Plângere contravenţională. Sentința nr. 8056/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8056/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 10062/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentință Nr. 8056/2015

Ședința publică din 06.07.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ș. C. E.

GREFIER: C. L.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională - PCTX NR_, acțiune formulată de petentul P. D., CNP_, cu domiciliul în TULCEA, ., ., . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, având CUI_, cu sediul în mun. C., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța constată că procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită.

Verificându-și competența în conformitate cu art. 131 C.p.c., instanța constată că, în temeiul art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 94 pct. 4 C.p.c. este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 238 alin. 1 C.p.c., instanța apreciază că, ținând cont de natura pricinii și de complexitatea raportului juridic dedus judecății, durata cercetării procesului va fi de 3 luni.

Instanța invocă din oficiu excepția tardivității plângerii prealabile și în baza art. 248 alin. 1 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 8.04.2015, sub numărul_, petentul P. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. - Serviciul Rutier, a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din data de 21.03.2015.

În fapt, petentul a arătat că în data de 21.03.2015 a fost sancționat pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 și sancționată de art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, reținându-se în procesul verbal de contravenție că a condus autoturismul nr._ pe DN 39 P. Agigea cu viteza de 106 km/h, în condițiile în care limita de viteză era de 50 km/h. Petentul a susținut că beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu consideră că a circulat cu viteza precizată în procesul verbal.

În dovedirea cererii a depus copie de pe procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 21.03.2015 (f.8) și a solicitat proba foto sau înregistrarea video a momentului în care a fost surprins și dovada faptului că petentul este cel care circulat cu viteza reținută de organele competente.

Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei potrivit art. 19 din O.U.G. nr.80/2013.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. - Serviciul Rutier a depus întâmpinare în termenul legal prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată susținând că fapta contravențională a fost constatată cu ajutorul aparatului radar montat pe autoturismul poliției cu nr. MAI_, iar procesul verbal a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor O.G. nr.2/2002.

În susținerea întâmpinării, intimatul a depus trei fotografii radar (f.18-19), atestatul operatorului radar (f.16), copia certificatului de aprobare de model a aparatului radar (f.15) și adresa nr._/27.04.2015 a Serviciului Rutier C. (f.15).

Intimatul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile O.U.G. nr.195/2002, H.G. nr.1391/2006 și O.G. nr.2/2001.

La termenul din data de 06.07.2015, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.

Examinând actele dosarului prin prisma excepției tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de instanță din oficiu, instanța reține următoarele:

În fapt, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ a fost încheiat în data de 21.03.2015 pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 și sancționată de art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002.

Conform art. 34 alin.1 O.G. nr.2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea trebuie să verifice mai întâi dacă plângerea a fost introdusă în termen.

În materie contravențională, dispozițiile OG 2/2001 constituie dreptul comun, iar dispozițiile OUG 195/2002 au caracter special, urmând să fie completate cu cele ale dreptului comun în materie.

Potrivit art. 118 alin.1 din O.U.G., „împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.”, iar potrivit art. 31 alin.1 din O.G. nr.195/2002, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”

Prin urmare, în materia contravențiilor rutiere, termenul de formulare a plângerii contravenționale curge atât de la data înmânării, cât și de la data comunicări acestuia.

Instanța constată că momentul în care petentul a semnat de primire procesul verbal de constatare și sancționare este același cu momentul încheieri procesului verbal, respectiv data de 21.03.2015, așa cum rezultă din chiar conținutul procesului verbal (f.8).

În ceea ce privește termenul de 15 zile în care se poate formula plângerea contravențională, instanța reține că este un termen care se socotește pe zile, iar potrivit art. 181 alin.1 pct.2 C.proc.civ., acesta se calculează fără a se lua în considerare ziua în care începe să curgă termenul și ziua în care se împlinește termenul.

Prin urmare, în prezenta cauză, termenul de 15 zile a început să curgă în data de 22.03.0215, iar ultima zi în care putea fi depusă cererea era data de 06.04.2015.

Față de depunerea plângeri contravenționale în data de 08.04.2015, instanța constată întemeiată excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, pe care urmează să o admită și să respingă plângerea contravențională ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de instanță din oficiu.

Respingerea plângerea contravențională formulată de petentul P. D., CNP_, cu domiciliul în TULCEA, ., ., . în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean C., având CUI_, cu sediul în mun. C., ., ca tardivă.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 06.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Ș. C. E. C. L.

Red. Jud. Ș.C.E./06.07.2015

Tehnored. Gr. C.L./13.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8056/2015. Judecătoria CONSTANŢA