Contestaţie la executare. Sentința nr. 8649/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8649/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 10438/212/2015

DOSAR CIVIL NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CONSTANTA

Sectia civilă

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8649

SEDINTA PUBLICĂ DIN 04.08.2015

Completul constituit din:

P.: M. V. M.

GREFIER: D. R.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatorul I. N. (CNP_) cu domiciliul în Constanta, .. 118, J. C., în contradictoriu cu intimatul B. B. S. cu sediul în C., Bld. Mamaia, nr. 224, biroul 2.

La apelul nominal facut in sedinta publică se prezintă contestatorul personal, posesor al CI . nr._, lipsind intimatul.

Procedura este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă, după care:

Contestatorul invederează instanței că i-a fost comunicată încheierea din data de 23.06.2015 prin care a fost soluționată cererea de ajutor public judiciar – cu o lună în urmă și a înțeles ca pentru acest termen să solicite eșalonarea taxei judiciare de timbru datorate. Depune la dosar cerere scrisă de eșalonare, având atașat cupon pensie și sentința civilă nr._/26.05.2010 pronunțată în dosarul nr._ .

Instanța invocă excepția netimbrării cererii și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

I N S T A N T A

Deliberand asupra judecatii constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare în judecată inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr._, contesetatorul I. N. a formulat contestaței la executare împotriva actelor de executare întocmite de intimatul B. B. S. în dosarul de executare nr. 231/2014.

Cererea a fost netimbrată.

Prin încheierea pronunțată la data de 23.06.2015 instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de contestator și a dispus reducerea la jumătate a taxei judiciare de timbru de la 1000 lei la 500 lei.

Contestatorul, prezent la termenul de judecată din data de 04.08.2015 a invedereat că a primit încheierea prin care a fost soluționată cererea de ajutor public judiciar – cu circa 30 de zile în urmă.

Conform art. 33 alin.1 din OUG 80/2013 taxele de timbru se plătesc anticipat .

Neîndeplinirea obligatiei de plată până la termenul stabilit se sanctionează cu anularea cererii sau a actiunii.

În speță se observă că, deși citat cu mentiunea de a depune taxa de timbru prevăzută de OUG 80/2013, contestatorul nu si-a îndeplinit obligatia legală de a depune la dosar dovada achitării taxei de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.

În consecintă instanța va admite exceptia netimbrării și va anula ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatorul I. N. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării contestației la executare.

Anulează contestația la executare formulată de contestatorul I. N. (CNP_) cu domiciliul în Constanta, .. 118, J. C. în contradictoriu cu intimatul B. B. S. cu sediul în C., Bld. Mamaia, nr. 224, biroul 2, ca netimbrată.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 04.08.2015.

P. GREFIER

M. V. M. D. R.

Red.jud.

Tehnred. Gref. DR – 11.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8649/2015. Judecătoria CONSTANŢA