Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3387/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3387/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 25982/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3387

Ședința publică din data de 24 martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I. O.

GREFIER: F. M.

Pe rol, soluționarea cererii de completare dispozitiv, cerere formulată în cadrul dosarului având ca obiect cerere de valoare redusă, cerere formulată de reclamanta .> (CUI_; J_ ) cu sediul în C. .-24 județul C. în contradictoriu cu pârâții P. J. cu domiciliul în Năvodari . Est nr. 5 . . și P. M. cu domiciliul în Năvodari . Est nr. 5 . ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 24.03.2015, când s-a dat următoarea soluție.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.01.2015 reclamanta S.C. R. S.A. a solicitat completarea sentinței civile nr._/10.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C. întrucât instanța a omis să acorde în dispozitivul hotărârii și cheltuielile de judecată constând taxă de notificare, în cuantum de 30 de lei conform facturii de la fila 10.

În drept, reclamanta a invocat art. 444 C. pr. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.08.2014 sub nr._, reclamanta S.C. R. S.A. a chemat în judecată pârâții P. J. și P. M., solicitând instanței ca prin, hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții la plata sumei 271,40 lei reprezentând contravaloare apă/canal aferenta perioadei ianuarie 2014 – martie 2014, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 80 lei reprezentând onorariu avocat și taxă de notificare.

Potrivit art. 444 c.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cerere completarea hotărârii.

Analizând înscrisurile din dosar în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, instanța constată că prin sentința civile nr._/10.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, instanța având in vedere dispozițiile art. 453 c.pr.civ. si art. 1031 c.pr.civ, și constatând ca pârâții au pierdut procesul a obligat pârâții, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecata în valoare de 50 lei constând în taxă judiciara de timbru.

Astfel, instanța prin sentința civilă nr._/10.11.2014 s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâții doar la plata sumei 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, iar în aceste circumstanțe reclamanta nu poate recurge la procedura completării hotărârii, omisiunea învederată de către reclamantă putând fi criticată doar pe calea căii de atac a apelului, nefiind o eroare de judecată.

Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta S.C. R. S.A. în contradictoriu cu pârâții P. J. și P. M. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. R. S.A. (CUI_; J_ ) cu sediul în C. .-24 județul C. în contradictoriu cu pârâții P. J. cu domiciliul în Năvodari . Est nr. 5 . . și P. M. cu domiciliul în Năvodari . Est nr. 5 . ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi 24.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. O. F. M.

Red. I.O./ 24.03.2015.

tehnored.F.M/24.03.2015.

emis 3 comunicări..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3387/2015. Judecătoria CONSTANŢA