Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8537/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8537/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 11104/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Mun. C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
e-mail:_
Dosar civil nr._
SENTINTA CIVILA nr. 8537
Ședința Publică din data de 16 Iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Judecător C. I.
Grefier: L. B.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere contractuală / pretenții, cerere formulată de reclamantul R. C. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C., în contradictoriu cu pârâtul M. S. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., Bvd. Tomis nr. 28, J. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ.rep., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea la 09.06.2015, 23.06.2015, 01.07.2015, 15.07.2015 și la 16.07.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 C.proc.civ.rep., a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.04.2014 sub nr._, astfel cum a fost completată (fila nr.39, din dosar), reclamantul R. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:
- în principal, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 14.700,00 lei actualizate cu rata inflației, cu titlul împrumut acordat de reclamant pârâtului la data de 28.09.2011;
- în subsidiar, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 14.700,00 lei cu titlul îmbogățire fără justă cauză;
- în ambele cazuri, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
I. Cererea de chemare în judecată astfel cum a fost completată:
În motivarea cererii introductive de instanță, reclamantul a invocat următoarele argumente în susținerea capătului de cerere principal:
(1). la data de 28.09.2011, între reclamant, în calitate de împrumutător, și pârât, în calitate de împrumutat, s-a perfectat un contract de împrumut în temeiul căruia, reclamantul a remis pârâtului, cu acest titlu, suma de 14.700,00 lei, prin virament bancar;
(2). în cuprinsul ordinului de plată, s-a menționat destinația sumei și scadența obligației de restituire, respectiv împrumut până la data de 30.10.2011;
(3). deși scadența împrumutului s-a împlinit, pârâtul nu a executat obligația restituirii sumei împrumutate;
(4). reclamantul a notificat pârâtului neexecutarea obligației asumate contractual prin Notificarea nr.410/10.08.2012 emisă de B. S. C. A. și S. C. G. S.; în același sens s-a procedat la data de 06.02.2014 prin invitația la ședința de informare privind avantajele medierii.
Princererea de completare a acțiunii introductive de instanță, reclamantul a invocat următoarele argumente în susținerea capătului de cerere subsidiar:
(1). plata efectuată în contul pârâtului a determinat sporirea patrimoniului cu suma astfel transferată, concomitent cu diminuarea patrimoniului reclamantului;
(2). plata efectuată nu a fost determinată de existența vreunei obligații convenționale sau legale față de pârât, lipsind deci cauza legitimă a măririi patrimoniului pârâtului în detrimentul patrimoniului reclamantului.
În drept, reclamantul a invocat art.1584 cod civil din 1864.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri (filele nr.7 – 18, din dosar).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.680,00 lei, achitată conform chitanțelor ../Data CT XWM nr._/20.03.2014 și ../Data CT XWM nr._/19.06.2014 (filele nr.3 și nr.46, din dosar).
În temeiul art.223 alin.3 C.proc.civ., reclamantul a solicitat judecarea în lipsă a cauzei (fila nr.5, din dosar).
II. Întâmpinarea:
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 02.06.2014, pârâtul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, pentru următoarele argumente:
(1). dovada unui contract de împrumut poate fi făcută printr-un înscris autentic sau printr-un înscris sub semnătură privată care trebuie să îndeplinească condițiile: să fie scris în întregime de împrumutat sau, cel puțin, să conțină sintagma bun și aprobat scrisă, de asemenea, de împrumutat; să fie indicată în litere suma împrumutată; să conțină semnătura împrumutatului;
(2). ordinul de plată invocat de reclamant nu îndeplinește exigențele menționate;
(3). situația de fapt expusă de reclamant nu este reală întrucât:
- la data de 12.10.2010, s-au încheiat două acte de cesiune:
- cerere de cesiune între vii înregistrată sub nr._/12.10.2010, încheiată între pârât, în calitate de mandatar al numitului Limbide V., și reclamant, în calitate de cesionar, având ca obiect cesiunea unui număr de 81.750 acțiuni cu valoare nominală de un leu
- cerere de cesiune între vii înregistrată sub nr._/12.10.2010, încheiată între pârât, în calitate de mandatar al numitului M. H., și reclamant, în calitate de cesionar, având ca obiect cesiunea unui număr de 81.750 acțiuni cu valoare nominală de un leu
- suma virată pârâtului reprezintă o plată parțială executată de reclamant în contul acțiunilor înstrăinate acestuia la data de 12.10.2010.
În drept, pârâtul a invocat art.1195 Cod civil din 1864; art.309 și art.315 alin.1 pct.3 C.proc.civ..
În dovedirea cererii, pârâtul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri (filele nr.30 – 33, din dosar).
III. Probe încuviințate:
În cauză au fost încuviințate proba cu înscrisuri și interogatoriul părților.
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
1. Asupra capătului de cerere principal:
1.1. În drept:
Asupra legii civile aplicabile, instanța constată că, față de obiectul prezentei cauze, în speță sunt incidente dispozițiile art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil., potrivit cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Ținând cont de data pretinsului contractul de împrumut și făcând aplicație la speță dispozițiilor legale precitate, considerentele prezentei hotărâri se vor întemeia în drept pe prevederile Codului civil din 1864.
Față de situația de fapt expusă de reclamant, instanta constată ca raportul juridic dintre părțile în litigiu intră sub incidența dispozițiilor art.1576 și urm. din Codul civil din 1864, care reglementează împrumutul de consumație propriu-zis.
Dovada contractului de împrumut se face conform regulii generale prevăzute de art.309 alin.2 – alin.5 C.proc.civ., aceasta incluzând atât probațiunea acordului de voință, cât și probațiunea remiterii materiale a sumei împrumutate.
În conformitate cu dispozițiile art.309 alin.2 – alin.5 C.proc.civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei nu se poate face decât prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată, neputându-se primi niciodata o dovada prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depăsește 250 lei.
În plus, art.1180 din Codul civil din 1864 impune o condiție de formă a contractului, dispunând că înscrisul sub semnatură privată, care constată obligația unilaterală a unei părți de a plăti altei părți o sumă de bani sau o cantitate de lucruri fungibile, trebuie sa fie scris în întregul lui de mâna debitorului sau, în caz contrar, să cuprindă mențiunea bun și aprobat sau o altă mențiune echivalentă, aplicată înaintea semnăturii și urmată de indicarea în litere a sumei sau a cantității de lucruri fungibile la plata cărora se obligă debitorul.
1.2. În speță:
Se pretinde că, la data de 28.09.2011, între reclamant, în calitate de împrumutător, și pârât, în calitate de împrumutat, s-a perfectat un contract de împrumut în temeiul căruia, reclamantul a remis pârâtului, cu acest titlu, suma de 14.700,00 lei, prin virament bancar. Se pretinde, de asemenea, de către reclamant, că dovada împrumutului o constituie ordinul de plată în care s-a consemnat destinația sumei și scadența obligației de restituire, prin înscrierea în ordin a sintagmei împrumut până la data de 30.10.2011, dar și prin extrasul de cont în care a fost înregistrat viramentul (fila nr.18 rap. la fila nr.10, din dosar).
În acord cu pârâtul, instanța reține că înscrisurile invocate de reclamant, în susținerea capătului de cerere principal, nu respectă formalitățile impuse de art.1180 Cod civil din 1864 și, pe cale de consecință, nu au puterea probatorie a unui înscris sub semnătură privată apt să dovedească împrumutul.
Deși reclamantul face trimitere la o relație de prietenie în considerarea căreia ar fi acordat împrumutul, instanța reține că în speță nu a fost dovedită incidența excepției prevăzute de art.1198 Cod civil din 1864 privitoare la imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris. Reclamantul a solicitat instanței să constate ca început de dovadă scrisă ordinul de plată invocat, urmând a fi probat împrumutul prin coroborarea acestuia, cu acest titlu, cu celelalte probe, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială.
Reținând poziția procesuală exprimată de pârât în privința administrării probei testimoniale solicitate spre încuviințare și împrejurarea că martorul propus spre audiere este angajat al reclamantului, proba a fost respinsă ca inadmisibilă. Reclamantul nu a propus un alt martor spre audiere, astfel că de o coroborare a începutului de dovadă scrisă cu o depoziție a unui martor instanța nu poate ține cont.
Potrivit art.276 C.proc.civ.rep., înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s-au îndeplinit cerințele prevăzute la art.274 și 275 (art.1180 din Codul civil din 1864) vor putea fi socotite ca început de dovadă scrisă. Se impune a reține că textul legal precitat reglementează o posibilitate, iar nu o obligație a instanței în sensul de a aprecia astfel.
Cu privire la aprecierea ordinului de plată ca început de dovadă scrisă favorabil probării pretinsei operațiuni juridice, instanța reține că art.310 alin.1 C.proc.civ.rep. nu este aplicabil speței, iar alin.2 al aceluiași text legal se opune acestei calificări de vreme ce înscrisul, nesemnat de persoana pârâtului căruia i s-ar opune, nu a fost întocmit în fața unui funcționar competent care să ateste că declarațiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de reclamant. Ofițerul de cont operează plata solicitată prin ordin, iar banca plătitoare dovedește că a urmat întocmai instrucțiunile din ordinul de plată și că a efectuat transferul solicitat eliberând corespunzător extrasul de cont. Având în vedere specificul contractului de împrumut, respectiv contract unilateral care naște obligații numai pentru împrumutat, instanța reține că ordinul de plată invocat de reclamant nu poate fi apreciat ca început de dovadă scrisă pentru operațiunea juridică a împrumutului. Sub acest aspect, instanța reține argumentele pârâtului în sensul că prin efectuarea unui virament bancar nu poate fi confecționată o obligație de restituire a sumei virate. Nici explicația care conține destinația sumei și scadența nu este suficientă în a aprecia ordinul de plată ca început de dovadă scrisă favorabil împrumutului. Explicațiile înscrise în ordinul de plată de către plătitor în privința destinației sumei astfel transferate se impun ca atare ofițerului de cont și vor fi preluate în extrasul de cont – ceea ce nu înseamnă că persoana care face plata prin ordin de plată poate pretinde că aceasta reprezintă un împrumut doar pentru că a înscris pentru suma virată această titulatură în ordinul de plată.
Reținând că în speță reclamantul nu a probat încheierea pretinsului contract de împrumut, instanța nu poate reține în sarcina pârâtului obligația prevăzută de art.1584 Cod civil din 1864, motiv pentru care urmează a respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea sumei de 14.700,00 lei actualizate cu rata inflației, cu titlul împrumut acordat la data de 28.09.2011.
2. Asupra capătului de cerere subsidiar:
2.1. În drept:
Asupra legii civile aplicabile, instanța constată că, în privința acestui capăt de cerere, în speță sunt incidente dispozițiile art.103 și art.118 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.
Faptele juridice licite ca izvoare de obligații, fiind fapte extracontractuale, cad sub incidența regulii stabilite de art. 103 din Legea nr.71/2011, potrivit căruia, obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor, dar și a excepției de la aceasta, instituită prin art.118 din aceeași lege, conform căruia, obligațiile extracontractuale născute înainte de . Codului civil sunt supuse modurilor de stingere prevăzute de acesta.
Reținând dispozițiile legale precitate și faptul că în Codul civil din 1864 nu este consacrat expres principiul îmbogățirii fără just temei ca izvor distinct de obligații, dar se face aplicație acestuia, considerentele prezentei hotărâri se vor întemeia în drept pe jurisprudența în materia îmbogățirii fără just temei creată sub imperiul vechiului cod.
În doctrină, îmbogățirea fără justă cauză a fost definită ca fiind faptul juridic prin care patrimoniul unei persoanei este mărit pe seama patrimoniului unei alte persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Din acest fapt juridic se naște obligația pentru cel care-și vede mărit patrimoniul său de a restitui, în limita măririi, către cel care și-a diminuat patrimoniul, acestuia din urmă recunoscându-i-se posibilitatea intentării unei acțiuni în justiție, prin care să poată pretindă restituirea.
Raportul dintre îmbogățirea și sărăcirea corelativă pe care le implică instituția îmbogățirii fără just temei, ca izvor de obligații civile, este, în același timp, o legătură juridică între cel îmbogățit și persoana care a înregistrat sărăcirea în patrimoniul său.
Din acest punct de vedere nu există nicio îndoială că între îmbogățit și cel sărăcit s-a născut un raport juridic obligațional.
2.2. În speță:
La data de 28.09.2011, reclamantul a virat în contul RO12RZBR_505 deschis de pârât la Raiffeisen Bank suma de 14.700,00 lei. Viramentul bancar este pe deplin probat de reclamant prin extrasul de cont emis de Banca Transilvania prin Sucursala C. (fila nr.10, din dosar).
Suma remisă în contul pârâtului nu a fost restituită reclamantului, aspect pe care pârâtul l-a recunoscut fără rezerve și adăugiri prin răspunsul la întrebarea nr.3 din interogatoriu (fila nr.72, din dosar).
Instanța apreciază că în speță sunt îndeplinite condițiile materiale și juridice pentru intentarea acțiunii în restituire.
În privința condițiilor materiale, instanța reține că:
- suntem în prezența măririi patrimoniului pârâtului, cu consecința sporirii activului patrimonial al acestuia ca urmare a alimentării, de către reclamant, la data de 28.09.2011, a contului său bancar cu suma de 14.700,00 lei ;
- corelativ, s-a produs o sărăcire a patrimoniului reclamantului, prin debitarea contului reclamantului;
- între îmbogățirea prin creșterea patrimoniului pârâtului și sărăcirea prin diminuarea patrimoniului reclamantului există o legătură evidentă, transferarea sumei dintr-un cont bancar în altul fiind suficientă pentru a putea susține că îmbogățirea și sărăcirea sunt efectul unei singure cauze.
În privința condițiilor juridice necesare intentării acțiunii în restituire, instanța reține inexistența unei cauze legitimecare să justifice mărirea patrimoniului pârâtului și sărăcirea corespunzătoare a patrimoniului reclamantului.
Singurul aspect pe care pârâtul îl contestă în privința sumei virate în contul său este titlul cu care s-a făcut viramentul, pârâtul pretinzând inițial că suma a reprezentat, de fapt, o plată parțială executată în temeiul a două contracte de cesiune.
Pentru argumentele ce succed, instanța apreciază că apărarea pârâtului nu poate fi reținută ca întemeiată.
Prin contractul de cesiune autentificat de BNP Borună Chirața sub nr.1611/11.08.2010, numitul M. H. (tatăl pârâtului) a cesionat drepturile stabilite prin Decizia 6945/18.11.2009 privind acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr.247/2005 emise de Comisia pentru Stabilirea despăgubirilor (fila nr.80, din dosar).
De reținut este, deci, că, în fața notarului, cedentul M. H. (tatăl pârâtului) a fost prezent personal.
Prețul cesiunii a fost convenit la 5.000,00 euro, echivalentul a 21.170,00 lei la cursul BNR din data de 11.08.2010, și a fost încasat integral de către cedent la data autentificării contractului. Prin urmare, instanța reține, contrar susținerilor pârâtului, că prețul cesiunii nu s-a stabilit la valoarea de 81.750,00 lei rezultată prin însumarea valorii nominale a acțiunilor cesionate (81.750 acțiuni la valoarea nominală de 1 leu/acțiune), ci la suma de 5.000,00 euro pe care reclamantul a achitat-o direct, în fața notarului, tatălui pârâtului. Cedentul dobândise cota de ½ din despăgubirile menționate ca titular al deciziei, restul de ½ fiind dobândită în temeiul cesiunii autentificate sub nr.1302/07.07.2010 de același birou notarial, prin preluarea drepturilor de la cel de al doilea titular al deciziei, respectiv de la numitul Limbide V. (fila nr.80, din dosar).
Întrucât Depozitarul Central S.A. nu a operat înregistrarea cesiunii în baza contractului autentificat de BNP Borună Chirața sub nr.1611/11.08.2010, depozitarul impunând un formular tip de cerere (a se vedea antetul formularului), la data de 12.10.2010 a fost înregistrată în evidențele acestuia cererea de cesiune între vii înregistrată sub nr._/12.10.2010, încheiată între reclamant, în calitate de cesionar, și numitul Limbide V., în calitate de cesionar, pârâtul având doar calitatea de mandatar al cedentului (filele nr.77 – 78, din dosar). În baza cererii menționate, Depozitarul Central a transferat reclamantului cele 81.750 acțiuni cumpărate de acesta de la numitul Limbide V. (fila nr.76, din dosar).
Instanța reține. așadar că pârâtul nu a avut calitatea de cedent în cadrul convenției anterior invocate, astfel că nu putea pretinde vreo plată în temeiul acesteia. De altfel, instanța reține că argumentele pârâtului în privința titlului sumei pe care a încasat-o sunt total contradictorii. Deși a susținut inițial că reclamantul era obligat la plata prețului unei cesiuni având ca obiect acțiuni (în care nu a fost parte, n.n.), apoi a pretins că, de fapt, reclamantul îi datora 81.750,00 lei pentru că i-ar fi înregistrat la Depozitarul Central 81.750 buc. acțiuni în octombrie 2010, conform extrasului emis de această instituție. Cum s-a arătat deja, primul argument nu poate fi primit de vreme ce pârâtul nu a vândut reclamantului acțiunile care au făcut obiectul cesiunii. Cât privește pretinsa înregistrare a acțiunilor, instanța constată că nici acesta nu este un argument de reținut de vreme ce înregistrarea transferului acțiunilor la data de 12.10.2010 s-a făcut nu în considerarea vreunui efort al pârâtului depus în acest sens, ci în temeiul cererii de cesiune între vii înregistrate la Depozitarul Central sub nr._/12.10.2010, pe care pârâtul a semnat-o ca mandatar al cedentului, conform procurii nr.1559/30.09.2010 (fila nr.76 rap. la fila nr.77, din dosar).
În temeiul art.329 C.proc.civ.rep., instanța prezumă relativ că suma remisă nu reprezintă o parte din suma de 81.750,00 lei învederată de pârât ca preț al cesiunii, fiind de notorietate că vânzarea acțiunilor implică speculații întemeiate pe evoluția cursului acțiunii, valoarea nominală nefiind decât accidental și preț unitar al vânzării (în acest sens vânzarea sub pari și al pari practicată în materie). Or, în condițiile în care acțiunile nu erau cotate la bursă, este puțin probabil și neverosimil că reclamantul le-ar fi cumpărat la valoarea nominală. În temeiul legal anterior arătat, este de prezumat că reclamantul nu ar fi așteptat plata unui preț de un asemenea cuantum mai bine de cinci ani fără să întreprindă niciun demers în acest sens (exempli gratia, pentru suma pe care pretinde că o are încă de încasat de la reclamant s-ar fi justificat o cerere reconvențională).
Cât privește cel de al doilea contract invocat de pârât, instanța reține că pârâtul însuși a învederat că cererea de cesiune între vii înregistrată sub nr._/12.10.2010 a fost încheiată între pârât, în calitate de mandatar al numitului M. H., și reclamant, în calitate de cesionar. De asemenea, prin răspunsul formulat la întrebarea nr.5 din interogatoriu, pârâtul a arătat că drepturile aferente deciziei nr.6945/2009 a ANRP au fost cumpărate de reclamant de la tatăl pârâtului, că părțile contractante au fost reclamantul și tatăl pârâtului (fila nr.72, din dosar).
Considerentele reținute în privința primului contract se impun, din rațiuni de simetrie, a fi reținute identic și în referire la cel de al doilea.
Cât privește caracterul subsidiar al acțiunii, instanța reține îndeplinită și această ultimă condiție juridică. Instanța constată că pentru reclamant nu există și nici nu a existat alt mijloc juridic pentru recuperarea sumei cu care și-a micșorat patrimoniul; că acestuia nu îi este deschisă o altă cale de drept sau acțiune în justiție pentru valorificarea dreptului său la reparațiune.
Susținerea pârâtului formulată cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei în sensul că acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără just temei trebuie respinsă atâta vreme cât reclamantul a invocat un pretins împrumut va fi respinsă de instanță ca neavând fundament juridic. Caracterul subsidiar al acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză are de fapt rolul de a împiedica o utilizare abuzivă a instituției prin care să fie deturnate alte instituții ale dreptului privat în toate ipotezele în care se poate vorbi de o îmbogățire și o însărăcire, deși există temei juridic pentru ambele. Practica judecătoreasca a subliniat că acțiunea din contract exclude acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără just temei. Or, atâta timp cât în cauză nu s-a reținut convenția părților, reclamantul trebuie să aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului. Pârâtul s-a opus pretinsei convenții, dar, în condițiile în care acesta nu a probat o cauza legitimă care ar fi stat la baza sumei încasate prin viramentul bancar, păstrarea sumei echivalează cu o îmbogățire a activului patrimoniului său, matematic egală și corespunzătoare măririi pasivului patrimoniului reclamantului.
Constatând îndeplinite condițiile juridice și materiale pentru admiterea acțiunii în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără just temei raportat la situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat în cauză, instanța urmează a admite admite capătul de cerere subsidiar și, pe cale de consecință, va obliga pârâtul să restituie reclamantului suma de 14.700,00 lei, cu titlul îmbogățire fără justă cauză.
În respectarea principiului disponibilității, instanța reține că reclamantul nu a solicitat actualizarea sumei cu rata inflației decât în referire la capătul de cerere principal.
3. Asupra cheltuielilor de judecată:
3.1. În drept:
Art. 453 C.proc.civ.rep.: http://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp2885622/_.HTM - #(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. http://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp2885622/_.HTM - #(2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Art. 452 C.proc.civ.rep.: http://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp198106/_.HTM - #Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
3.2. În speță:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, iar cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei, a învederat că solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
Pe parcursul judecății, reclamantul a atașat la dosarul cauzei, în probațiunea acestui capăt de cerere, chitanțele ../Data CT XWM nr._/20.03.2014 și ../Data CT XWM nr._/19.06.2014, aferente plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.680,00 lei (filele nr.3 și nr.46, din dosar).
3.3. Soluția instanței:
Reținând că reclamantul nu a probat în condițiile art.452 C.proc.civ.rep. efectuarea unor cheltuieli de judecată cu reprezentând onorariu avocațial, în temeiul art.453 C.proc.civ.rep., instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantului 840,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere subsidiar admis. Având în vedere respingerea a capătului de cerere principal și faptul că, în raport cu acesta, nu se poate reține pârâtului vreo culpă procesuală, reclamantul urmează a suporta corespunzător contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate.
4. Instanța din oficiu:
În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ.rep., instanța va lua act că, cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că nu mai solicită cheltuieli de judecată.
Reținând dispozițiile legale ce succed,
- art.466 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.rep.;
- art.468 alin.1 C.proc.civ.rep.;
- art.471 alin.1 C.proc.civ.rep.,
prezenta hhttp://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp917954/_.HTM - #otărâre este supusă apelului la Tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții – acțiune formulată de reclamantul R. C. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., ., J. C., în contradictoriu cu pârâtul M. S. (CNP_), cu domiciliul în Mun. C., Bvd. Tomis nr. 28, J. C., în privința capătului de cerere subsidiar.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere principal privind obligarea pârâtului la restituirea către reclamant a sumei de 14.700,00 lei actualizate cu rata inflației, cu titlul împrumut acordat de reclamant pârâtului la data de 28.09.2011.
Obligă pârâtul să restituie reclamantului suma de 14.700,00 lei cu titlul îmbogățire fără justă cauză.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului 840,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere admis.
Ia act că, cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că nu mai solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile, de la comunicare, conform art.468 alin.1 C.proc.civ.rep..
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 C.proc.civ.rep..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.07.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător C. I. L. B.
Red. Jud. C.I. / 16.07.2015;
Tehnored. Grf. L.B. / 16.07.2015/ 4 exp.
Comunicat 2 exp.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8056/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8327/2015. Judecătoria... → |
|---|
