Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2342/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2342/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 37832/212/2014
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR.2342
SEDINTA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 03.03.2015
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect cerere de valoare redusă, actiune formulată de reclamanta . RO_, J_ ) cu sediul în C., .-24, jud.C., în contradictoriu cu pârâtul B. D. (CNP_) cu domiciliul în com. M. V. ., jud.C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronunțării la data de 03.03.2015.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.11.2014, sub nr._, reclamanta S.C. R. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. D. la plata sumei de 317,48 lei cu titlu de contravaloare a serviciilor de apă/canal prestate în perioada iulie 2014, a sumei de 16,05 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul nr._/19.04.2012 de furnizare/prestare a serviciului cu apă și canalizare având ca obiect obligația reclamantei, în calitate de prestator de servicii de a presta servicii de alimentare cu apă potabilă și de canalizare și obligația corelativă a pârâtului, în calitate de beneficiar, de a plăti contravaloarea serviciilor, la termenele convenite, în temeiul căruia a fost emisă factura fiscală nr._/17.07.2014.
Reclamanta a indicat că, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 3 și 4 din Legea nr. 241/2006, pârâtul nu a achitat sumele de bani datorate în temeiul contractului în termen de 30 de zile de la scadență.
Reclamanta a mai învederat instanței că pentru neplata facturilor fiscale menționate au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 16,05 lei conform prevederilor din Codul de procedură fiscală cu un coeficient de 0,04% pe zi de întârziere.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1350 Cod civil, ale Legii nr. 241/2006 și pe cele ale art. 1025-1032 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus: listing, factură fiscală, notificare, proces-verbal de debranșare, contract, certificat constatator ORC.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.
Pârâtul, legal citat, nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat la formularul de cerere depus de către reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr._/19.04.2012 având ca obiect obligația reclamantei, în calitate de prestator de servicii de a presta servicii de alimentare cu apă potabilă și de canalizare și obligația corelativă a pârâtului, în calitate de beneficiar, de a plăti contravaloarea serviciilor, la termenele convenite, în temeiul căruia au fost emise factura fiscală nr._/17.07.2014.
Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 C. proc. civ, privind cererile cu valoare redusă și în raport de obiectul cauzei, cererea este admisibilă.
Având în vedere prevederile art. 1350 alin. 1 și 2 C. civ. conform cărora orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii, instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în ceea ce îl privește pe pârât, respectiv existența unei fapte ilicite a pârâtului, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.
Astfel, existența unei fapte ilicite a pârâtului constă în nerespectarea unor obligații contractuale și anume aceea de a achita integral și la scadență contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă conform facturilor emise în temeiul contractului nr._/19.04.2012 de furnizare/prestare a serviciului cu apă și canalizare, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei, iar prejudiciu patrimonial se concretizează în suma de 317,48 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și de canalizare prestate conform facturii fiscale anexate la dosar și emisă în temeiul contractului nr._/19.04.2012 de furnizare/prestare a serviciului cu apă și canalizare care este semnat de către ambele părți.
Instanța mai reține că art. 1531 C.civ. dispune că prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de către creditor și beneficiul de care acesta a fost lipsit, în timp ce art. 1530 C.civ. prevede că este reparabil numai prejudiciul care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau culpabile a obligației.
În ceea ce privește vinovăția pârâtului, instanța constată că art. 1548 C. civ. prevede o prezumție de vină în sarcina pârâtului prin simplul fapt al neexecutării unei obligații contractuale, prezumție relativă, care, însă, în cauză, nu a fost răsturnată de către pârât.
Totodată, instanța reține că din înscrisurile administrate în cauză reclamanta a făcut dovada existenței unui contract valabil și a executării propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârât.
Pârâtul, deși avea sarcina de a dovedi că și-a executat propriile obligații, nu a depus niciun înscris și nu a administrat nicio probă din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, fapt care va avea ca și efect rămânerea în ființă a prezumției relative a neachitării datoriilor. .
Pe cale de consecință, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de către reclamantă sunt în întemeiate, urmând a obliga pe pârâtul C. E. la plata sumei de 317,48 lei reprezentând contravaloarea facturilor de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă potabilă și de canalizare.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 16,05 lei, instanța reține că pârâtul și-a asumat prin încheierea contractului nr._/19.04.2012 de furnizare/prestare a serviciului cu apă și canalizare și clauza penală cuprinsă în contract, potrivit căreia în caz de neachitare a facturilor în termen de 30 de zile de la data scadenței utilizatorul poate datora prestatorului penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare stabilite conform reglementărilor în vigoare. Astfel, instanța apreciază că este întemeiat și acest capăt de cerere și pe cale de consecință va obliga pârâtul B. D. la plata sumei de 16,05 lei reprezentând plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere, aferente debitului principal până la data introducerii acțiunii (06.11.2014), precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere curse în continuare, până la achitarea efectivă a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale.
Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și art 1031 C proc civ, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, pârâtul va fi obligat și la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulata de reclamanta . RO_, J_ ) cu sediul în C., .-24, jud.C., în contradictoriu cu pârâtul B. D. (CNP_) cu domiciliul în com. M. V. ., jud.C..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 317,48 lei reprezentând contravaloare apă/canal aferentă perioadei iulie 2014.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 16,05 lei reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere, aferente debitului principal până la data introducerii acțiunii (06.11.2014), precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere curse în continuare, până la achitarea efectivă a debitului principal, fără a depăși valoarea obligației principale.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 03.03.2015.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. MVM- 18.05.2015
Tehnred.gref. DR- 18.05.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3615/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2533/2015.... → |
---|