Contestaţie la executare. Sentința nr. 1779/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1779/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1779/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR.1779

Ședința din publică din data de 18.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M.-I. S.

GREFIER: C. A.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul S.C. S. W. S.R.L., cu sediul social în Medgidia, ., jud.C., având CUI_ și J_, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, sector 5, ., București, și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, jud.C.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 13.02.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 18.02.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2014 sub nr._, contestatorul S.C. S. W. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., contestație la executare prin care a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/19.06.2014, anularea Procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 4318/26.06.2014, precum și anularea oricăror alte acte începute în baza deciziei de instituire a măsurii asiguratorii contestate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 129 coroborat cu art. 172 din OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.

S-au anexat înscrisuri în susținerea acțiunii.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 1000 lei conform art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

Legal citați, ambii intimați au formulat întâmpinare. Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește solicitarea de anulare a procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. 4318/26.06.2014, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, sens în care a precizat că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost legal întocmită.

Intimatul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/19.06.2014, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Intimații au depus în probațiune înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 13.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și, față de dispozițiile art. 248 alin. 1 C. proc. civ., se va pronunța cu prioritate asupra acestei excepții.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., instanța reține următoarele:

În urma controlului efectuat de către reprezentanții intimatului Agenția Națională de Administrare Fiscală la contestatorul S.C. S. W. S.R.L. cu sediul social și domiciliul fiscal în localitatea Medgidia, ., jud. C., a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii din 19.06.2014, iar la data de 26.06.2014 a fost încheiat procesul-verbal nr. 4318 de sechestru asigurator pentru bunuri mobile.

Art. 129 alin. 11 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede că „Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.”

Potrivit art. 172 alin. 4 din același act normativ, „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.”, iar art. 2 alin. 3 stipulează: „Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.”

Or, potrivit art. 713 alin. 1 C. proc. civ., „Contestația se introduce la instanța de executare.”

Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale art. 650 alin. 1 C. proc. civ. (în forma existentă la data emiterii deciziei) – „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”, precum și cu cele ale art. 651 alin. 1 lit. b – „Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează: (…) b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.”, reiese că este competentă să judece prezenta cauză judecătoria de la sediul debitorului, unde se face executarea.

Pentru aceste considerente și având în vedere că aplicarea sechestrului asigurator s-a realizat de către reprezentanții intimatului D.G.R.F.P. G. – AJFP C. prin AFP Medgidia la sediul fiscal al contestatorului situat în localitatea Medgidia, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu, iar în temeiul art. 132 alin. 1 C.proc.civ. va declina judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.

Declină judecarea contestației la executare formulată de contestatorul S.C. S. W. S.R.L., cu sediul social în Medgidia, ., jud.C., având CUI_ și J_, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, sector 5, ., București și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, jud.C., în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Înaintează dosarul nr._ spre competentă soluționare Judecătoriei Medgidia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M.-I. S. C. A.

Red.thred. Jud. M.I.S../23.02.2015

Tehnored. Gref.C.A./ 6ex/23.02.2015

Comunicări./3 ex/23.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1779/2015. Judecătoria CONSTANŢA