Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3389/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3389/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 34261/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila nr. 3389/2015

Ședința din Camera de Consiliu din 24.03.2015

PREȘEDINTE: L. Focsa

Grefier: M. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . pe pârât L. P., pârât L. I., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 12.03.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 24.03.2015, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2014, reclamanta S.C. R. S.A. în contradictoriu cu pârâții L. P. și L. I., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 302,15 lei reprezentând contravaloare apă canal facturată în perioada februarie 2014 – mai 2014, precum și a penalităților de întârziere egale cu nivelul dobânzii pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform art. 120 alin. 7 din Codul de Proc Fiscală, în cuantum de 15,42 lei calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 14.10.2014, conform tabel precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale, cu cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru în cuantum de 50 lei și taxă notificare de 30 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că în baza contractului nr. 37/03.11.2011 a furnizat servicii de apă și canalizare în favoarea Asociației de proprietari Biruința cu sediul în loc. Năvodari, ., ., jud. C. iar ulterior, în baza convenției de facturare individuală a consumului de apă și canalizare nr._/24.08.2013, încheiată între reclamantă, și pârâți în calitate de utilizatori individuali, aceasta s-a obligat să furnizeze pârâților aceste servicii individual, pârâții având obligația corelativă de a plăti contravaloarea serviciilor astfel prestate, la termenele convenite. Aceasta a mai precizat că, în executarea contractului, în vederea încasării contravalorii serviciilor prestate a emis facturi fiscale cu privire la obligația de plată a pârâților, obligație care nu a fost îndeplinită de către aceștia din urmă în termenul de plată prevăzut în contract, nici ulterior în urma emiterii notificării nr. 917/27.06.2014, până la data depunerii acestei cereri de chemare în judecată.

Reclamanta a mai menționat că, deși în temeiul art. 31 alin. 6 din Legea nr. 241/2006 pârâții aveau obligația de a efectua plata prestațiilor efectuate de S.C. R. S.A. în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, aceștia nu și-au îndeplinit obligația de plată a sumelor datorate în temeiul contractului, la data formulării cererii de chemare în judecată acumulând un debit în cuantum de 187,37 de lei.

Totodată, a arătat reclamanta, părțile au prevăzut o clauză penală în art. 19 din convenție, în conformitate și cu art. 31 alin. 7 din Legea nr. 241/2006, potrivit căreia penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata în termen a obligațiilor bugetare, astfel încât până la data introducerii cererii pârâții datorează penalități în cuantum de 15,42 lei, care urmează să curgă în continuare până la data achitării efective a debitului.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025- art. 1032 Cod Proc, Civ, art. 1350, art. 1270, 1272, 1516, 1523 Cod Civil, disp. Legii nr. 241/2006..

În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (f. 4- f. 58).

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei, stabilită conform art. 6 alin. 1 teza I din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

Deși legal citați pârâții nu au depus formularul de răspuns completat și nici nu au răspuns prin orice alt mijloc adecvat, conform art. 1029 alin 4 din Codul de procedură civilă.

Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar și a respins proba cu interogatoriul pârâtei, apreciind că în raport de înscrisurile depuse la dosar, aceasta nu este utilă soluționării cauzei.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamanta S.C. R. S.A., în calitate de operator, Asociația de Proprietari Biruința cu sediul în loc. Năvodari, ., ., jud. C. în calitate de utilizator, și L. P. și L. I., în calitate de utilizatori individuali, s-a încheiat, pe durată nedeterminată, convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare nr._/24.08.2013 (f.14- f.16), anexă la contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. 37/03.11.2011 (f.18 - f.21), încheiat între operator și utilizatori, în temeiul căreia operatorul s-a obligat să le furnizeze utilizatorilor individuali servicii de apă potabilă și canalizare.

În executarea obligațiilor asumate prin convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare, operatorul a emis facturile fiscale ., nr._/28.02.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 83,89 lei (f. 10), nr._/31.03.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 81,40 lei (f. 11), nr._/29.04.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 70,63 lei (f. 12) și nr._/30.05.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 66,23 de lei (f. 13) depuse în probațiune.

Potrivit art. 10 pct. 1 din Convenția de facturare individuală utilizatorul individual are obligația de a achita integral și la termen contravaloarea facturilor emise de către operator privind serviciile prestate iar conform art. 19 din aceeași convenție încheiată între părți plata facturilor este obligatorie și se va face integral în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturii și data scadenței înscriindu-se pe factură.

Conform art. 1270 Cod civil, convențiile au putere de lege între părțile contractante. Prin urmare, convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare nr._/24.08.2012 încheiată între reclamantă și pârâți este obligatorie pentru părțile contractante, fiecare din părțile din litigiu obligându-se în considerarea contraprestației celeilalte părți. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de a furniza, în calitate de prestator, a serviciilor de apă potabilă și de canalizare la locul de consum indicat de pârâții beneficiari, în considerarea prețului pe care îl va primi de la pârâți, preț pe care aceștia nu au înțeles să îl achite.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 272, art. 273 și art. 277 Cod procedură civilă, obligațiile profesioniștilor se probează cu facturi fiscale, înscrisuri întocmite, în mod uzual, de aceștia în activitatea profesională. Facturile fiscale fac parte din categoria înscrisurilor sub semnătură privată, astfel că, în caz de acceptare de către destinatar, acestea fac dovada actului juridic pe care îl constată și în favoarea emitentului. Mai trebuie precizat că acceptarea, fie că este expresă, fie că este tacită, reprezintă un act juridic care-l obligă pe acceptant la plată.

În cauză, facturile . nr._/28.02.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 83,89 lei (f. 10), nr._/31.03.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 81,40 lei (f. 11), nr._/29.04.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 70,63 lei (f. 12) și nr._/30.05.2014, cuprinzând obligația de plată a sumei de 66,23 de lei (f. 13), depuse în probațiune, au fost acceptate de pârâți în mod tacit, în condițiile prevăzute de art. 12 și 15 din convenție.

Având în vedere considerentele ce preced, instanța reține că reclamanta a făcut dovada existenței unui contract valabil încheiat cu pârâții și a executării propriilor obligații, dovedind în același timp nașterea în patrimoniul pârâților a obligației de plată a prețului serviciilor de care a beneficiat aceasta în cuantum de 302,15 de lei, reliefat în cuprinsul facturilor fiscale anterior menționate.

În același sens, instanța constată că pârâții, pentru a nu fi angajată răspunderea sa contractuală, aveau sarcina de a dovedi executarea propriilor obligații, pe care nu și-au îndeplinit-o, nedepunând niciun înscris și neadministrând nicio probă din care să rezulte că au executat în întregime și la termen obligațiile contractuale, situație de natură a determina rămânerea în ființă a prezumției relative de culpă în neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate.

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de reclamantă sunt întemeiate, astfel că urmează a obliga pârâții la plata sumei în cuantum total de 302,15 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea apă/canal facturate în perioada februarie 2014 – mai 2014.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, pârtile au stipulat în contract o clauză penală, prin care au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării sau a executării cu întârziere a obligației de către pârâți.

Astfel, prin art. 20 din convenția de facturare individuală părțile au stabilit că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata în termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, care se datorează iar valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului.

Această clauză este o aplicarea dispozițiilor art. 1535 cod civil potrivit cărora: „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”.

În baza acestei clauze penale și în conformitate și cu disp. art. 120 alin. 7 din OG, reclamanta este în drept să solicite penalități de întârziere ce se vor calcula de la scadența fiecărei facturi mai sus menționate (15 zile de la data emiterii facturii), în cuantum egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, până la data achitării integrale a debitului, fără a depăși valoarea obligației principale.

Instanța constată că reclamanta în mod corect a cuantificat nivelul penalităților percepute până la data de 14.10.2014 la suma de 15,42 lei, astfel cum reiese din tabelul de calcul al penalității depus la dosar la fila 5.

În consecință, instanța va admite capătul de cerere accesoriu, și va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 15,42 lei reprezentând penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, calculate până la data de 14.10.2014, penalități ce se vor calcula în continuare până la achitarea efectivă a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale.

În privința capătului de cerere formulat de reclamantă și relativ la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei și cheltuieli de notificare în cuantum de 30 lei, având în vedere soluția de admitere a capătului de cerere principal și accesoriu, instanța apreciază că acesta este întemeiat în parte, urmând a fi admis în consecință, pentru considerentele ce succed.

Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, taxa judiciară de timbru și cheltuielile de notificare sunt incluse în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada cheltuielilor de judecată trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.

În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale în privința taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei, dovedită cu chitanța aflată la fila 4 a dosarului, depusă alăturat cererii de chemare în judecată. În privința taxei de notificare în cuantum de 30 lei, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, dovada acesteia nefiind făcută în condițiile art. 452 Cod procedură civilă, la dosar nefiind depusă dovada de achitare a acesteia, factura depusă la dosar la fila 6, fiind emisă de către B. S. C. A. și S. C. G., în timp ce notificarea pe numele pârâților a fost înregistrată la B. D. D., astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar la fila 8 și dovada de înmânare a actelor depusă la fila 9.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 1031 Cod procedură civilă și constatând că pârâții sunt cei căzuți în pretenții în prezenta cauză, capătul de cerere relativ la cheltuielile de judecată urmează a fi admis în parte, iar pârâții urmează a fi obligați la plata către reclamantă a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

În lumina considerentelor ce preced, cererea reclamantei va fi admisă în parte, iar pârâții vor fi obligați la plata către aceasta: a sumei de 302,15 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea apă/canal facturate în perioada februarie 2014 – mai 2014, a sumei de 15,42 lei reprezentând penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, calculate până la data de 14.10.2014 asupra debitului principal de 302,15 lei, penalități ce se vor calcula în continuare până la achitarea efectivă a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale și a sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. R. S.A., CUI – RO_, cu sediul in CONSTANTA, .-24în contradictoriu cu pârâții L. P., CNP -_, domiciliat in NAVODARI, . 2, ., jud. Constanta și L. I., CNP-_, domiciliat in NAVODARI, . 2, ., jud. Constanta .

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 302,15 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea apă/canal facturate în perioada februarie 2014 – mai 2014.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 15,42 lei reprezentând penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, calculate până la data de 14.10.2014 asupra debitului principal de 302,15 lei, penalități ce se vor calcula în continuare până la achitarea efectivă a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru .

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.03.2015.

Președinte Grefier

L. Focsa M. I.

Red. Jud. L.F./ 03.04.2015 /4.ex.

Tehn.M.I. 08.04.2015

emis .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3389/2015. Judecătoria CONSTANŢA