Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 23336/212/2014
Dosar. nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.
Ședința publică din data de 15.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D.-A.
GREFIER: I. Postolici
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator I. G. având CNP_ cu domiciliul în C., . nr. 61 C, . A, . și pe intimat . cu sediul în C., .. 18, județ C., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, în conf. cu dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea succesiv pentru data de 28.05.2015, 04.06.2015, 11.06.2015 și 15.06.2015, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.07.2014, sub nr. de dosar_, contestatorul I. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata R. S. S.A.:
- anularea încheierii nr. 9074/09.05.2014 pronunțată în dosarul nr._/212/2014 al Judecătoriei C.;
- anularea încheierii din data de 07.07.2014 emisă de B. D. în dosarul nr. 442/2014;
- anularea adreselor de înființare a popririi asupra conturilor contestatorului;
- suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin Sentința civilă nr. 5985/09.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/118/2009, intimata a fost obligată să îi plătească diferențele de drepturi salariale rezultate din neaplicarea majorării salariale de 10%, actualizate cu indicele de inflație, calculate asupra acestei sume, de la data scadenței și până la data plății efective, pentru perioada 01.04._06 și 01.04._07, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 49 lei.
A învederat că prin aceeași Sentință a fost obligat și el să achite intimatei suma de 4004 lei reprezentând drepturile aferente concediului necuvenit în perioada 2006-2007.
Contestatorul a susținut că prin executarea silită pornită împotriva sa s-au încălcat dispozițiile art. 676 Cod procedură civilă întrucât este vorba despre prestații reciproce care trebuie executate în același timp. A afirmat că dacă s-ar fi respectat dispozițiile procedurale, s-ar fi constatat că el nu mai datorează intimatei suma de 4004 lei, fiind compensată cu suma pe care aceasta trebuie să i-o achite cu titlu de drepturi salariale.
Totodată, contestatorul a alegat că este nelegală și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, acestea fiind disproporționate în raport cu obiectul executării silite, care sunt în cuantum de 4026 lei, în condițiile în care datoria este de 4004 lei. În același sens, a susținut că onorariul de avocat în cuantum de 3200 lei este vădit disproporționat în raport de valoarea și complexitatea cauzei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile legale arătat în cuprinsul acesteia.
În susținerea cererii au fost anexate înscrisuri.
Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 506,52 lei.
La data de 19.09.2014 intimata R. S. S.A. a depus întâmpinare (f.36-43), prin care a invocat excepția netimbrării cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A arătat că în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 5985/09.11.2012 numiții M. L. și L. I. s-au adresat S.C.P.E.J. D. D.&C. N., solicitând recuperarea creanțelor cuvenite, la data de 07.05.2014 fiind instituită poprirea asupra conturilor sale. La data de 05.05.2014 a fost virată suma de_,45 lei din conturile sale în contul S.C.P.E.J. D. D. & C. N.. Intimata a susținut că nici creditorii, nici executorul judecătoresc nu au ținut cont de faptul că, potrivit aceluiași titlu executoriu, ea avea de recuperat mai multe sume de la creditori, astfel că datora doar diferențele din sume, astfel că la data de 16.04.2014 s-a adresat cu o cerere de executare silită la B.E.J. D. și ASOCIAȚII, împotriva debitorilor M. L., L. E. și I. G., deoarece creditorii nu au înțeles să-și execute voluntar obligația, refuzând să diminueze sumele solicitate ca efect al compensației legale.
La termenul de judecată din data de 22.01.2015 intimata a renunțat la excepția netimbrării cererii invocată prin întâmpinare.
În cauză a fost administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța apreciază că motivele de contestație invocate de contestator sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Prin Sentința civilă nr. 5985/09.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2009, intimata din prezenta cauză R. S. S.A. a fost obligată să plătească să plătească contestatorului I. G. diferențele de drepturi salariale rezultate din neaplicarea majorării salariale de 10% conform Deciziei nr. 4/17.03.2006 a Consiliului de Administrație R. S. S.A., actualizate cu indicele de inflație, calculat asupra acestei sume de la data scadenței și până la cea a plății efective, pentru perioada 01.04._06 și 01.04._07. La plata acelorași sume, dar pentru perioade diferite, intimata a fost obligată și față de M. L. și I. G.. Prin aceeași Sentință, I. G. a fost obligat către R. S. S.A. să restituie suma de 4004 reprezentând drepturile aferente concediului de odihnă, încasate necuvenit în perioada 2006-2007. M. L. a fost obligat să restituie intimatei suma de 8728 lei, iar L. I. suma de 8126 lei.
La data de 30.01.2014 numiții M. L. și L. E. au depus pe rolul S.C.P.E.J. D. D. & C. N. cerere de punere în executare a Sentinței civile nr. 5985/09.11.2012 împotriva R. S. S.A., formându-se dosarul de executare silită nr. 116/CN/2014.
Totodată, la data de 16.04.2014 R. S. S.A. a solicitat B.E.J. D. și ASOCIAȚII punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 5985/09.11.2012, împotriva debitorilor M. L., L. E. și I. G., formându-se dosarul de executare silită nr. 442/2014.
Împotriva debitorului I. G. intimata a solicitat executarea silită pentru suma de 4004 lei.
Prin încheierea nr. 9074/09.05.2014 Judecătoria C. a admis cererea de încuviințare silită în dosarul de executare nr. 442/2014 al B.E.J. D. și ASOCIAȚII.
În cadrul acestui dosar de executare s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitorilor.
La data de 07.07.2014 către debitorul I. G. a fost emisă somația, prin care i se punea în vedere ca în termen de 1 (una) zile să achite debitorului suma de 4004 lei debit și 4026,50 lei cheltuieli de executare silită.
În drept, instanța reține că potrivit art. 712 Cod procedură civilă: (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
(2)Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
(3)De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, precum și a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă au fost date fără îndeplinirea condițiilor legale.
Potrivit art. 677 Cod procedură civilă, când executarea depinde de o contraprestație, ce rezultă din același titlu executoriu și urmează să fie făcută de creditor în același timp cu prestația debitorului, executarea va putea fi făcută numai după ce creditorul a oferit debitorului propria prestație sau după ce a făcut dovada cu înscris că debitorul a primit-o ori este în întârziere cu primirea ei.
Instanța reține că prin Sentința civilă nr. 5985/09.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._/212/2009, părțile au fost obligate la prestații reciproce, respectiv: R. S. S.A. să plătească reclamanților drepturile salariale cuvenite, iar reclamanții la restituirea drepturilor aferente concediului în casate necuvenit.
În lumina dispozițiilor art. 677 Cod procedură civilă, intimata putea efectua executarea silită împotriva debitorului I. G. numai după ce oferea acestuia propria prestație sau făcea dovada că debitorul a primit prestația sau este în întârziere cu privire la primirea ei. Altfel spus, aceste dispoziții legale dau dreptul creditorului care, la rândul lui este obligat față de debitor, să apeleze la executarea silită, cu condiția executării prealabile a propriei obligații derivate din același titlu executoriu.
În cauză, intimata creditoare nu a făcut dovada că și-a executat propria obligație față de debitorul I. G., astfel că nu a respectat dispozițiile art. 677 Cod procedură civilă.
Deși a afirmat faptul că creditorii ei au refuzat să facă compensarea, instanța constată că în dosarul de executare silită nr. 116/CN/2014 executarea se face împotriva intimatei numai la cererea lui M. L. și L. I., contestatorul din prezenta cauză nesolicitând până la această dată executarea silită împotriva intimatei.
Dacă intimata ar fi respectat dispozițiile art. 677 Cod procedură civilă și ar fi procedat la executarea propriei obligații, oferind propria compensație, din care scădea suma pe care I. G. i-o datorează, nu mai era necesară executarea silită, astfel că nu mai erau generate nici cheltuieli de executare.
Prin urmare, instanța apreciază că actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 442/2014 al B.E.J. D. și ASOCIAȚII împotriva debitorului I. G. sunt nelegale, urmând a fi anulate. Actele de executare vor fi anulate numai față de I. G., ele fiind valabile în ceea ce privește debitorii M. L. și L. I..
Având în vedere că prezenta hotărâre este executorie de drept și că suspendarea executării silite are efect numai până la soluționarea contestației la executare, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, față de admiterea acțiunii, instanța constată culpa intimatei în declanșarea prezentului litigiu, motiv pentru care o va obliga pe aceasta să plătească contestatorului cheltuielile de judecată efectuate, respectiv suma de 506,52 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform dovezii de plată existente la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul I. G. având CNP_ cu domiciliul în C., . nr. 61 C, . A, . în contradictoriu cu intimata R. S. S.A. cu sediul în C., .. 18, județ C..
Anulează executarea silită efectuată de Biroul executorilor judecătorești D. și ASOCIAȚII în dosarul de executare nr. 442/2014.
Respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 506,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. D.-A. Postolici I.
Conform art. 426 alin. 4 C., pentru doamna grefier I. Postolici, aflată în concediu medical, semnează doamna grefier-șef secție civilă, M. Ț.
Red. Jud. S. D. A. / 04.09.2015/ 4 ex
Tehored. Gr. P. I. /
emis 2 .>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7100/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 7103/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|