Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5739/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5739/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 20516/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5739

Ședința publică de la 18.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. M.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de reclamant C. N. ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANTA, cu sediul în CONSTANTA INCINTA PORT CONSTANTA GARA MARITIMA, J. C. în contradictoriu cu pârât . SRL, cu sediul în CONSTANTA INCINTA PORT D. 31,J. C., având ca obiect, actiune in raspundere contractuala.

Dezbaterile asupra cererii au avut loc la data de 15.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 18.05.2015, când,

I N S T A N T A,

Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2013, reclamantul C. NAȚIONLĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME S.A. C. în contradictoriu cu pârâtul S.C. U. S. AGENCY S.R.L, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 79.447,2 lei reprezentând refuz plată chirie și utilizare domeniu portuar pentru două platforme în suprafață de 1877,33 mp și 602,30 mp, a sumei de 9.429,98 lei reprezentând refuz la plata chiriei și utilizare domeniu portuar pentru două platforme în suprafață de 541 mp și 212,30 mp, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de 21.12.2004 s-a semnat contractul de închiriere nr. 921/21.12.2004 ca urmare a finalizării licitației, în data de 16.05.2005 a fost semnat protocolul nr._ pentru demararea raporturilor juridice aferente contractului de închiriere, la data de 09.10.2006 prin procesul verbal nr._ părțile cu convenit diminuarea suprafeței închiriate, la aceeași dată fiind semnat și actul adițional nr._/09.10.2006; s-a mai arătat că la data de 16.09.2009 prin procesul verbal nr._ a avut loc predarea către reclamant și acceptarea de către acesta a platformelor în suprafață de 6.830,23 mp; s-a mai învederat că pârâtul a achitat în mod constat contravaloarea folosinței acestor platforme până în cursul lunii ianuarie 2013.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 192 din Codul de procedură civilă.

În probațiune, reclamantul a depus în copie înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii.

Pentru termenul din 14.02.2014 reclamantul a depus precizări privind majorarea câtimii obiectului cererii cu suma de 89.019,91 lei compus din 80.373,07 lei reprezentând refuz a plata chiriei și utilizare domeniu portuar pentru două platforme în suprafață de 1877,33 mp și 602,30 mp și a sumei de 8.545,95 lei refuz la plata chiriei și utilizare domeniu portuar pentru două platforme în suprafață de 541 mp și 212,30 mp.

Prin încheierea din 30.05.2014 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părții adverse, iar prin încheierea din 18.07.2014 a încuviințat pentru ambele părți proba cu expertiza tehnică-imobiliară, cu obiectivele solicitate de reclamant ( să stabilească expertul dacă platformele în suprafață de 6.830,23 mp., situate pe molul 1 ce formează obiectul PV nr._ din data de 16.09.2009, sunt folosite de către reclamantă în scopul desfășurării activității proprii; Sa stabilească expertul dacă platformele în suprafața de 6.830,23 mp corespund, din punct de vedere tehnico- economic, activității pe care o desfășoară pârâta; Sa stabilească expertul dacă suprafața de platformă de 212.30 m.p. care face obiectul Contractului de închiriere nr. 921.3/26.11.2009 încheiat cu U. S. AGENCY, și a fost predată pârâtei prin Pv nr._/26.11.2009, există în zona indicată în cererea de chemare în judecată; Să stabilească expertul dacă suprafața de platformă de 541 m.p. care face obiectul Contractului de închiriere nr. 921.1/15.08.2007 încheiat cu U. S. AGENCY SRL, și a fost predată pârâtei prin PV nr._/17.06.2009 există în zona indicată în cererea de chemare în judecată și obiectivele propuse de pârât (să se stabilească dacă platformele care fac obiectului PV nr._ din data de 16.09.2009 îndeplinesc condițiile/scopul pentru edificarea unui Terminal de Cereale în conformitate cu prevederile din „ Documentația de Licitație-Inchiriere platforme aflate în danele 31-33 în suprafața totală de 20.738,23 mp în scopul realizării unui terminal pentru cereale „ și prevederile din Autorizația de Construire nr. 476/11.03.2008; sa se stabilească dacă poziția/locația platformelor ( platformele sunt rasfirate de-a lungul danei 30 ) permite edificarea Terminalului de cereale în conformitate cu „ Documentația de Licitație-Inchiriere platforme aflate în danele 31-33 în suprafața totală de 20.738,23 mp în scopul realizării unui terminal pentru cereale „ și prevederile din Autorizația de Construire nr. 476/11.03.2008; sa se stabilească daca este posibilă și în conformitate cu actele normative( legi, ordine, regulamente, etc.) edificarea Terminalului de Cereale pe platformele care fac obiectul prezentului dosar în condițiile în care în subsolul unor platforme se regăsesc retelele de electricitate, iar platforme reprezintă drumuri de acces; să se stabilească dacă la momentul semnării procesului verbal de predare primire pentru platformele în suprafață de 541 mp. și 212,30 m.p., aferente imobilelor proprietatea societății noastre, acestea existau fizic).

Prin Încheierea din 28.11.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, la cererea ambelor părți.

La data de 31.03.2015 reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, soluționată prin Încheierea din 15.05.2015 în sensul admiterii și reluarea judecății în temeiul art. 415 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

La termenul din 15.05.2015 părțile au învederat instanței că a fost încheiată o tranzacție înregistrată cu nr._/23.03.2015.

Conform art. 438 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor”, iar conform art. 439, „Tranzacția va fi încheiată în formă scrisă și va alcătui dispozitivul hotărârii”.

Față de acest aspect, instanța urmează să ia act de tranzacția încheiată între părți și înregistrată cu nr._/23.03.2015, tranzacție ce face parte integrantă din prezenta hotărâre:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5739/2015. Judecătoria CONSTANŢA