Contestaţie la executare. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 24006/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din data de 22.09.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A. A.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea H. M. cu domiciliul în M., ., ., cu domiciliul procesual ales în C., ., nr. 128A, ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimații AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C. cu sediul în C., ., jud. C. și . PRIN LICHIDATOR FAIR&FULL INSOLVENCY CONSULTING IPURL cu sediul în C., ., nr. 34, jud. C..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.09.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției de necompetență materială cu privire la soluționarea cererii,

Prin cererea depusă la data de 30.06.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/212/2015, contestatoarea H. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata . – prin lichidator judiciar FAIR & FULL INSOLVENCY CONSULTING IPURL, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 1616-1622 C.civ. privind efectuarea compensației până la concurența sumei de 3044 lei, cu sumele datorate contestatoarei de către administratorul judiciar reprezentând drepturi salariale pentru intervalul 17.06._15, ca urmare a reintegrării în funcția deținută, raportat la dispozitivul Sentinței nr. 434/26.02.2015 pronunțată de Tribunalul C. în Dosarul nr._, în cuantum de_ lei.

În cadrul ședinței de judecată din data de 18.09.2015, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Judecătoriei C., în temeiul dispozițiilor art. 131 C.proc.civ..

În acest sens, instanța reține că, prin raportare la starea de insolvență a . și având în vedere și considerentele reținute prin Decizia nr. 1032 din 9 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție (ICCJ), spre deosebire de dreptul comun, în cazul în care una dintre părți este în faliment, compensarea nu poate fi decât legală sau judiciară și nu poate fi examinată decât în procedura specială, de către judecătorul-sindic.

Potrivit dispozițiilor 130 alin. (2) C.proc.civ, necompetența materială și teritorială exclusivă trebuie invocate de părți sau de judecător la primul termen de judecată în fața primei instanțe.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 132 C.proc.civ., instanța urmează a admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. și a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de contestatoarea H. M. cu domiciliul în M., ., ., jud. C., cu domiciliul procesual ales în C., ., nr. 128A, ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimații AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C. cu sediul în C., ., jud. C. și . PRIN LICHIDATOR FAIR&FULL INSOLVENCY CONSULTING IPURL cu sediul în C., ., nr. 34, jud. C. în favoarea Tribunalului C..

Înaintează cauza, de îndată, spre competentă soluționare Tribunalului C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.09.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. S. G.

Red.Jud. A.A./23.09.2015

Tehnored.S.G./25.09.2015 /5EX

RO M Â N I A

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Data 25.09.2015

Către,

TRIBUNALUL C.

Vă înaintăm alăturat cauza civilă având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea H. M. cu domiciliul în M., ., ., jud. C., cu domiciliul procesual ales în C., ., nr. 128A, ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimații AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C. cu sediul în C., ., jud. C. și . PRIN LICHIDATOR FAIR&FULL INSOLVENCY CONSULTING IPURL cu sediul în C., ., nr. 34, jud. C., întrucât prin Sentința civilă nr._/22.09.2015 s-a dispus trimiterea prezentului dosar către dumneavoastră.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. A. S. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria CONSTANŢA