Punere sub interdicţie. Sentința nr. 7162/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7162/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 6545/212/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7162

Ședința publică din data de 16.06.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. E.- L.

GREFIER: C. V.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect curatelă, acțiune formulată de reclamantul O. V., cu domiciliul în C., ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta O. A., cu domiciliul în C., ., ., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.06.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamantul O. V. a solicitat numirea sa în calitate de curator al pârâtei O. A. și punerea sub interdicție.

În fapt, reclamantul a arătat că pârâta, mama sa, suferă de o boală psihică gravă lipsindu-i discernământul necesar pentru a se îngriji de propriile interese. A mai arătat că aceasta nu are capacitatea psihică de a înțelege conținutul și consecințele actelor sale și îi lipsește posibilitatea de autoîngrijire și autocontrol.

În drept, disp. art. 111, art. 164-177 C.civ.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a atașat înscrisuri.

La termenul din data de 11.05.2015 reclamantul și-a precizat cererea formulată, sub aspectul obiectului, învederând instanței că solicită instituirea curatelei în temeiul disp. art. 178 C.civ.

Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea inițial formulată, reclamantul O. V. a solicitat punerea sub interdicție a mamei sale, O. A., și numirea sa în calitate de curator.

Prin cererea precizatoare formulată și depusă la dosar la termenul din data de 11.05.2015, reclamantul a precizat că solicită instituirea curatelei pentru pârâta O. A., în temeiul disp. art. 178 C.civ..

Potrivit disp. art. 178 C.civ., instanța de tutelă poate institui curatela în următoarele cazuri:

- dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator;

- dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;

- dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general:

- dacă o persoană a dispărut fără a exista informații despre ea și nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.

Potrivit dispozițiilor legale evocate, pentru instituirea curatelei este necesar ca persoana pentru care se numește un curator să fie capabilă, adică să aibă discernământul necesar pentru a se îngriji de propriile interese, dar să fie împiedicată din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, și motive temeinice să nu poată să își numească un reprezentant sau administrator.

Astfel cum rezultă din susținerile reclamantului, pârâta suferă de o boală psihică gravă lipsindu-i discernământul necesar pentru a se îngriji de propriile interese. Aceste împrejurări sunt susținute și de înscrisurile depuse la dosar (adresă medicală - f.53) potrivit cărora pârâta suferă de demență vasculară, prezentând disfuncție cognitivă severă, fiind doar parțial orientată temporo-spațial, neavând capacitatea de a reproduce informațiile și neavând deprinderi de îngrijire și apărare. Totodată din certificatul de încadrare în grad de handicap rezultă că pârâta suferă de boala având codul F00.

Față de aceste împrejurări, instanța urmează să respingă cererea de instituire a curatelei, ca neîntemeiată, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de disp. art. 178 C.civ., respectiv ca persoana pentru care se solicită instituirea curatelei să fie capabilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de instituire a curatelei formulată de reclamantul O. V., cu domiciliul în C., ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta O. A., cu domiciliul în C., ., ., jud. C., ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. E.- L. C. V.

Red. jud. C.E.L. – 11.08..2015

Tehnored. C.V.- 06.07.2015 – 4 ex.

2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Punere sub interdicţie. Sentința nr. 7162/2015. Judecătoria CONSTANŢA