Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8211/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8211/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 17284/212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR.8211

Ședința publică de la 10.07.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. M. S.

GREFIER: SELMA Z.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect ordonanță președințială acțiune formulată de reclamanta A. DE P. NR 516 CONSTANTA cu sediul în C., Al. Cameliei, nr.2, ., . în contradictoriu cu pârâta V. M. domiciliată în C., Al. Cameliei, nr.2, ., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.07.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.07.2015 când s-a pronunțat:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.07.2015, sub numărul_, subscrisa reclamantă ASOCIAȚIA DE P. NR. 516 C., în contradictoriu cu pârâta V. M., a solicitat pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâtei să permită de îndată și temporar accesul pe proprietatea privată a acesteia, a președintelui Asociației, a reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Județeană C., a reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare C., a reprezentanților Ecarisaj Biobaza C., precum și a agenților de poliție din cadrul Poliției Municipiului C. – secția 1, în vederea efectuării operațiunilor de igienizare, dezinfecție, dezinsecție și de ridicare a animalelor aflate în apartamentul acesteia (câini și pisici), iar în subsidiar, a solicitat instanței să suplinească acordul pârâtei și să se permită accesul pe proprietatea acesteia, de îndată și temporar, a reprezentanților instituțiilor mai sus menționate.

În fapt, s-a arătat că V. M., în calitate de proprietar al apartamentului nr. 43, ., ., C., locuiește împreună cu sora sa și cu numeroase animale. În apartament, în afară de câini și pisici, au depozitat o cantitate mare de gunoaie adunate de prin tomberoane, care creează un mediu poluant, unde se dezvoltă numeroși microbi, astfel încât acest imobil este un focar imens de infecție, care reprezintă un pericol pentru sănătatea celorlalți locatari din condominiu, în special pentru copii. Apartamentul se află la parterul blocului, unde se joacă și copii.

La această dată, pârâta, datorită mormanelor de gunoaie depozitate în apartament, pătrunde în interiorul acestuia pe geam, ușa de la intrare fiind blocată.

S-au invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 230/2007.

Precum rezultă din sesizarea făcută de H. V., dar și din declarațiile celorlalți vecini, pe scara blocului nu se poate respira datorită mirosului ce emană de la animalele găzduite în apartamentul nr. 43, dar și din cauza gunoaielor. H. V. a adus la cunoștința Asociației, dar și a autorităților abilitate, că nu își mai poate aerisi apartamentul, având și un nepot de 6 ani, care locuiește în apartament și are probleme de sănătate, datorită mediului infectat pe care îl respiră.

Este de notorietate că animalele, precum câinii și pisicile sunt purtătoare de microbi, dar și de paraziți, care se pot transmite la om, mai ales când acestea nu sunt vaccinate și supravegheate medical.

Reclamanta a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile art. 996 alin. 1 din NCPC.

În ceea ce privește aparența dreptului, aceasta este îndeplinită în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 230/2007, dar și de Normele Metodologice de aplicare a legii.

Cu privire la urgența măsurii, este plină vară, iar temperatura ridicată conduce la creșterea gradului de infecție, fiind un pericol pentru sănătatea celorlalți din condominiu, printre care și copii.

Prevenirea unei pagube iminente constă în faptul că se încearcă protejarea celorlalți locatari.

Cu privire la caracterul vremelnic, a solicitat să se aibă în vedere împrejurarea că această măsură se dorește a fi luată numai temporar, adică pentru perioada necesară efectuării măsurilor de igienizare, dezinsecție și de ridicare a animalelor aflate în apartamentul pârâtei.

A mai menționat că o astfel de acțiune, pentru a fi admisibilă, nu este neapărat legată de existența unei acțiuni de fond, motivat de faptul că măsura solicitată este una temporară, pentru înlăturarea focarului de infecție care-i afectează pe locatarii scării C.

Ca probe, a solicitat și a depus înscrisuri, precum și proba testimonială.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecată.

Instanța a încuviințat pentru reclamantă administrarea probei cu înscrisuri, cât și a probei testimoniale, cu martora H. V..

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia ordonanței președințiale, instanța reține următoarele:

În fapt, numita H. V., în calitate de locatar al imobilului situat în municipiul C., ., ., ., imobil administrat de către reclamanta din cauză, s-a adresat Direcției de Sănătate Publică Județeană C. (prin sesizarea înregistrată sub nr. 9329/89/13.05.2015), Direcției Sanitar Veterinare C., prin sesizarea înregistrată sub nr. 4725/13.05.2015, președintelui și administratorului Asociației de P. nr. 516, Primăriei Municipiului C., prin reclamația înregistrată sub nr._/13.05.2015, cât și Poliției Municipiului C. (f. 31), învederând, în esență, aspectul că, atât subsemnata, cât și ceilalți locatari din componența condominiului administrat de către reclamantă, se confruntă cu problema cauzată de proprietara apartamentului nr. 43, care refuză să-și îngrijească locuința, adună gunoaie și crește în apartament numeroase animale (câini și pisici). Lipsa de îngrijire a animalelor, cât și gunoiul adunat în locuință produc consecințe grave asupra locatarilor, care nu-și pot desfășura activitatea în condiții decente de trai și nu beneficiază de un aer sănătos.

Aspectele sesizate în cuprinsul cererilor la care s-a făcut referire au fost confirmate de către numita H. V. în fața instanței de judecată, aceasta fiind audiată în calitate de martor. Depoziția martorei mai atestă și că, din cauza gunoaielor adunate în apartamentul pârâtei, există gândaci, șobolani și alți paraziți.

Raportat la temeiul de drept de care s-a prevalat reclamanta, instanța urmează să analizeze condițiile de admisibilitate ale acțiunii introduse pe calea ordonanței președințiale, prin prisma dispozițiilor art. 997 din NCPC, cu excluderea acelor împrejurări de fapt ori argumente de drept invocate de către parte, care exced limitelor impuse de prevederile legale indicate.

Potrivit art. 997 din NCPC, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Rezultă din cuprinsul dispozițiilor legale citate că, acțiunea de ordonanță președințială implică cercetarea următoarelor condiții: a. aparența dreptului, b. caracterul provizoriu al măsurilor dispuse pe această cale, c. existența unor cazuri grabnice și d. neprejudecarea fondului.

Referitor la prima condiție, afirmarea de către reclamant a unei aparențe de drept reprezintă o condiție specială de admisibilitate, a cărei existență trebuie verificată coroborat cu condițiile generale de exercițiu ale acțiunii civile, referitoare la capacitate, calitate și interes, prin prisma art. 32 alin. 1 lit. a, b și d din NCPC.

Spre deosebire de acțiunea întemeiată pe dreptul comun, ordonanța președințială nu implică dovedirea temeiniciei pretenției formulate, în condițiile art. 32 alin. 1 lit. c raportat la art. 249 alin. 1 din NCPC, întrucât aceasta ar echivala cu nesocotirea cerinței vizând neprejudecarea fondului.

În cauză, instanța observă că, deși înscrisurile depuse în probațiune relevă că inițiatorul sesizărilor adresate diverselor instituții a fost numita H. V., cu toate acestea, potrivit art. 18 din Legea nr. 230/2007, în cazurile în care în clădirile de locuințe unul dintre proprietari sau chiriași împiedică, cu bună-știință și sub orice formă, folosirea normală a clădirii de locuit, creând prejudicii celorlalți proprietari ori chiriași, după caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instanței să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii, precum și plata daunelor.

Prin prisma acestor dispoziții legale, reclamanta justifică calitate procesuală activă în prezenta cauză și tot astfel, aparența dreptului este în favoarea sa, atâta vreme cât reclamă, în calitate de administrator și gestionar al intereselor locatarilor din condominiu, fapta unui locator proprietar apreciată ca aducând prejudiciii restului locatarilor, motiv pentru care solicită instanței ordonarea unei măsuri de natură să permită folosirea normală a întregului imobil.

Cu privire la caracterul provizoriu al măsurilor, din cuprinsul dispozițiilor art. 997 din NCPC, rezultă că, termenul „provizoriu” are o dublă semnificație, astfel, pe de o parte se referă la conținutul reversibil al măsurilor luate, în condițiile în care pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare ar face imposibilă restabilirea situației de fapt, iar pe de altă parte, se referă la durata limitată, în timp, a măsurilor dispuse.

Prin urmare, pe calea ordonanței președințiale se pot dispune numai măsuri vremelnice, întrucât caracterul definitiv al acestora ar echivala cu soluționarea în fond a pricinii.

În cauză, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care să oblige pârâta la permiterea accesului în imobilul său, în vederea efectuării operațiunilor de igienizare, dezinfecție, dezinsecție și de ridicare a animalelor aflate în apartamentul acesteia (câini și pisici), „de îndată și temporar”.

Cu toate acestea, deși reclamanta a solicitat ca măsura să fie dispusă în mod temporar, raportat la conținutul acesteia, respectiv la măsurile efectiv solicitate, instanța apreciază că operațiunile de igienizare, dezinfecție, dezinsecție și de ridicare a animalelor nu pot fi dispuse numai temporar. Luarea unor astfel de operațiuni implică și definitivarea măsurii, în sensul în care, ulterior punerii în executare a unei hotărâri în sensul celor solicitate de către reclamantă, restabilirea situației anterioare ar presupune, eventual, reluarea vechilor obiceiuri de către pârâtă.

Instanța nu contestă argumentul reclamantei conform căruia, în funcție de circumstanțele cauzei, nu se impune în toate situațiile probarea intentării unei acțiuni de fond, însă particularitățile prezentei cauze împiedică dispunerea măsurilor de igienizare în mod vremelnic.

Condiția urgenței nu este definită în mod expres, în schimb legiuitorul indică unele dintre situațiile care o pot justifica, precum a. păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, b) prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara c) înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Este adevărat că această condiție a urgenței nu trebuie raportată exclusiv la elementul timp, cu toate acestea, reprezintă un element pe care instanța îl va avea în vedere, in condițiile în care, precum rezultă din înscrisurile de la dosar coroborat cu depoziția martorei, situația de fapt reclamată durează de mai mulți ani, mai precis de cel puțin doi ani. Reclamanta nu a învederat și nici nu a probat de ce nu a luat măsuri anterior datei înregistrării prezentei acțiuni pe rolul instanței. Înscrisurile de la dosar atestă că doar martora locatară H. V. s-a adresat unor instituții în vederea luării unor măsuri. Chiar și adresele acesteia sunt datate mai 2015, deși a susținut că a sesizat mirosul insuportabil și gunoaiele adunate în apartamentul pârâtei după câteva luni de când s-a mutat în apartamentul în care locuiește în prezent, respectiv în ianuarie 2013. Împrejurarea că s-a încercat rezolvarea amiabilă, în sensul în care s-au purtat discuții cu pârâta, iar aceasta promitea ca va face curat de luna viitoare nu este o circumstanță de natură să convingă instanța asupra caracterului urgent al cererii. Din primăvara anului 2013 și până la data înregistrării acțiunii – 02.07.2015 – s-a scurs un interval considerabil de timp, perioadă în care reclamanta putea și trebuia să acționeze conform competențelor pe care i le conferă dispozițiile Legii nr. 230/2007. Tot astfel, se observă și că declarațiile altor proprietari ai imobilului sunt datate mai 2015.

În consecință, fără a contesta situația de fapt, astfel cum a rezultat din probele administrate, instanța apreciază că reclamanta, în considerarea dispozițiilor Legii nr. 230/2007 și pornind îndeosebi de la cele ale art. 18, are deschisă calea unei acțiuni întemeiate pe această lege specială, întrucât pretenția sa nu poate avea caracter provizoriu și în consecință, nu poate fi valorificată pe calea ordonanței președințiale.

Instanța mai notează că, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat să se permită de îndată și temporar accesul pe proprietatea privată a acesteia, a președintelui Asociației, a reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Județeană C., a reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare C., a reprezentanților Ecarisaj Biobaza C., precum și a agenților de poliție din cadrul Poliției Municipiului C. – secția 1, în vederea efectuării operațiunilor de igienizare, dezinfecție, dezinsecție și de ridicare a animalelor aflate în apartamentul acestuia, în condițiile în care instituțiile mai sus indicate nu au vreo calitate procesuală în prezenta cauză.

La interpelarea instanței, s-a precizat că se solicită pronunțarea unei hotărâri între reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 516 C. și pârâta V. M., urmând ca în temeiul acesteia, reprezentanții celorlalte instituții să dispună măsurile legale.

Cu toate acestea, instanța apreciază că, o hotărâre judecătorească pronunțată în materie civilă produce efecte între persoanele care figurează în proces în calitate de părți. Cu alte cuvinte, o parte nu este îndreptățită să solicite instanței obligarea celeilalte părți să se conformeze unei măsuri pe care să o dispună o instituție ce nu a figurat ca parte în procesul respectiv.

Față de considerentele de fapt și de drept învederate, instanța urmează să respingă cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 516 C., în contradictoriu cu pârâta V. M., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 516 C. cu sediul în C., Al. Cameliei, nr.2, ., ., în contradictoriu cu pârâta V. M. domiciliată în C., Al. Cameliei, nr.2, ., ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.07.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

O. M. S. SELMA Z.

Red.jud.O.S. 10 Iulie 2015

Tehnoredact.S.Z./13.07.2015/ 4 ex.

Emis 2 comunicări azi,…………………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8211/2015. Judecătoria CONSTANŢA