Contestaţie la executare. Sentința nr. 7962/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7962/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 8499/212/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7962
Ședința publică de la 02.07.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. M. S.
GREFIER: SELMA Z.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatoarea F. M., cu domiciliul procesual ales în C., .. 100, jud. C., în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în București, sector 6, .. 401A.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.07.2015, când s-a pronunțat:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.03.2015, sub nr._, contestatoarea F. M., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMANIA S.A., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr. 1558/2015 al B. N. M. A., solicitând și anularea titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/21.05.2012, . nr._/21.05.2012 și . nr._/15.05.2012, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a învederat că nu mai locuiește la adresa din mun. C., .. 2, ., . s-au comunicat înștiințarea despre executarea silită, împreună cu actele din dosarul de executare sus menționat, de o perioadă de doi ani. A luat la cunoștință despre aceste documente în data de 16.03.2015, prin intermediul unui vecin care i-a înmânat plicul respectiv. Pentru acest considerente, solicită repunerea în termenul de exercitare a contestației la executare, sens în care a atașat copie de pe cartea de identitate emisă la data de 29.08.2013, cu actuala adresă, din C., .. 2, județul C..
În fapt, s-au întocmit de către intimată cele trei procese verbale indicate, pentru care a plătit amenda în termen legal, dar nu și tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro pentru fiecare, deoarece anterior mai fusese sancționată pentru aceeași contravenție și achitase deja tariful de despăgubire.
A mai arătat că, în lumina deciziei ÎCCJ nr. 5/2015, procesele verbale respective sunt nule.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 186 și ale art. 711 din NCPC.
În probațiune, a solicitat înscrisuri.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Instanța a dispus atașarea dosarului de executare silită nr. 1558/2015 al B. N. M. A..
În termenul de amânare a pronunțării, intimata a depus precizări scrise, prin care a solicitat respingerea contestației, arătând, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 712 alin. 2 din NCPC și prin urmare, contestatorul avea posibilitatea și dreptul de a formula plângere contravențională în termenul de 15 zile de la comunicarea procesului verbal. Pentru aceleași considerente, în cauză nu sunt incidente nici statuările din Decizia nr. 6/2015 a ÎCCJ. În subsidiar, a mai învederat că, această decizie nu are caracter obligatoriu în prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
În prealabil, instanța notează că, potrivit art. 22 alin. 6 din NCPC, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Astfel fiind și în lipsa unor reglementări speciale în materia contestației la executare, instanța este ținută de limitele învestirii indicate de către contestatoare, respectiv de motivele arătate în cererea introductivă.
În fapt, instanța reține că, prin cererea înregistrată pe rolul B. N. M. A. la data de 27.02.2015, intimata CNADNR S.A., prin DRDP C., a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de procesele verbale de constatare a contravențiilor . nr._/21.05.2012, . nr._/21.05.2012 și . nr._/15.05.2012.
Ulterior obținerii încuviințării executării silite, prin încheierile de încuviințare nr. 98/06.01.2015 (dosar nr._/212/2014), nr. 640/08.01.2015 (dosar nr._/212/2014) și nr. 360/07.01.2015 (dosar nr._/212/2014), pronunțate de către Judecătoria C., executorul judecătoresc a emis înștiințarea din data de 27.02.2015, însoțită de încheierile de încuviințare ale executării silite, somație și titlul executoriu, prin care contestatoarea a fost somată să achite, în termen de o zi de la data primirii comunicării, suma de 84 de euro reprezentând contravaloare tarif de despăgubire, datorată în temeiul titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de constatare a contravențiilor mai sus indicate, precum și suma de 399,09 lei, cu titlu de cheltuieli de executare silită.
Cu privire la termenul de formulare a contestației, potrivit dispozițiilor art. 715 din NCPC, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.
Înștiințarea emisă la data de 27.02.2015, căreia i s-au atașat somația de executare, titlurile executorii și încheierile de încuviințare ale executării silite au fost comunicate contestatoarei la data de 03.03.2015, prin depunerea actelor la cutia poștală, la adresa din C., .. 2, ., .> Având însă în vedere că, potrivit mențiunilor din cartea de identitate – valabilă începând cu data de 29.08.2013 – contestatoarea domiciliază în comuna C., .. 2, instanța va aprecia că aceasta a luat la cunoștință pe altă cale despre executarea silită inițiată împotriva sa și prin urmare, termenul de 15 zile nu a început să curgă.
Cu privire la motivele propriu zise ale contestației la executare, s-a invocat nulitatea titlurilor executorii reprezentate de cele trei procese verbale de constatare a contravențiilor, în lumina deciziei ÎCCJ nr. 5/2015.
Potrivit acestei decizii – în fapt, Decizia nr. 6/2015 – în intepretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Rezultă prin urmare că, sunt lovite de nulitate absolută procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, întocmite în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, nu și titlurile executorii reprezentate de un proces verbal de constatare a contravenției, emis în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OUG nr. 15/2002. Astfel fiind, argumentul contestatoarei nu poate fi analizat pe calea contestației la executare, ci în cadrul formulării unei plângeri contravenționale împotriva proceselor verbale în cauză. Aceasta întrucât, potrivit art. 712 alin. 2 din NCPC, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Pentru aceleași considerente, instanța nu va analiza nici aspectul achitării anterioare a tarifului de despăgubire, întrucât acesta ține de fondul dreptului cuprins în titlul executoriu.
Observând și că, nu s-au invocat alte motive de nelegalitate ale executării silite inițiate în dosarul execuțional nr. 1558/2015 al B. N. M. A., instanța va respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea F. M., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMANIA S.A., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea F. M., cu domiciliul procesual ales în C., .. 100, jud. C., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMANIA S.A., cu sediul în București, sector 6, .. 401 A, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.07.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
O. M. S. SELMA Z.
Red.jud.O.S. 19 Iulie 2015
Tehnoredact.S.Z./27.07.2015/4 ex.
Emis 2 comunicări azi,…………….
← Fond funciar. Sentința nr. 8000/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|