trebuie să restrângă accesul oferit individului într-o asemenea măsură încât dreptul să fie încălcat în însăși substanța lui. În plus, o astfel de limitare este conformă 6 par. (1) doar dacă urmărește un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (cauza M. A. și alții împotriva României din 12.10.2010).
Raportând art. 6 par. (1) din Convenție și jurisprudența Curții E.D.O. dezvoltată pe marginea acestui articol la situația de fapt reținută în prezenta cauză, se constată că, deși reclamantul a respectat procedurile administrative prevăzute de lege, efectuând toate demersurile necesare în vederea soluționării cererii și contestației sale privitoare la drepturi cu caracter civil, adresându-se autorităților competente, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C. nu a soluționat contestația formulată, deși avea obligația legală de a se pronunța în termenul statornicit de legiuitor.
Această inacțiune a comisiei județene conduce, conform reglementărilor din dreptul intern, la imposibilitatea instanțelor de a stabili dacă reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, ceea ce aduce atingere substanței dreptului său de acces la justiție. Această neîndeplinire a obligațiilor de către C. Județeană nu poate constitui un fine de neprimire, întrucât dreptul de acces la instanță ar fi teoretic și iluzoriu în măsura în care persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, deși a urmat toate căile legale în vederea valorificării dreptului său, ar fi nevoită să aștepte o perioadă de timp incertă, nedefinită, darea unei hotărâri de către o comisie administrativă, pentru ca în final, numai după emiterea actului administrativ, să poată acționa în instanță.
Faptul că reclamantul ar putea să introducă o cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C. prin care să solicite obligarea acesteia la soluționarea contestației formulate împotriva hotărârii Comisiei Locale nu constituie în opinia instanței un mijloc procesual suficient care să asigure respectarea drepturilor reclamantului, câtă vreme C. Județeană a refuzat să aducă la îndeplinire atribuțiile legale anterior menționate, care îi revin chiar și fără a fi pronunțată împotriva ei o hotărâre judecătorească.
Întrucât lipsa unui răspuns din partea Comisiei Județene nu poate pune reclamantul în imposibilitatea de a supune decizia administrativă controlului jurisdicțional realizat de o „instanță” în sensul art. 6 par. (1) din Convenție, această împrejurare făcându-l pe reclamant să sufere o sarcină disproporționată, aducându-se atingere substanței înseși a dreptului de acces la o instanță, reținând, totodată, că reclamantul a respectat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate sub aspectul sesizării organelor abilitate a se pronunța asupra cererii sale, instanța consideră că se poate pronunța asupra fondului cererii reclamantului cu privire la dreptul său cu caracter civil, astfel încât va respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C..
Analizând excepția inadmisibilității cererii de repunere în termenul de depunere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, invocată de C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C., prin prisma argumentului invocat de pârâtă în susținere, instanța reține că termenele instituite în materie de fond funciar înăuntrul cărora persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate privată trebuie să formuleze cerere au natura juridică a unor termene de decădere de drept substanțial, și nu de drept procesual. Termenele de decădere de drept material sunt prevăzute pentru exercitarea unui drept subiectiv civil sau pentru săvârșirea unor acte unilaterale, iar neexercitarea dreptului în interiorul termenului stabilit atrage pierderea lui, ieșirea din patrimoniul titularului, în timp ce termenele de drept procesual civil, reglementate prin dispozițiile art. 180 – art. 186 C.pr.civ. reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură. Prin urmare, întrucât neexercitarea dreptului subiectiv civil în termenul prevăzut de lege are ca efect însăși pierderea dreptului, prevederile art. 186 C.pr.civ. nu sunt aplicabile, astfel încât cererea de repunere în termen nu trebuia formulată odată cu cererea de reconstituire, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării care a pus partea în imposibilitatea de a depune cererea. Din acest considerent, instanța va respinge excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea reclamantului de repunere în termenul de depunere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, se impune a fi menționat faptul că legiuitorul a stabilit, succesiv, anumite termene de depunere a acestor cereri și, conform art. 33 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin art. I din O.U.G. nr. 127/2005 și prin Titlul VI art. I din Legea nr. 247/2005, ultimul termen de depunere a cererilor a fost 30 noiembrie 2005 inclusiv.
Astfel, prin apariția Legii nr. 247/2005 s-a dat posibilitatea tuturor persoanelor îndreptățite să formuleze cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care nu s-au reconstituit în baza Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000.
Contrar susținerilor reclamantului, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România nu prevede un alt termen de depunere a cererilor menționate.
Instanța ia act că reclamantul a formulat și înregistrat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole deținute de autorii săi la data 23.10.2013, după împlinirea termenului prevăzut de art. 33 din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificat.
Din interpretarea corelativă a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 și ale art. 33 din Legea 1/2000, dar și din finalitatea Legii nr. 18/1991, reiese că termenul în care puteau fi depuse cererile sus-menționate are natura juridică a unui termen de decădere de drept substanțial, astfel cum s-a reținut anterior. Pornind de la această calificare juridică, nu sunt aplicabile dispozițiile 186 C.pr.civ., care reglementează condițiile repunerii în termenul de drept procesual.
Termenele imperative de decădere de drept material, care au început să curgă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, nu sunt susceptibile de întrerupere ori suspendare, curgând încontinuu. Împlinirea lor, fără ca titularul dreptului să îl valorifice, are ca efect stingerea dreptului, fără a exista posibilitatea de a se dispune repunerea în termen, câtă vreme legea nu prevede dreptul la repunerea în termen într-o astfel de situație.
Chiar dacă termenul de depunere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate ar fi calificat drept termen de drept procesual, solicitarea reclamantului tot nu ar fi întemeiată întrucât, în primul rând, nu s-a dovedit existența unor motive temeinic justificate în înțelesul art. 186 alin. (1) C.pr.civ. care să fi determinat partea să depună cererea cu o întârziere de aproximativ 8 ani. Faptul că reclamantul ar fi aflat despre întinderea suprafețelor de teren deținute în proprietate de autorii săi D. N. și D. E. tocmai la data de 24.09.2013, prin adresa nr. 4283 emisă de Arhivele Naționale, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, nu poate constitui sub nicio formă un motiv temeinic care să justifice neformularea cererii în termen, fiind o împrejurare imputabilă exclusiv acestuia, care putea fi evitată în măsura în care reclamantul efectua anterior demersuri în vederea cunoașterii situației de fapt. În al doilea rând, reclamantul nu a depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării învederate, astfel cum prevede art. 186 alin. (2) C.pr.civ., cererea sa fiind formulată la data de 23.10.2013, iar adresa Arhivelor Naționale fiind emisă la 13.09.2013 și comunicată, astfel cum a precizat reclamantul, la 24.09.2013.
Având în vedere argumentele expuse privitoare la natura juridică a termenului de decădere, respectiv de drept substanțial, instanța va respinge cererea de repunere în termen formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
În referire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 8 ha și 5000 m.p. situat în municipiul C., instanța reține că efectul decăderii îl constituie stingerea dreptului subiectiv civil de reconstituire a dreptului de proprietate privată. Astfel, prin împlinirea termenului prevăzut de art. 33 din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificat, reclamantul D. V. a pierdut însuși dreptul de a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra terenurilor deținute de autorii săi.
Întrucât în activul patrimonial al reclamantului nu se mai regăsește dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate privată, reclamantul nu mai are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire în sensul Legii nr. 18/1991, astfel că instanța va respinge cererea de reconstituire, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea Comisiei Locale pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C. de acordare a cheltuielilor de judecată, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată. Instanța constată că pârâta a achitat suma de 550 lei reprezentând onorariu de avocat în vederea asistării și reprezentării în prezentul demers judiciar, astfel cum rezultă din factura fiscală nr. 20/25.09.2014 (f. 68) și anexa la aceasta (f. 65-67) coroborate cu extrasul de cont din data de 29.10.2014 (f. 69). Reținând culpa procesuală a reclamantului în declanșarea litigiului de față, acesta căzând în pretenții prin respingerea în totalitate a cererii sale, pârâta C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C. este îndreptățită la restituirea sumelor plătite cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel încât reclamantul va fi obligat la plata către această pârâtă a sumei de 550 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității cererii de repunere în termenul de depunere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, invocată de C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C., ca neîntemeiată.
Respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, formulată de reclamantul D. V., (CNP_), cu domiciliul în C., ., nr.81, județul C., în contradictoriu cu pârâții C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C., cu sediul în C., ., județul C. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C., cu sediul în C., ., județul C., ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârâta C. L. pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor C. a sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. D. D. Ș.
Red.,tehnored. jud.D.D.
4 ex./17.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3040/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3623/2015. Judecătoria... → |
|---|
