Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2347/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2347/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 15773/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
Sentința civilă nr.2347
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: Jud. U. A.
GREFIER: T. E.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, acțiune formulată de reclamant M. M. M. (CNP_), cu domiciliul ales la Av.G. M. în C., ..15, ., . în contradictoriu cu pârâtul P. O., cu domiciliul în M. K., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub număr de dosar_, reclamantul M. M. M. a chemat in judecată pe pârâtul P. O., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 26.339 lei (echivalentul a 5.857,27 euro) la cursul BNR din 13.06.2012 –reprezentând prejudiciul cauzat reclamantului, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2012, în luna august a venit în vacanță în România cu autoturismul marca BMW, model 530 i, an de fabricație 2001, înmatriculat la momentul respectiv în Italia. Aflându-se în România, a decis să înmatriculeze autoturismul efectuând demersurile pentru înmatricularea auto fără plata taxei de mediu.
În condițiile acestea a fost nevoit să lase mașina în România până la definitivarea procesului, rugându-l pe fratele său să țină mașina la el în curte, în loc. M. K., acesta fiind de acord.
După câteva luni, în data de 17.03.2013, pârâtul a venit la fratele său, a văzut mașina și i-a spus acestuia că îi place foarte mult autoturismul și că vrea să îl cumpere, dar mai întâi ar vrea să facă o probă să vadă cum merge. La insistențele pârâtului, fratele său a cedat și fără să-l anunțe a fost de acord să-l lase pe pârât să plece în probă cu autoturismul. Astfel, pârâtul a plecat împreună cu fratele său și cu o altă persoană (despre care a aflat că este mecanic auto) până la locuința unui alt individ (nașul de cununie al fratelui său). Acolo, cei 2 au coborât din autoturism și pârâtul le-a zis că pleacă puțin să scoată mașina pe stradă, să mai facă o tură.
După puțin timp, cei rămași la nașul fratelui său au primit un telefon de la pârât cerându-se să meargă să-l ia de pe stradă pentru că s-a răsturnat cu mașina și a distrus-o.
Aceștia au chemat o platformă și au mers împreună la locul accidentului unde au ridicat mașina și au dus-o din nou acasă la fratele său.
Pe data de 19.03.2013 a primit un telefon de la sora sa care l-a anunțat să vină de urgență în România pentru că cineva a făcut un accident cu mașina sa și a distrus-o.
Pe data de 22.03.203 a luat avionul și a venit în România pentru a afla ce s-a întâmplat și pentru a-și recupera paguba de la pârât. În acest sens a achiziționat un bilet de avion dus-întors contra sumei de 194,8 lei. De asemenea, a fost nevoit să lase autoturismul din Italia în parcarea aeroportului, achitând în acest sens suma de 44 euro.
Deși a purtat nenumărate discuții cu pârâtul, făcându-i în acest sens o concesie în sensul că i-a propus să-i plătească doar 4000 euro drept contravaloarea autoturismului distrus, acesta a refuzat să-l despăgubească.
Apreciază reclamantul că valoarea autoturismului este de 5000 euro, având în vedere toate îmbunătățirile pe care i le-a făcut: instalație de gaz, jante de 18 inchi etc.
Se mai arată că, ulterior a mai fost nevoit să se întoarcă în România pentru a discuta încă o dată cu pârâtul și pentru a efectua demersurile pentru obligarea sa prin intermediul instanței.
Se mai arată de către reclamant că prejudiciul pe care pârâtul l-a produs prin fapta sa delictuală este de 5857,27 euro și este compus din: 5000 euro – contravaloare autoturism distrus, 338,10 euro – două bilete de avion destinația Italia-România și retur, respectiv 194.80 euro pentru perioada 22.03._13 și 143 euro pentru perioada 25.04._13, 142 euro – contravaloarea parcării autoturismului în aeroportul din Italia, respectiv 44 euro pentru perioada 22.03._13 și 98 euro pentru perioada 25.04._13, 377,17 euro, salariul neîncasat în perioada 25.04-03.05.2013.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1394 și urm. C.civ.
La data de 26.09.2013, pârâtul a formulat note scrise prin care a arătat că este șofer de mai bine de 20 de ani și nu a fost implicat în nici un accident rutier, consideră că autoturismul care la momentul incidentului era pus spre vânzare, fără a se preciza prețul, era defect, aflându-se în staționare de mai bine de un an de zile. Se mai precizează că la momentul la care a urcat la volanul autoturismului nu se afla de față decât numitul Pirlea I. care deținea posesia autovehiculului, iar în ceea ce privește evenimentul rutier, învederează că, în timp ce se deplasa pe un drum de țară, în probă, i-au sărit roțile, ceea ce a determinat răsturnarea mașinii.
În continuare, pârâtul arată că valoarea autoturismului este lipsită de interes, întrucât în speță se pune problema valorii pagubei, valorii prejudiciului care nu este aceeași cu valoarea mașinii. Cu privire la cheltuielile făcute de reclamant și solicitate prin prezenta acțiune constând în contravaloare bilete de avion și contravaloarea parcării autoturismului, se precizează că acestea nu pot compune prejudiciul suferit de reclamant, fiind cheltuieli voluptorii.
Referitor la salariul neîncasat, se precizează că pretenția este mai mult decât neavenită, neavând nicio legătură de cauzalitate cu avarierea autoturismului.
În temeiul art. 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba testimonială cu 2 martori pentru fiecare parte, proba cu interogatoriul părților și proba cu expertiză tehnică auto.
Analizând cererea reclamantei prin prisma materialului probator administrat în cauză și prin raportare la dispozițiile normative apreciate ca fiind incidente în cauză, instanța o găsește întemeiată în parte pentru considerentele care succed:
În fapt, reclamantul este proprietarul autoturismului marca BMW, model 530 I, an de fabricație 2001.
În luna august a anului 2012 s-a deplasat cu acest autoturism din Italia în România, iar la plecarea sa din țară a lăsat această mașină la domiciliul fratelui său în loc. M. K..
Astfel cum reiese din depoziția acestui martor audiat la termenul din data de 27.11.2013, reclamantul l-a mandatat pe fratele său să vândă acest autoturism dacă va găsi un cumpărător.
În ziua de17.03.2013, pârâtul, văzând autoturismul menționat anterior în curtea fratelui reclamantului, și-a manifestat interesul de a-l cumpăra, motiv pentru care i-a cerut acestuia voie să-l testeze.
În timp ce pârâtul conducea mașina pe un drum de țară, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat pe drum rostogolindu-se de câteva ori.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, potrivit art. 1357 C.civ, se cer a fi întrunite următoarele condiții: existența faptei delictuale, vinovăția pârâtului, prejudiciul cauzat și legătura de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciu.
În ceea ce privește existența faptei ilicite, se reține că aceasta constă în distrugerea autoturismului reclamantului.
Săvârșirea de către pârât a acestei fapte ilicite nu reprezintă un aspect contestat. Astfel, pârâtul a recunoscut pe parcursul soluționării dosarului că a condus acest autoturism, timp în care a pierdut direcția și s-a răsturnat, eveniment în urma căruia autoturismul proprietatea reclamantului a fost avariat.
În ceea ce privește vinovăția, aceasta se prezumă dacă nu se face dovada unui caz de exonerare a răspunderii.
Pârâtul s-a apărat în sensul că autoturismul reclamantului era defect în momentul în care l-a condus, defecțiune care a cauzat pierderea direcției și, în cele din urmă răsturnarea și avarierea sa. Prin urmare, pârâtul invocă existența unui caz fortuit, acel eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
În baza probelor administrate, instanța concluzionează că nu s-a făcut dovada unor defecțiuni la autoturismul reclamantului, existente anterior sau concomitent momentului la care pârâtul l-a condus și care să reprezinte cauza accidentului în urma căruia a rezultat distrugerea mașinii.
Astfel, se reține că la momentul producerii accidentului – 17.03.2013, autoturismul avea inspecția tehnică periodică efectuată (fila 13), ceea ce conduce la prezumția relativă că mașina nu prezenta defecțiuni.
De asemenea, la obiectivul stabilit de instanță în sensul de a preciza expertul dacă autoturismul prezenta vreo defecțiune care să fie cauza accidentului și dacă, în caz afirmativ, ce a determinat această defecțiune, adică această defecțiune exista anterior punerii în circulație sau în timpul conducerii sale de către pârât, expertul a răspuns, urmare a verificării autoturismului în special la sistemul de rulare, de frânare și direcție, că nu au existat o astfel de defecțiune.
Tot prin raportul de expertiză s-a reținut, în urma analizării planșelor foto efectuate locul producerii accidentului, că sistemul de frânare nu funcționa în condițiile de existență a ABS-ului, însă o astfel de defecțiune nu putea fi cauza directă de provocare a accidentului.
În ceea ce privește prejudiciul, se reține că prin acesta se înțelege rezultate dăunătoare, de natură patrimonială sau morală, consecințe ale încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unei persoane.
În speța de față, acesta se cuantifică în contravaloarea autoturismului, astfel cum aceasta a fost determinată prin raportul de expertiză, respectiv 3880 euro (_,33 lei). Nu se va reține ca valoare a prejudiciului contravaloarea reparațiilor, având în vedere că această valoare determinată prin raportul de expertiză – 107.119 lei este mai mare decât valoarea autoturismului la data producerii accidentului.
În ceea ce privește sumele de bani solicitate de reclamant cu titlu de contravaloare bilete de avion, parcare autoturism și salariu neîncasat, instanța reține că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de pârât – distrugerea autoturismului și prejudiciul compus din aceste sume.
Astfel, prejudiciul nu este consecința faptei ilicite. A fost voința reclamantului de a se deplasa în țară în vederea soluționării amiabile pe parcursul zilelor în care trebuia să fie la locul de muncă și a fost alegerea sa de a-și parca autoturismul în aeroport.
Mai mult, chiar trecând peste aspectul inexistenței legăturii de cauzalitate, instanța observă că reclamantul nu a justificat în nici un fel de ce a fost nevoit să stea în țară la a doua sa deplasare 9 zile (25.04.-03.05.2013), ce demersuri a întreprins în acest interval în legătură cu acest incident. De asemenea, instanța nu are convingerea că pentru zilele în care reclamantul a fost prezent în țară, acesta nu a beneficiat de zile de concediu plătite de angajatorul său.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ., cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată în parte, respectiv taxa judiciară de timbru proporțional cu pretențiile admise și onorariul de avocat.
D. urmare, pârâtul urmează să fie obligată la plata către reclamant a sumei de 3958,6 lei (958,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 3000 lei reprezentând onorariu avocat – chitanța nr. 166/04.02.2015).
Instanța nu a inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată onorariul expertului parte încuviințat pentru reclamant. Și aceasta, întrucât, pe de o parte, a fost opțiunea sa de a apela la serviciile unui expert parte și o astfel de opțiune nu poate împovăra pe pârât, iar pe de altă parte, un astfel de expert are, potrivit art. 330 alin. 5 C.pr.civ., calitatea de consilier al părții. Or, printre cheltuielile de judecată enumerate de art. 451 alin. 1 C.pr.civ., nu este enumerat și onorariul consilierilor și nici nu se poate pretinde că intră în noțiunea de „cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului” din ultima teză a articolului menționat, întrucât pentru instanță parcursul dosarului este același indiferent dacă la efectuarea expertizei participă sau nu vreun consilier al părților în sensul art. 330 alin. 5 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamant M. M. M. (CNP_), cu domiciliul ales la Av.G. M. în C., ..15, ., . în contradictoriu cu pârâtul P. O., cu domiciliul în M. K., ., județ C..
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3880 euro în echivalent lei calculat la cursul BNR din ziua efectuării plății reprezentând contravaloare autoturism.
Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3958,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (958,6 lei taxă judiciară de timbru și 3000 lei onorariu avocat).
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud.U. A. T. E.
Red.Jud.U.A./22.05.2015/4 ex
Tehored.Gr.T.E./22.05.2015
emis 2 .>
| ← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 2337/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3114/2015.... → |
|---|
