Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 9790/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 22.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. R. P.

Grefier: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul V. G. C. domiciliat în C., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C.- SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., jud. C., având ca obiect, plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, lipsă fiind intimata.

Procedura este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la verificarea identității petentului V. G. C., care se legitimează cu C.I. CNP-_, domiciliat în C., ., ., ., jud. C..

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și acordă părților prezente, cuvântul asupra excepției invocate.

Petentul având cuvântul solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., solicitând soluționarea plângerii la acest termen de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

INSTANȚA,

Asupra cererii de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 06.04.2015, petentul V. G. C. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/28.03.2015 încheiat de agenții constatatori din cadrul Poliției Municipiului C.-Serviciul Rutier.

În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa încălcarea dispozițiilor legale în materie rutieră.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G. 2/2001, H.G. nr. 1391/2006.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, arătând că petentul a fost sancționat întrucât, la data de 25.03.2015, orele 10.30 a condus autoutilitara cu nr. Ct-25-DIO pe DN 22C dinspre C. spre loc. Medgidia și ajungând la intersecția cu .. Medgidia a depășit neregulamentar un grup de două vehicule care se tractau, intrând în coliziune cu auto_ .

La primul termen de judecată din data de 22.09.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Asupra excepției necompetenței teritoriale:

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă ”Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

În materie contravențională competența este stabilită de dispozițiile art. 32 din OG 2/2001 (1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În speță, s-a constatat săvârșirea faptei pe DN 22C la intersecția cu . Medgidia, ceea ce atrage competența teritorială a Judecătoriei Medgidia.

Regula de competentă în materie contravențională, fiind o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, aceasta urmează a fi aplicată cu întâietate în baza principiului „specialia generalibus derogant”.

Pentru cele expuse, având în vedere dispozițiile art.132 C.proc.civ si art.32 din OG 2/2001 instanța va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C. si va declina cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Medgidia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., în cauza civilă, formulată de petentul V. G. C., CNP-_, domiciliat în C., ., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C.- SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., jud. C..

Declină soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul V. G. C. împotriva procesului-verbal ., nr._/28.03.2015 în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.09 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. R. P. D. S.

Red.jud.A.R.P./23.09.2015

tehnored. D.S./25.09.2015

Emis 2 comunicări, la data de

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

Către

JUDECĂTORIA MEDGIDIA, jud. C.

În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr._/pronunțate la data de22.09.2015, de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe petent V. G. C. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C.- SERVICIUL RUTIER, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând file ( compus din volume).

PREȘEDINTEGREFIER

A. R. Pârlățeanu D. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria CONSTANŢA