Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8999/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8999/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 13048/212/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8999

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU

din data de 20.08.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. I. O.

GREFIER: C. V.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, cerere formulată de reclamanta ., cu sediul în Târgu M., ., corp C, jud. M., în contradictoriu cu pârâta ., cu domiciliul în C., ., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.08.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 14.05.2015, sub numărul de dosar_, reclamantul . a chemat în judecată, pârâtul ., pentru ca acesta din urmă să fie obligat la plata sumei de 5443,53 lei, contravaloarea echipamentelor de protecția muncii livrate de către reclamantă.

La dosarul cauzei, la data de 09.07.2015, înainte de acodarea primului termen de judecată în cauză, a fost depusă cerere de renunțare la judecată formulată de reclamant, în conformitate cu dispozițiile art. 406 Cod Procedură Civilă.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține:

Prin cererea depusă la dosar, reclamantul și-a exprimat opțiunea de renunțare la judecata acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar, nr._ .

În consecință, instanța va cerceta cauza, din perspectiva incidenței prevederilor art. 406 Cod Procedură Civilă.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității. În conținutul acestui principiu se regăsește și dreptul părților de a face acte de dispoziție. Printre aceste acte se numără si renunțarea la judecată. În speță, în aplicarea principiului disponibilității, reclamantul a înțeles sa renunțe la judecata acțiunii formulate. Manifestarea de voință neechivocă a acestuia, în sensul arătat, este cuprinsă în cererea sa formulată în scris și depusă la dosarul cauzei.

În cauză, instanța reține ca îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 Cod Procedura Civilă, și, aplicând dispoziția legală menționată, în raport de manifestarea de voință a reclamantului, va lua act de renunțarea acestuia la judecata cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta ., cu sediul în Târgu M., ., corp C, jud. M., în contradictoriu cu pârâta ., cu domiciliul în C., ., jud. C..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi, 20.08.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

L. I. O. C. V.

Red. jud. L.I.O. – 20.08.2015

Tehnored. Gr. C.V. / 06.09. 2015 / 4 ex.

2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8999/2015. Judecătoria CONSTANŢA