Obligaţie de a face. Sentința nr. 2172/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2172/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 32598/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar nr._

Sentința civilă nr.2172

ȘEDINȚA DIN DATA DE 26.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: Jud. U. A.

GREFIER: T. E.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect obligația de a face, acțiune formulată de reclamant G. E. (CNP_), cu domiciliul în C., ..72, ., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C. (J_ CUI_), cu sediul în C., ..14A, județ C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 26.02.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.10.2014 sub nr._ reclamantul G. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R. Autonomă de Distribuție a Energiei Termice C., obligarea acesteia la debranșarea apartamentului proprietate personală de la rețeaua centrală de termoficare.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 29.08.2014 a înregistrat la sediul pârâtei cererea de deconectare a apartamentului proprietatea sa, de la sistemul de termoficare organizat la nivelul municipiului C., cerere la care a atașat toată documentația legală necesară admiterii cererii sale.

În urma depunerii acestei cereri, pârâta a eliberat aviz nefavorabil pentru documentație incompletă, în opinia acesteia lipsind dovada existenței a cel puțin unei deconectări anterioare de la rețeaua centralizată în blocul în care locuiește prin proces verbal de deconectare încheiat anterior înregistrării cererii sale.

În continuare, reclamantul precizează că potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 325/2006, deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominium se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții: acordul vecinilor de apartament atât pe orizontală cât și pe verticală, acordul scris al asociației de proprietari exprimat prin hotărârea Adunării generale asupra intenției de realizare a unui sistem individual de încălzire, anunțarea în scris a operatorului care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte.

Se precizează că a depus întreaga documentație în conformitate cu prevederile legale sus amintite, astfel încât pârâta nu avea nici un motiv legal să îi respingă cererea, această respingere fiind abuzivă și creatoare de prejudicii. Faptul că pârâta face referiri la prevederile HCLM nr. 429/08.09.2008 în sensul modificării condițiilor enumerate strict de lege, nu poate acoperi în drept în acțiunea abuzivă prin care i s-a respins cererea pe criterii care exced la lege. Prevederile HCLM nu au putere de lege, nefiind un act care să îl oblige împotriva voinței sale de a primi un serviciu pe care nu îl dorește și nu poate modifica legea și nici adăuga criterii în plus față de cele arătate în lege, fiind un act administrativ de interes local, întocmit în temeiul Legii nr. 325/2006.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 30 din Legea nr. 325/2006, art. 41 din Legea nr. 51/2006.

La data de 04.12.2014, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivare se arată că pentru a i se acorda avizul favorabil, reclamantul trebuia să îndeplinească condițiile prevăzute de normele legale, respectiv art. 30 din Legea nr. 325/14.07.2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, debranșare totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru apă caldă, coroborate cu art. 246, 247, 248, 249, 250 și 252 din Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică aprobat prin Ordin nr. 91/20.03.2007 al Autorității Naționale de reglementare pentru serviciile publice de gospodărie comunală.

Precizează pârâta că insistă și pe dispozițiile imperative ale art. 250 neîndeplinite de reclamant care impun ca debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru apă caldă de consum ale unui utilizator tip condominiu se va face cu condiția ca acel condominiu să nu se afle în zona unitară de încălzire pentru care autoritatea administrației publice locale a stabilit că încălzirea se realizează exclusiv în sistem centralizat.

Se invocă Hotărârea Consiliului Local nr. 429 privind zonele unitare de încălzire unde se promovează ideea unui singur sistem de încălzire. Mai mult, se menționează de către pârâtă că potrivit dispozițiilor art. 44 alin. 7 din Constituția României și art. 14 din Legea nr. 230/2007 „nici un proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalți proprietari din condominiu”.

Ori, prin debranșarea pe care o solicită reclamantul, se are în vedere tocmai prevenirea încălcării, afectării sau prejudicierii dreptului de proprietate comună sau individuală a celorlalți proprietari din condominiu, deoarece prin afectarea confortului termic se aduce atingere exercitării depline a prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv a folosinței în condiții normale a proprietății în cauză, consecință negativă pe care proprietarul o poate suporta doar cu acordul său.

Si din punct de vedere tehnic, prin deconectarea unuia sau mai multor consumatori dintr-un condominiu, are loc și o modificare a instalațiilor de distribuție a energiei termice aferente încălzirii care afectează buna lor funcționare în sensul că, vor fi apartamente pe coloanele modificate care se vor încălzi mai mult decât necesar, iar altele care se vor încălzi mai puțin decât este nevoie.

Se arată în continuare că pot exista cazuri în care unul sau mai mulți proprietari deconectați de la sistemul centralizat de energie termică nu își dotează apartamentul cu o altă sursă de încălzire, situații în care proprietarii din apartamentele sau spațiile cu altă destinație decât cea de locuință rămași conectați la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică care au pereți sau planșee comune cu astfel de apartamente, trebuie să consume o cantitate mai mare de energie termică pentru a-și asigura confortul termic necesar datorită cantității de căldură pe care o cedează apartamentului care nu are asigurată o altă sursă de încălzire.

În temei art. 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

La data de 29.08.2014, reclamantul a depus la pârâta RADET C. cerere de deconectare a apartamentului nr. 41 situat în C., .. 72, ., . sistemul de termoficare centralizat organizat la nivelul municipiului C..

Conform adresei nr. B_/15.09.2014, pârâta a emis aviz nefavorabil, apreciind că reclamantul nu a depus documentația completă, motivat de următoarele aspecte: potrivit legii, organele autorității publice locale au obligația de a stabili zonele unitare de încălzire la nivelul administrației locale; prin Hotărârea Consiliului local municipal C. nr. 429/08.09.2008, a fost stabilită zona unitară de încălzire la nivelul municipiului C., iar condominiul din care face parte apartamentul pârâtului este alimentat cu energie termică din punctul termic nr. 91 care se află în zona unitară a municipiului C..

Conform art. 32 lit. c din de Legea nr. 325/2006, operatorul de servicii, respectiv R. Autonomă de Distribuție a Energiei Termice C. are dreptul să stabilească condițiile tehnice de debranșare a utilizatorilor de energie termică de la instalațiile aflate în administrare, cu respectarea normelor tehnice în vigoare și a reglementărilor emise de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală.

Potrivit art. 30 alin. 2 din același act normativ, deconectarea unui consumator de energie termică, dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiții cumulative: acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală cât și pe verticală, acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de realizare a unui sistem individual de încălzire, anunțarea în scris a operatorului care are și calitatea de furnizor cu cel puțin 30 de zile înainte.

Potrivit art. 41 alin. 2 lit. d din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, utilizatorii au dreptul să renunțe, în condițiile legii, la serviciile contractate

Pârâta nu contestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 30 alin. 2 din Legea nr. 325/2006, eliberarea avizului nefavorabil având ca temei neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 250 din Ordinul 91/2007 .

Potrivit art. 52 din legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică „În termen de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Legii nr. 51/2006, A.N.R.S.C. elaborează și aprobă regulamentul-cadru și caietul de sarcini-cadru ale serviciului public de alimentare cu energie termică.”

Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică a fost aprobat prin Ordinul nr. 91/20.03.2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală și a intrat în vigoare la 23.05.2007.

Potrivit dispozițiilor din acest regulament:

Art. 246

Deconectările individuale ale unor apartamente situate în imobile de locuit tip . energie termică din sistemul energetic de interes local, indiferent de cauze, se pot realiza în următoarele condiții cumulative:

a)să se modifice contractul de furnizare al energiei termice, prin act adițional, la solicitarea reprezentantului legal al asociației de proprietari/locatari, ca urmare a modificării puterii termice instalate în condominiu, cu acordul furnizorului;

b)să existe acceptul scris al proprietarilor spațiilor cu destinație de locuință sau cu altă destinație cu care cel care dorește debranșarea are pereți comuni sau planșee comune, din care să rezulte că sunt de acord cu debranșarea și cunosc influențele debranșării asupra condițiilor de confort și de mediu din spațiile pe care le dețin în proprietate;

c)să existe documentația tehnică prevăzută la art. 254 lit. g);

d)solicitantul să aibă montat aparat de măsurare a debitului de gaze naturale pe care le consumă, în cazul în care continuă să folosească spațiul pe care îl are în proprietate, după debranșare.

Art. 247

În situația în care deconectarea se face cu intenția înlocuirii sistemului de încălzire centralizat cu un alt sistem de încălzire individual, modificarea sistemului de încălzire individual se va face numai cu autorizație de construire, obținută în condițiile legii, care va ține cont de modul individual de evacuare a gazelor de ardere, astfel încât condițiile de mediu din imediata vecinătate să nu fie influențate și să fie respectat principiul de asigurare a unui mediu curat pentru vecini.

Art. 248

Furnizorul are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 246 și 247 înainte de a emite avizul de deconectare.

(2)În cazul în care deconectarea se face fără îndeplinirea condițiilor legale, furnizorul este îndreptățit să aplice penalizări la factură, reprezentând cheltuielile suplimentare de exploatare datorate deconectării.

Art. 249

Deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament.

Art. 250

Debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru apă caldă de consum ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele condiții cumulative:

a)condominiul să nu se afle în zona unitară de încălzire pentru care autoritatea administrației publice locale a stabilit că încălzirea se realizează exclusiv în sistem centralizat;

b)acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale;

c)anunțarea furnizorului și a autorității administrației publice locale cu 30 de zile calendaristice înainte de debranșare.

Art. 251

Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu este interzisă în următoarele situații:

a)se intenționează deconectarea numai a unor corpuri de încălzire din cadrul spațiului cu destinație de locuință și nu sunt montate repartitoare de costuri;

b)deconectarea totală fără asigurarea încălzirii spațiului cu destinație de locuință sau altă destinație cu o sursă alternativă de producere a energiei termice.

Art. 252

(1)Deconectarea corpurilor de încălzire aflate în părțile comune se poate realiza numai pe baza hotărârii adunării generale a asociației de proprietari/locatari și cu acordul proprietarelor direct afectați.

(2)În procesul-verbal al adunării generale se va consemna faptul că aceștia au înțeles că deconectarea corpurilor de încălzire conduce la scăderea confortului termic în acel apartament, iar costurile de încălzire pentru apartament vor crește.

(3)Proprietarii direct afectați sunt:

a)proprietarii apartamentelor care au pereții comuni cu casa scării în zona de intrare în condominiu sau la fiecare etaj;

b)proprietarii care au pereți comuni cu uscătoriile sau spălătoriile în care sunt montate, conform proiectului

Potrivit avizului nefavorabil emis de pârâtă, aceasta a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 250 redat mai sus.

Însă, instanța reține că Ordinul nr. 91/2007 este un act administrativ și este dat în executarea și în aplicarea Legii nr. 325/2006. Or, printr-un act administrativ de punere în aplicare a legii nu se poate restrânge un drept recunoscut de lege. Cu alte cuvinte, condițiile impuse de acest Ordin nu pot avea forță juridică, dispozițiile sale fiind date în aplicarea legii și nu pentru crearea unei noi situații juridice, acest fapt contravenind principiului ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Conform acestui principiu, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Or, astfel cum s-a menționat anterior, Legea nr. 325/2006 impune următoarele condiții pentru deconectare: acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală cât și pe verticală, acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de realizare a unui sistem individual de încălzire, anunțarea în scris a operatorului care are și calitatea de furnizor cu cel puțin 30 de zile înainte.

Pârâta nu a contestat că reclamantul nu îndeplinește aceste condiții, susținerile sale făcând referire doar la neîndeplinirea unei condiții prevăzute în Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul nr. 91/20.03.2007, ceea ce, potrivit reținerilor instanței de mai sus, nu poate constitui temei pentru avizul nefavorabil.

În ceea ce privește toate celelalte apărări invocate de pârâtă, respectiv afectarea confortului termic al celorlalți proprietari din imobil, instanța reține că legea impune acordul vecinilor pe orizontală și verticală, iar acest acord a fost obținut de către reclamant, în acest sens fiind înscrisul de la fila 69.

Nici motivarea pârâtei în sensul că dacă reclamantul nu își dotează apartamentul cu o altă sursă de încălzire, proprietarii din apartamentele sau spațiile cu altă destinație decât cea de locuință rămași conectați la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică care au pereți sau planșee comune cu astfel de apartamente, trebuie să consume o cantitate mai mare de energie termică pentru a-și asigura confortul termic, nu este întemeiată din moment ce reclamantul a făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei că apartamentul său este branșat la instalația de gaze naturale, sens în care s-a depus contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr. 5144/29.08.2014 (fila 5).

Totodată, instanța reține netemeinicia susținerii pârâtei în sensul că acțiunea trebuie respinsă, întrucât se impune ca anterior solicitării debranșării să se solicite obligarea sa la eliberarea avizului favorabil debranșării.

Și aceasta, întrucât, instanța, cu ocazia soluționării cererii analizează dacă sunt îndeplinite condițiile pentru existența unui aviz favorabil și numai o concluzie în sens afirmativ poate atrage o soluție de admitere a cererii de debranșare. Totodată, se reține că ar fi excesiv să impui reclamantului, după ce aceasta a urmat procedura legală și a solicitat pârâtei eliberarea avizului, să se îndrepte în fața instanței cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea acestui aviz și ulterior, cu încă o cerere având ca obiect obligarea aceleiași pârâte la debranșarea efectivă.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de Legea nr. 325/2006, motiv pentru care va admite cererea și va obliga pârâta să emită avizul favorabil de deconectare de la sistemul de termoficare centralizat organizat la nivelul municipiului C. pentru imobilul situat în C., . nr. 72, .> Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ., instanța urmează să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 520 lei (20 lei taxă judiciară de timbru și 500 lei onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamant G. E. (CNP_), cu domiciliul în C., ..72, ., ., județ C. în contradictoriu cu pârâta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C. (J_ CUI_), cu sediul în C., ..14A, județ C..

Obligă pârâta R. Autonomă de Distribuire a Energiei Termice C. să debranșeze apartamentul nr. 41 din . situat în C., pe .. 72 de la rețeaua centrală de termoficare.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 520 lei cheltuieli de judecată (20 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, 500 lei onorariu avocat).

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Jud.U. A. T. E.

Red.Jud.U.A./28.04.2015/4 ex

Tehored.Gr.T.E./28.04.2015

emis 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2172/2015. Judecătoria CONSTANŢA