Pensie întreţinere. Sentința nr. 6575/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6575/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 26349/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar nr._
Sentința civilă nr.6575
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: Jud. U. A.
GREFIER: T. E.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie de întreținere, acțiune formulată de reclamant I. A. C. (CNP_), cu domiciliul în C., ., județ C. în contradictoriu cu pârât I. G., cu domiciliul în C., ., ., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 04.06.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată la 18.08.2014, sub nr._, reclamantul I. A. C.‚ a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I. G. obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere în cuantum de 16,5 % din veniturile pe care le obține până la terminarea studiilor, dar fără depășirea vârstei de 26 de ani.
S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este fiul pârâtului rezultat din căsătoria acestuia cu mama sa, L. E..
Se mai arată că pârâtul mai are în întreținere 2 copii, astfel că, în raport de dispozițiile art. 529 alin. 2 C.civ., cota sa de contribuție este de ½ din veniturile obținute.
Se mai arată că este cel mai mare dintre copiii pârâtului, fiind elev în clasa a XII a la Liceul de Electrotehnică și Telecomunicații C..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 499 alin. 3, art. 524, 529 alin. 2 C.civ.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării se arată de către pârât că este tatăl reclamantului și că de la momentul desfacerii căsătoriei de mama acestuia, i-au fost reținute sume de bani cu titlu de pensie de întreținere, el fiind angajat MAI.
Apreciază pârâtul că cererea reclamantului este nefondată, întrucât acesta din urmă nu a demonstrat o nevoie actuală și care nu poate fi înlăturată astfel din cauza unei situații existente.
Astfel, reclamantul își întemeiază cererea pe faptul că este încă elev la clasa a XII a de liceu, fapt ce instituie însă doar o prezumție că nu realizează venituri, fără însă a o demonstra.
În realitate, reclamantul a lucrat în timpul verii cât și în perioada actuală, realizând constant venituri, ceea ce nu mai conferă credibilitatea unei pretinse situații de nevoie la prestarea întreținerii.
Apreciază reclamantul că nu este îndeplinită nici condiția ca cel obligat la plata de întreținere să dispună de resursele financiare necesare. Practic, urmare a politicii privind salarizarea funcționarilor publici, salariul său a fost foarte mult diminuat. Se mai menționează că mai are în întreținere 2 copii minori, o soție cu grave probleme de sănătate și un credit bancar. Fiind singurul întreținător al familiei, venitul realizat este insuficient, fiind la limita subzistenței, iar obligarea sa în continuare la plata pensiei de întreținere i-ar cauza un imens prejudiciu din punct de vedere al echilibrului financiar, dar și un dispreț din partea reclamantului pentru valorile sociale,respectiv pentru obținerea unor venituri din activități lucrative.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.pr.civ. și art. 453 C.pr.civ.
Analizând probele administrate, instanța reține că reclamantul, născut la 03.05.1996, este fiul major al pârâtului și se află în prezent în continuarea studiilor, potrivit adeverinței nr. 232/12.12.2014 depusă la dosar și emisă de Liceul tehnologic de electrotehnică și telecomunicații C. (fila 50).
Conform art. 499 alin. 3 C.civ., părinții sunt obligați să întrețină pe copilul devenit major dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Potrivit dispozițiilor art. 524 C.civ. „Are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”, iar în temeiul dispozițiilor art. 529 C.civ. „alin. 1 întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti; alin. 2 :când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”.
În ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere ce urmează a se stabili, se are în vedere că, potrivit art. 529 alin. 1 C.civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar conform
Analizând starea de nevoie a reclamantului, instanța reține că incapacitatea de muncă este considerată că există și atunci când nu se datorează unor cauze fiziologice, ci numai unor cauze de ordin social, aici fiind inclusă și ipoteza continuării studiilor.
În ceea ce privește susținerea pârâtului în sensul că reclamantul obține venituri, fiind încadrat cu contract individual de muncă, instanța observă că în prezent, reclamantul nu este angajat, din extrasul comunicat de Inspectoratul Teritorial de Muncă rezultând că, contractul individual de muncă cu timp partial încheiat de reclamant cu RCS&RDS a fost pe durată determinată, încheindu-se la data de 28.01.2015.
Pe de altă parte, referitor la posibilitatea pârâtului de a presta întreținere, instanța reține că acesta nu invocă impedimente de această natură, el obținând în prezent venituri, fiind angajat MAI, astfel cum recunoașate chiar în cuprinsul întâmpinării formulate.
Împrejurarea că este singurul întreținător al familiei și că mai are în întreținere pe soția sa și încă 2 copii nu reprezintă o piedică în obligarea sa la plata pensiei de întreținere și în favoarea reclamantului, acest aspecte fiind avut în vedere de legiuitor la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere datorate.
Analizând strict îndeplinirea condițiilor legale, în raport de probele administrate în cauză, instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada că reclamantul este capabil să se întrețină singur din munca ce o poate presta sau bunurile pe care le deține.
În ceea ce privește data de la care se datorează pensia de întreținere, instanța reține dispozițiile art. 532 alin. 1 C.pr.civ. care dispun că pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
Raportat la situația de fapt reținută, în baza art. art. 529 alin. 2, art. 499 și art. 532 C. civ., instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâtul să plătească reclamantului pensia lunară de întreținere în cotă de 16,5% din veniturile nete lunare, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 18.08.2014 și până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani.
În ceea ce privește capătul de cerere constând în cheltuieli de judecată, în raport de dispozițiile art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța urmează să-l admită și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 520 lei (500 lei onorariu avocat și 20 lei taxă judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamant I. A. C. (CNP_), cu domiciliul în C., ., județ C. în contradictoriu cu pârât I. G., cu domiciliul în C., ., ., ., județ C..
Obligă pârâtul la plata lunară către reclamant a unei pensii de întreținere în cotă de 16,5% din veniturile nete lunare, dar nu mai puțin decât salariul minim pe economie, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 18.08.2014, și până la terminarea studiilor de către acesta, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (20 lei taxă judiciară de timbru și 500 lei onorariu avocat).
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 04.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud.U. A. T. E.
Red.Jud.U.A./20.07.2015/4 ex
Tehored.Gr.T.E./20.07.2015
emis 2 .>
← Autorizarea accesului la informatiile autoritatiilor publice.... | Punere sub interdicţie. Sentința nr. 7162/2015. Judecătoria... → |
---|