Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 01/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 10759/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă Nr._

Ședința publică de la 01.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. M. S.

GREFIER SELMA Z.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională CP_, acțiune formulată de petent M. P., CNP_, cu domiciliul în C., .. 6, județul C., în contradictoriu cu intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - BIROUL RUTIER MUNICIPAL, cu sediul în C., ., județul C., CUI_, intervenient C. I., cu domiciliul în C., ., ., . și asigurători . De asigurare Reasigurare SRL, cu sediul în București, ., . 4 și K. T. OOD DOBRICH 9300 – Lev Ins Insurance Company – S., 41, Tzar Boris III Blvd. 1612 S., Bulgaria.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 01.10.2015, când s-a pronunțat:

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 16.01.2013, sub nr._, petentul M. P. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/14.01.2013, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 14.01.2013, a fost convocat la Biroul Rutier C., unde i s-a înmânat procesul verbal atacat, în cuprinsul căruia s-a reținut că la data de 15.11.2012, subsemnatul a condus autoturismul TX 4698 XA pe . datorită neatenției în conducere a acroșat alt autoturism. S-a mai reținut că, nu s-a prezentat la Biroul Rutier pentru a declara evenimentul.

În primul rând, a invocat prescripția dreptului de a constata contravenția, întrucât procesul verbal i-a fost comunicat după mai mult de 30 de zile de la data producerii evenimentului reținut în cuprinsul acestuia. Procesul verbal a fost încheiat la data de 14.01.2013, la aproape două luni de la data producerii evenimentului.

A invocat și nulitatea procesului verbal întrucât fapta nu este descrisă conform dispozițiilor OG nr. 2/2001, nu s-au precizat locul producerii evenimentului și nici modul de săvârșire a contravenției, respectiv în ce a constat neatenția subsemnatului la volan și acroșarea celuilalt autoturism.

Pe fondul cauzei, a învederat că, în timp ce se afla oprit pe . aproprierea intersecției cu ., pentru a da un telefon, a fost lovit de autoturismul condus de către C. I., care ieșise de pe I.E. R..

În urma acestui incident, autoturismul său a fost avariat la bara spate stângă. Deoarece C. I. nu a oprit, partea dreaptă a autoturismului său (aripă dreapta) a fost avariată.

A mai menționat că, nu a considerat necesar să declare accidentul, întrucât C. și-a recunoscut fapta și a solicitat o rezolvare amiabilă a problemelor legate de avariile autoturismului. Totuși, s-a deplasat în aceeași zi la poliție și a întrebat dacă mai este necesar să declare accidentul și i s-a răspuns că nu este necesar un asemenea demers.

În dovedire, a solicitat înscrisuri, martori, expertiză.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, întrucât procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției respectă cerințele de legalitate și temeinicie.

În probatoriu, a depus înscrisuri, respectiv declarațiile cu schița accidentului completate de conducătorii auto implicați în evenimentul rutier, transcrierea mecanică a procesului verbal, raportul agentului constatator.

Prin notele înregistrate la data de 04.02.2014, asigurătorul A. INTERNATIONAL – Broker de Asigurare-Reasigurare SRL a precizat că, subscrisa este prestator de servicii în domeniul asigurărilor, correspondent nominalizat de către Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România (BAAR), pentru reprezentarea societăților de asigurare din străinătate, printre care și societatea de asigurări LEV INSURANCE COMPANY din Bulgaria, societate la care era asigurat autovehiculul petentului la data producerii evenimentului rutier.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri și cu depoziția martorului M. G. (f. 54).

Cu toate că, a solicitat și administrarea probei cu expertiză tehnică auto, petentul a înțeles să nu achite onorariul expertului desemnat în cauză, fiind astfel decăzut din administrarea acestei probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 14.01.2013, petentul M. P. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și cu reținerea permisului de conducere în vederea suspendării, întrucât la data de 15.11.2012, ora 14.50, locul I.C. B. a condus auto cu nr. TX5698XA pe . și datorită neatenției în conducere a acroșat auto cu nr. A1002EB. De asemenea, nu s-a prezentat la sediul Biroului Rutier C. pentru a declara evenimentul, faptele descrise fiind prevăzute de art. 148/8 din ROUG nr. 195/2002 R și respectiv, art. 79 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002.

Petentul a luat la cunoștință despre cuprinsul procesului verbal la data de 14.01.2013, când s-a prezentat la Biroul Rutier C., urmare citației pe care a primit-o în acest sens.

La rubrica obiecțiuni, s-au consemnat următoarele: „Sunt de acord cu despăgubirea conform Legii nr. 136/1995 R. Nu am știut că trebuie să vin la poliție”.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că au fost respectate toate condițiile formale prevăzute de OG nr. 2/2001 privind întocmirea procesului verbal, neintervenind vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, conform căruia lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Cu privire la motivul de nelegalitate invocat de către petent constând în nedescrierea faptei și a locului săvârșirii acesteia, instanța apreciază că fapta este descrisă în mod suficient în cuprinsul actului constatator, cu indicarea expresă a locului comiterii – pe . – a datei și orei săvârșirii acesteia, precum și a cauzei producerii faptei – respectiv, datorită neatenției petentului.

Sub acest aspect, în practica judiciară s-a decis că fapta este descrisă în mod suficient în ipotezele în care cuprinde elementele necesare pentru stabilirea competenței - materială sau teritorială – a organului constatator, pentru verificarea legalității încadrării juridice a faptei, pentru stabilirea limitelor răspunderii contravenționale, ceea ce se verifică în prezenta cauză.

Cu privire la prescripția dreptului de a constata contravenția și de a aplica sancțiunea, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001 (în forma în vigoare de la data săvârșirii faptei), aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Potrivit art. 14 din OG nr. 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

În cauză, instanța reține că, procesul verbal atacat a fost întocmit la data de 14.01.2013, pentru o faptă săvârșită la data de 15.11.2012 și prin urmare, înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de către legiuitor pentru aplicarea sancțiunii. Totodată, procesul verbal a fost înmânat petentului în ziua întocmirii sale, fiind respectat astfel și termenul de o lună reglementat de art. 14, motiv pentru care instanța va respinge și acest motiv de nulitate, ca neîntemeiat.

Pe fondul cauzei, cu privire la prima faptă reținută în sarcina petentului, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 8 din ROUG nr. 195/2002, se interzice conducatorului de autovehicul sau de tramvai: 8. sa aiba în timpul mersului preocupari de natura a-i distrage în mod periculos atentia ori sa foloseasca instalatii de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranta a lui si a celorlalti participanti la trafic.

Analizând documentația întocmită cu prilejul emiterii procesului verbal, instanța observă că sancționarea petentului se întemeiază în mod exclusiv pe declarația conducătorului auto pretins a fi fost acroșat și pe un raport al agentului constatator – redactat ulterior datei înregistrării plângerii contravenționale pe rolul instanței – în cuprinsul căruia se menționează că, după prezentarea petentului la sediul intimatului, au fost văzute și avariile autoturismului acestuia, constatându-se că se face vinovat de săvârșirea faptei.

Textul de lege precitat reglementează, cu titlu generic, fapta conducătorului auto căruia i se interzice un anumit comportament în timpul mersului, în timp ce fapta reținută în procesul verbal descrie consecințele cauzate de un comportament neatent. Astfel fiind, se apreciază că simpla declarație a celuilalt conducător auto implicat în accident nu este suficientă în susținerea săvârșirii faptei contravenționale, astfel cum a fost descrisă și încadrată în drept de către agentul constatator.

Conform declarației intervenientului C. I. (f. 17), acesta circula cu auto pe ., iar la intersecția cu I.C. B., în timp ce se asigura să intre pe această stradă, a fost lovit pe partea dreaptă a mașinii, în dreptul portierei, de către numitul M. P., care s-a pus în mișcare, fiind parcat pe trotuar, în timp ce declarația martorului M. G. (f. 54) relavă că, după producerea accidentului, autoturismul petentului era parcat pe lungime, perpendicular pe trotuar, jumătate pe trotuar cu spatele și cu jumătatea din spate pe .. Avariile la mașina petentului au fost la partea din spate, respectiv bara din spate, iar la celălalt autoturism, la ușa din dreapta.

Astfel că, declarația martorului confirmă doar în parte susținerile intervenientului, iar în lipsa administrării probei cu expertiză, cât și în lipsa efectuării – cu prilejul instrumentării faptei de către agentul constatator - a unor fotografii care să releve avariile concrete produse fiecăruia dintre cele două autoturisme, se naște un dubiu în ceea ce privește vinovăția petentului. Iar cum în materie contravențională, dubiul profită contravenientului, iar prezumția de temeinicie a procesului verbal sancționator este una relativă – petentul administrând o probă care nu confirmă cu certitudine situația de fapt reținută în cuprinsul actului contestat – instanța va da eficiență garanțiilor instituite prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie contravențională și va exonera petentul de răspunderea sa contravențională cu privire la prima faptă reținută în procesul verbal de contravenție . nr._/14.01.2013.

Cu privire la a doua faptă contravențională, potrivit dispozițiilor art. 79 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați: a) să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența; b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

(2) Se exceptează de la obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. b): a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii; b) conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.

Rezultă din cuprinsul textului de lege că, atâta vreme cât nu devin incidente dispozițiile derogatorii de la alin. 2 al art. 79 din OUG nr. 195/2002 – iar în cauză, nu s-a probat niciuna dintre ipotezele legale - indiferent de vinovăția ori nevinovăția sa, petentul avea obligația să se prezinte la poliție în termenul legal, iar susținerile potrivit cărora s-a prezentat totuși la poliție, dar i s-a comunicat că nu este necesară declararea accidentului, dincolo de faptul că sunt lipsite de suport probator, nici nu l-ar fi exonerat de răspundere contravențională, întrucât această împrejurare, cât și celelalte justificări învederate de către petent, nu se înscriu printre cauzele exoneratoare de răspundere contravențională (art. 11 din OG nr. 2/1001).

În consecință, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul M. P., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – BIROUL RUTIER MUNICIPAL – C., cu intervenientul C. I. și cu asigurătorii K. T. OOD DOBRICH 9300 – Lev Ins Insurance Company și . DE ASIGURARE REASIGURARE SRL și va anula procesul verbal de contravenție . nr._/14.01.2013, doar în ceea ce privește săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 1 pct. 10 din OUG nr. 195/2002R.

Vor fi menținute restul dispozițiilor din procesul verbal de contravenție . nr._/14.01.2013, ca fiind legale și temeinice.

Instanța constată că, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul M. P. (CNP_), cu domiciliul în C., .. 6, județul C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – BIROUL RUTIER MUNICIPAL – C. cu sediul în C., ., județul C., CUI_, cu intervenientul C. I. cu domiciliul în C., ., ., . și cu asigurătorii K. T. OOD DOBRICH 9300 – Lev Ins Insurance Company și . DE ASIGURARE REASIGURARE SRL cu sediul în București, ., ., . 4 și K. T. OOD DOBRICH 9300 – Lev Ins Insurance Company – S., 41, Tzar Boris III Blvd. 1612 S., Bulgaria.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/14.01.2013, în ceea ce privește săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 1 pct. 10 din OUG nr. 195/2002R.

Menține restul dispozițiilor din procesul verbal de contravenție . nr._/14.01.2013.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.10.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

O. M. S. SELMA Z.

O.M.S. 29 Februarie 2016

S.Z. 28 Februarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2015. Judecătoria CONSTANŢA